A fost desemnată firma care va înnoi flota de autobuze a Timișoarei! Noile mijloace de transport public vor ajunge în decurs de un an

A fost finalizată etapa de analiză a celor trei oferte depuse pentru livrarea a 30 de autobuze noi de mici dimensiuni. Firma desemnată câștigătoare este KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET A.Ş. Primăria anunță că semnarea contractului va avea loc în curând.
Noile mijloace de transport public vor avea o lungime de 10 metri, 20 de locuri pe scaune și o capacitate totală de cel puțin 65 de persoane. Acestea vor fi prevăzute cu podea joasă și suspensie pneumatică, pentru a facilita accesul persoanelor cu mobilitate redusă, al părinților cu cărucioare și al vârstnicilor.
Siguranța va fi sporită prin sisteme de supraveghere video amplasate atât în interiorul, cât și în exteriorul autobuzelor. De asemenea, vehiculele vor dispune de sisteme automate de numărare a călătorilor, care vor sprijini optimizarea rutelor și a frecvenței curselor.
Investiția include, de asemenea, infrastructura de încărcare și serviciile de mentenanță. Astfel, 30 de stații de încărcare lentă vor fi instalate la depoul din Dâmbovița, iar 15 stații de încărcare rapidă vor fi montate la capetele de traseu, odată stabilită varianta finală a rutelor de transport.
Totodată, Karsan va furniza municipalității un set de elevatoare sincrone pentru lucrări de reparații, precum și sesiuni de training specializat pentru echipele de întreținere ale Societății de Transport Public Timișoara.
“Continuăm planul de înnoire a flotei de transport public, pe care îl derulăm consecvent de patru ani. Noile autobuze electrice mici completează flota actuală și sunt potrivite pentru rutele și orele cu trafic redus. Ne ajută să oferim un serviciu pe care timișorenii să se poată baza. În curând, vor intra în circulație și troleibuze noi, pe care le-am cumpărat anul acesta. Ținta noastră este ca timișorenii să aibă un transport public modern, curat și adaptat nevoilor oamenilor”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Contractul are o valoare de 86.100.000 lei fără TVA lei și o durată de 12 luni. Proiectul este finanțat prin PNRR.
Reamintim, Primăria Timișoara are în derulare achiziția altor 40 de tramvaie, autobuze și troleibuze moderne cu fonduri europene.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Scandal violent pe terasa unui local, între mai mulți bărbați! Situația a degenerat când unul dintre indivizi a scos un cuțit
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Sursa de Vest See Full Bio
Impact devastator, pe centura Timișoarei! Un om a murit pe loc, într-un accident în care au fost implicate trei mașini și un tir
S-a dat alarma, în urmă cu foarte puțin timp, după un accident rutier grav, petrecut pe șoseaua de ocolire a Timișoarei, în zona localității Giroc. Sursa de Vest See Full Bio
Video: Durere fără margini! Matias, copilul ucis într-un accident cumplit, la Dumbrăvița, condus pe ultimul drum, de o mare de oameni
Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Alin Popoviciu, un politician care nu poate fi luat în serios! Marilen Pirtea: Spune lucruri doar pentru efectul mediatic
Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu, care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio
De la remorca PSD, la căruța USR! Primarul din Buziaș prevede un viitor sumbru pentru PNL, în timp ce Pirtea îl așteaptă cu demisia
PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Rețele noi de apă și canalizare în patru localități din Timiș! Investițiile se ridică la peste 33 de milioane de lei
Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Ocolul lumii, fără bilet de avion! Flight Festival revine în curând la Timișoara, cu un concept inedit
Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați la Bacalaureatul din acest an, în județul Timiș! Iată calendarul examenelor
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio
Circulația vaporașelor pe Bega, suspendată temporar, sâmbătă, pentru desfășurarea unei competiții cu ambarcațiuni reciclabile!
Transportul public pe Canalul Bega va fi suspendat temporar sâmbătă, 6 iunie, din cauza desfășurării evenimentului „Make it! Race it! Recycle it!”. Sursa de Vest See Full Bio

Schimbări în jurul Gării de Nord și Gării de Sud din Timișoara! Vor fi amenajate zone drop-off, noi stații de transport public și trasee pietonale
Primăria Timișoara vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și Gării de Sud! Sursa de Vest See Full Bio
Adio, dar rămân cu tine! Pirtea rupe colaborarea cu PSD, dar păstrează acordul de la nivelul CJT! Vrea o colaborare și cu USR
Președintele PNL Timiș joacă la două capete, pe plan local. Vrea și cu PSD, și cu USR. Pe rând, în echipe diferite. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Noi imagini ale inconștienței! Copii, pe trotinetă electrică, filmați în trafic, printre mașini
Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1 Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Se redeschide baza de agrement a STPT
Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival revine în Parcul Rozelor, în acest final de săptămână
Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Sursa de Vest See Full Bio







Lasă un răspuns