A fost anunțat un nou SUPERCONCERT, la Timișoara


Concertul Andrei ce va avea loc mâine nu este singura surpriză pe care municipalitatea timișoreană le-o aduce timișorenilor cu ocazia sărbătoririi a zece ani de la prima ediție a Târgului de Crăciun din acest an!
Astfel, pentru data de 19 decembrie este programat un nou supercontert. Astfel, pe scena din Piața Victoriei vor urca trupele Hara și Phoenix.
“Sfintele Sărbători ale Crăciunului se apropie cu paşi repezi! Şi pentru că sărbătorim 10 ani de existenţă a târgului, Moş Crăciun ne mai aduce încă un dar: un concert special, în data de 19 decembrie, de la ora 19.00, în Piaţa Victoriei, cu trupa Hara şi cu legendara formaţie Phoenix”, au anunțat reprezentanții municipalității.
Cea de-a zecea ediţie a Târgului de Crăciun, organizat de Primăria Municipiului Timişoara, prin Casa de Cultură a Municipiului, şi-a deschis porţile în data de 1 Decembrie și și le va închide pe 8 ianuarie.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Video: Scene ca în „Fast and Furious”, în miez de noapte, lângă Timișoara! Hoți de combustibil fugăriți de polițiști! Unul dintre ei a sărit dintr-un microbuz aflat în mers

Trasee modificate temporar, pentru tramvaiele de pe liniile 2 și 7! STPT introduce un un microbuz până în Calea Șagului!

S-a dat în stambă cu motocicleta de teren și a sfârșit pe mâna polițiștilor! Cum s-a întâmplat?

Accident cumplit! Cinci oameni au fost răniți, dintre care unul este în stare gravă! Intervin echipajele de descarcerare

Reacția savuroasă a lui Popoviciu, după ce Viorica de la Clejani i-a cântat o melodie deocheată: Trebuia să îmi cânte operă?

Atenție, șoferi! O stradă din plin centrul Timișoarei se închide mâine, din cauza unor lucrări! Și accesul la parcările din zonă va fi blocat

Bătaie între trei tineri, în mijlocul străzii! Unul dintre ei a ajuns la spital, dar scandalul a continuat și acolo! Și o mașină a fost vandalizată

RETIM și ADID Timiș demarează a doua campanie, din acest an, pentru colectarea gratuită a deșeurilor periculoase din menajer, în Zona 1 Rural!

Copii pierduți, în parcurile din Timișoara? Alin Popoviciu are o explicație: Primăria a inventat un joc nou de tip „Escape Room”

Peste 100 de oameni ai străzii, ridicați din oraș, în acest an! Poliția locală spune că timișorenii încurajează cerșetoria

Pirtea acuză administrația Fritz de discriminare în școli! Le-ar favoriza pe cele la care învață copiii USR-iștilor

RETIM și ADID Timiș te scapă de deșeurile voluminoase! Începe cea de-a doua campanie de colectare gratuită, din acest an, în Zona 1 Rural

Mai puține haine la groapa de gunoi! Timișorenii au dat spre reciclare aproape 5 tone de articole vestimentare

A fost prins piromanul care a dat foc unei camionete, în Arad!

VIDEO: Flăcări uriașe au cuprins un utilaj de prelucrare a deșeurilor! Intervenție în forță a pompierilor

Presiune scăzută la apă, în două localități din Timiș! Aquatim anunță lucrări de spălare a rețelei de distribuție

Bărcile Dragon revin pe Bega! Competiția are loc chiar mâine

Nenorocire, de Sfântul Gheorghe! Un bărbat a rămas fără economiile de-o viață, chiar de ziua lui
Alte articole










Lasă un răspuns