Skip to main content

47 de oameni au murit în accidente cumplite, pe drumurile din Timiş! Alţi opt oameni au fost ucişi cu sânge rece

XPilates & Spa

În medie, în fiecare săptămână a anului 2019, a murit un om, conform bilanţului făcut de IPJ Timiş.

Cele mai multe persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere, însă s-au înregistrat şi opt cazuri de omor.

De menţionat este faptul că numărul morţilor este mai mic decât în anul precedent.

“În cursul perioadei analizate s-au produs 205 de accidente grave de circulaţie, cu 21 mai puţin decât în anul 2018, ceea ce din punct de vedere procentual reprezintă o diminuare cu aproximativ 9,29 %, aceste evenimente soldându-se cu un număr de 47 de persoane decedate, în scădere cu 30 persoane față de anul 2018, adică procentual cu 38,96 % mai puțin şi cu un număr de 185 de persoane rănite grav, respectiv cu 23 mai puţine decât în anul 2018, reprezentând o diminuare procentuală de aproximativ 11,05 %”, a declarat Alin Petecel, şeful IPJ Timiş.

sefi ipj

CITEŞTE ŞI: Tir răsturnat pe o șosea circulată din vestul țării! Șoferul a rămas captiv în cabină

În schimb, s-au înmulţit furturile din locuinţe. Dacă în anul 2018, 719 case au fost sparte, în 2019, hoţii au dat lovitura la 824 de locuinţe.

Statisticile arată însă, o diminuare a furturilor din buzunare şi a tâlhăriilor, care au scăzut cu 23 %, respectiv 38%, dar şi a altor tipuri de infracţiuni.

„La nivelul I.P.J. Timiș, infracționalitatea sesizată, a înregistrat în cursul anului 2019, comparativ cu  2018, o scădere cu 559 de fapte, de la 15995 la 15436, ceea ce din punct de vedere procentual reprezintă o diminuare cu 3,49 %, fiind înregistrate reduceri la principalele  genuri de infracțiuni.
Putem sublinia faptul că este al cincilea an consecutiv în care se continuă trendul descendent al acestui indicator, de la 19934 sesizări în anul 2015, 17982 în  2016, 16778 în 2017 la 15995 în 2018 și 15436 anul trecut”, a mai spus Alin Petecel.

CITEŞTE ŞI: Marcel Mihoc revine în politică! S-a înscris în PER și vrea să reconstruiască de la zero filiala din Timiș

Mai exact, criminalitatea a scăzut în mediul urban au scăzut cu 4,08% de la 11.503 de cazuri în 2018, la 11.034, iar în mediul rural a scăzut cu 1,62% de la 4.450 la 4.378.

alin petecel

În funcție de tipul sesizării, infracțiunile sesizate cu autor cunoscut au scăzut cu 5,57% de la 9279 la 8762, iar cele cu autor neidentificat au scăzut cu 0,63% .

De asemenea, în cursul anului 2019, la nivelul judeţului Timiş, pe linia infracţiunilor de mare violenţă, au fost sesizate un număr total de 43 de astfel de fapte, în scădere cu 11 infracţiuni față de anul 2018, adică procentual cu circa 20,37 % mai puţine sesizări.

În domeniul rutier, structurile de profil ale inspectoratului au desfășurat acțiuni 2.587 de acţiuni care au vizat principalele elemente care generează risc rutier, rezultatele acestor activități concretizându-se în reducerea accidentelor rutiere grave.

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest