A crescut numărul de cazuri de hepatită A, la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara. Care sunt simptomele?
De la începutul acestui an, 19 pacienți cu hepatita A au fost internați în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.
Pacienții provin din mai multe localități din județ, iar printre ei sunt și câțiva adulți.
Hepatita A, cunoscută popular drept „boala mâinilor murdare”, este o infecție virală a ficatului, cauzată de virusul hepatitic A. Boala este foarte contagioasă și se transmite ușor în lipsa unor măsuri simple de igienă.
Igiena necorespunzătoare, consumul de alimente sau lichide contaminate și transmiterea directă de la o persoană la alta sunt principalele cauze care duc la această boală. Virusul poate fi prezent și pe suprafețe sau obiecte atinse de o persoană infectată.
„Vorbim despre o perioadă scurtă de timp, de câteva săptămâni, și despre un număr destul de ridicat de cazuri. De obicei, când vorbim despre hepatita A, sunt focare comunitare, în colectivități, persoane din același mediu. De data aceasta, însă, avem mai degrabă transmitere în cadrul familiei. Acest lucru înseamnă un semnal de alarmă, pentru că nu mai putem vorbi doar despre transmitere comunitară punctuală, ci despre o creștere a circulației virusului în populația generală, ceea ce indică o transmitere extinsă și un risc real de apariție a unor noi cazuri în perioada următoare. Iar principala cauză o reprezintă, de fapt, igiena deficitară. Vorbim despre spălarea insuficientă a mâinilor sau despre consumul de alimente și apă necorespunzătoare. Virusul hepatitic A se transmite ușor, iar în lipsa unor măsuri elementare de igienă se poate răspândi rapid, chiar și în afara unor focare clasice, bine delimitate”, spune Voichița Lăzureanu, medic primar boli infecțioase, șef Secție Boli Infecțioase II la Spitalul „Dr. Victor Babeș” Timișoara.
Hepatita A poate evolua diferit, de la forme ușoare până la forme medii sau severe, care necesită supraveghere și tratament în regim de spitalizare. În cazul hepatitei A, pacienții pot prezenta icter (colorarea galbenă a ochilor și a pielii), oboseală accentuată, greață, vărsături, febră moderată, tulburări digestive și urină de culoare închisă. În general, adulții au simptome mai accentuate decât copiii. În cazul acestora din urmă, boala poate fi chiar asimptomatică sau cu manifestări reduse.
„Din fericire, pacienții pe care îi avem internați nu evoluează spre o formă severă de boală. Evoluția este favorabilă, chiar dacă simptomatologia va mai persista o perioadă de câteva săptămâni. Pacienții primesc tratament simptomatic și sunt sub monitorizare atentă. Trebuie spus că hepatita A este o boală prevenibilă. Ar trebui respectate regulile elementare de igienă. În același timp, vreau să atrag atenția asupra prevenției. Aceasta include vaccinarea împotriva virusului hepatitic A, dar și o igienă riguroasă. Este important să ne spălăm pe mâini după fiecare utilizare a toaletei, înainte de a mânca sau de a prepara alimentele. De asemenea, trebuie să spălăm fructele și legumele și să fim atenți la alimentele consumate”, completează Voichița Lăzureanu.
Vaccinul împotriva hepatitei A nu este gratuit și nu este cuprins în calendarul național de vaccinare obligatorie. Este considerat un vaccin opțional, însă este recomandat înainte de intrarea în colectivitate, în cazul persoanelor cu comorbidități și al celor care călătoresc în țări cu incidență crescută.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Conferința Națională de Literație 2026, la Universitatea de Vest din Timișoara! Invitat special este Colin Harrison
Conferința Națională de Literație, ajunsă la cea de-a treia ediție, va avea loc la Universitatea de Vest din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Ora Reciclării! Interes crescut și elevi tot mai implicați în protejarea mediului
RETIM Ecologic Service S.A., împreună cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri (ADID) Timiș, a încheiat o nouă ediție a campaniei „Ora Reciclării”, desfășurată în mai multe școli timișene. Sursa de Vest See Full Bio

Se oprește furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în mai multe localități din județ! Aquatim spală rețelele de distribuție
Aquatim spală rețelele de distribuție a apei, în mai multe localități din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție, șoferi! Noi restricții au intrat în vigoare la Timișoara! Municipalitatea anunță lucrări la rețeaua de gaz
Nervii șoferilor timișoreni, puși din nou la încercare. Municipalitatea anunță noi restricții de trafic pentru lucrări la rețeaua de gaz. Sursa de Vest See Full Bio
FOTO: Primele autobuze electrice noi de mici dimensiuni vor ajunge la Timișoara în curând!
Primele autobuze electrice de mici dimensiuni, din lotul de 30 achiziționate de la firma Krasan din Turcia, vor ajunge la Timișoara în cursul lunii viitoare. Sursa de Vest See Full Bio
A vrut să își ia zborul! Cu ce viteză a putut să circule un șofer, prins de polițiști?
Un șofer de 21 de ani a dat radarul polițiștilor peste cap. A fost depistat circulând cu o viteză ce depășea cu mult limita legală. Sursa de Vest See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Târgul de Paște se prelungește până la sfârșitul săptămânii
Târgul de Paște din Timișoara își prelungește perioada de desfășurare, până la sfârșitul acestei săptămâni. Sursa de Vest See Full Bio
Adăposturile pentru protecție civilă, în atenția Primăriei Timișoara! Începe reabilitarea lor
Primăria Timișoara face un prim pas concret pentru creșterea siguranței populației în situații de urgență. Lansează programul de amenajare a adăposturilor publice de protecție civilă. Sursa de Vest See Full Bio
Teatru, prietenie și emoții intense la Casa cu Iederă din Timișoara! Ce evenimente vor fi în această lună?
Timișorenii sunt invitați, în această lună, la o experiență teatrală aparte, propusă de Asociația Punct și Virgulă. Sursa de Vest See Full Bio
Ultimele zile în care te mai poți înscrie la Timotion 12! Intră în cursa faptelor bune
Mai sunt doar câteva zile până la închiderea înscrierilor pentru Timotion 12, cel mai mare eveniment sportiv cu scop caritabil din vestul României. Sursa de Vest See Full Bio
CCIA Timiș consolidează parteneriatele internaționale! Noi oportunități de cooperare cu China și Turcia, pentru mediul de afaceri timișean
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a desfășurat o serie de întâlniri de lucru, la București, cu reprezentanți ai unor asociații de afaceri străine active în România, având ca obiectiv promovarea internaționalizării companiilor timișene și identificarea de noi oportunități de cooperare economică. Sursa de Vest See Full Bio

Se lucrează de zor, la Podul Muncii! A început demontarea grinzilor
După minivacanța de Paște, muncitorii de la Podul Iuliu Maniu au revenit în forță pe șantier și au început demontarea grinzilor de peste Bega. Sursa de Vest See Full Bio

Spargere la o locuință din Timișoara! Cu ce a plecat hoțul?
Un bărbat de 35 de ani va răspunde în fața legii pentru un furt comis în noapte de duminică spre luni. Sursa de Vest See Full Bio

Video: Accident grav, aproape de graniță! Un tir s-a răsturnat pe câmp, după ce șoferul l-a scăpat de sub control
S-a dat alarma, în urmă cu puțin timp, când un autocamion s-a răsturnat pe câmpul de pe marginea drumului, în apropiere de Moravița. Sursa de Vest See Full Bio

CCIAT organizează o nouă sesiune de informare: Legislația privind protecția consumatorilor – obligații și riscuri pentru operatorii economici
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în colaborare cu Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, invită agenții economici la o noua sesiune de informare privind aplicarea legislației în domeniul protecției consumatorilor și impactul acesteia asupra activității operatorilor economici. Sursa de Vest See Full Bio

Pielea devine „pânză” pentru artiști, în acest weekend, la Timișoara! Revine Convenția internațională de tatuaje
„International Tattoo Convention” revine la Timișoara și transformă din nou orașul într-un punct de referință pentru arta tatuajului. Sursa de Vest See Full Bio

Primul eveniment gastronomic din seria Banat Brunch va avea loc în acest weekend, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
Evenimentul „Banat Brunch de primăvară”, organizat de Muzeul Satului Bănățean Timișoara în parteneriat cu Asociația My Banat, transformă muzeul într-un spațiu viu al tradițiilor culinare din mediul rural bănățean. Sursa de Vest See Full Bio

VIDEO: Evacuare în forță! Polițiști, jandarmi și autorități locale au descins la vila de pe Loga 52
Familia de romi care ocupa ilegal vila de pe Loga 52 a fost evacuată, în această dimineață. Sursa de Vest See Full Bio
Alte articole
















Lasă un răspuns