Skip to main content

6.000 de euro, bani publici, daţi de multe… vânturi. Scump, dom’le, scump!

XPilates & Spa

Aşa cum am promis, revenim cu “recenzia” filmului pentru care Aquatim a plătit aproape  6.000 de euro, deşi prestatorul nu a respectat termenii contractuali.

În primul rând, firma care a încasat banii se obligase să realizeze filmări aeriene şi să utilizeze echipamente de travelling, însă acestea nu se regăsesc în producţia recepţionată de Aquatim.

contract film

De asemenea, în contract este prevăzută o filmare la Budapesta, acolo unde a studiat Stan Vidrigin, dar echipa care a încasat banii a uitat de deplasare, după ce s-a văzut cu banii în buzunar.

Dincolo de aceste aspecte, filmuleţul este un fiasco total, în condiţiile în care, toţi cei care l-au urmărit s-au plictist după primele 20 de secunde.

După mai bine de un minut de imagini editate fără a respecta cele mai elementare reguli de montaj, în curtea familiei Vidrighin apare naratorul care pufăie o pipă și ne informează că Stan Vidrighin avea cinci frați însurați care au fost imortalizați într-un tablou cândva în 1890- 1900 (nu se știe exact) de fotograful Emil Ficher din Sibiu.

La minutul doi fumătorul de pipă ne spune că Vidrighin era un elev silitor și nu lipsea de la școală.

La minut trei aflăm că Vidrighin a fost la Gimnaziul Regal, situat pe colțul unei străzi, într-o clădire cu parter și două etaje.

La Universitatea din Budapesta, unde a studiat Vidrighin, echipa de filmare nu au mai fost deci nu vom afla niciodată dacă imobilul respectiv este sau nu cu etaj.

Cristina Borca sare peste acest moment și ne prezintă direct Primăria Veche a Timișoarei.

cristina Borca05

După o scurtă prezentare a primăriei, același narator, fumător de pipă, ne spune că Stan Vidrighin s-a strecurat în data de 1 decembrie 1918 în delegația bănețenilor prezenți la Alba Iulia. Apoi revine în anul1902 unde punctează decisiv angajarea lui Vidrighin în serviciul tehnic al orașului (probabil Timișoara) și ascensiunea sa profesională.

După minutul șapte, naratorul nu se mai aude din cauza vântului din Piața Libertății, dar deducem că este vorba despre ceva legat tot de primărie.

La minutul opt, regizorul și scenaristul Cristina Borca ne arată că are un simț al umorului dezvoltat și face o glumă comparând uzinele de apă cu niște farfurii zburătoare.

După o scurtă prezentare a farfuriilor, pardon a uzinelor de apă, șefa de la comunicare ne aruncă fără nicio legătură, în gara din Oravița, unde plouă cu găleata iar un impegat de mișcare dirijează un tren motor cu navetiști.

Pe traseul Oravița – Anina, Stan Vidrighin, subiect al producției, dispare din peisaj. Naratorul preferă să ne descrie cu lux de amânunte drumul cu motorul CFR-ului. Pe imagini mai apar din când în când mesaje legate de palmaresul profesional al lui Stan Vidrighin.

La minutul 16, Cristina Borca își aduce aminte că în Timișoara există două turnuri de apă pe care surprinzător de această dată nu le mai compară cu nimic. Punctează însă firma constructoare care în mod cert nu era o societate de casă abonată la banii publici.

cristina Borca03

Finalul filmului este apoteotic. La minutul 17, la cadru își face apariția șeful banilor, il capo di tutti capi din Aquatim, Ilie Vlaicu,  care repetă ce a spus naratorul fumător de pipă.  

Bucata asta trebuie vizionată de mai multe ori deoarece Crisitina Borca a pierdut buretele de pe capul lavalierei și se aude mai mult vântul.  

După trei minute de vânturi, il capo di tutii capi dă drumul la post generic dar și la banii timișorenilor pentru a onora efortul echipei de producție care a realizat o super-producție compusă din multe vânturi.

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Sursa de Vest See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Sursa de Vest See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest