Skip to main content

Video: Ursul care a terorizat localnicii din Petroşani, a fost capturat! Ce s-a întâmplat cu el?

De câteva zile, în zona Universităţii din Petroşani şi-a făcut apariţia un urs, care i-a pus pe jar pe localnici, dar şi pe autorităţi.

Oamenii din zonă au primit frecvent, mesaje prin sistemul Ro Alert, prin care erau atenţionaţi că animalul ar putea fi periculos.

„Este un pui de urs, de până în doi ani, care vine după mâncare în zona Brădet. Am luat decizia încă de săptămâna trecută și am trimis documentele necesare, astfel încât acest ursuleț să fie prins și să fie relocat într-o zonă în care să nu mai pună în pericol în niciun fel. Sperăm să reușim să îl prindem. Va fi amplasată o cușcă unde va fi pusă mâncare care să îl atragă pe puiul de urs și va fi prins și relocat într-o zonă în care să nu mai reprezinte un pericol”, spunea Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, în urmă cu câteva zile.

CITEŞTE ŞI: Oameni încarceraţi! Pompierii au intervenit de urgenţă, pentru salvarea victimelor

Autorităţile au cerut ajutorul jandarmilor, care s-au deplasat aseară, în zona Universităţii, unde ursul şi-a făcut din nou apariţia.

Aceştia au tranchilizat animalul, l-au prins într-o cuşcă special şi a fost relocate.

“În ultima perioadă au fost semnalate tot mai multe apariții ale urșilor în municipiul Petroșani, chiar și în locuințele cetățenilor acolo unde au produs pagube materiale, de aceea recomandăm cetățenilor să nu se apropie de aceștia pentru a-i hrăni sau fotografia ci să ne solicite-ne sprijinul”, transmite Jandarmeria Hunedoara.

CITEŞTE ŞI: Timişoreanul Sorin Lucaci, noul director general al Apelor Române!

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Ultimele noutăți legislative din domeniul construcțiilor, prezentate firmelor de profil, în cadrul unui seminar marca CCIAT!

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat un seminar de informare privind aspecte ale legislației în vigoare în domeniul construcțiilor.

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș!

RETIM Ecologic Service informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș, că urmează să se modifice tarifele de facturare, din cauza majorării tarifelor de tratare de la DDN Ghizela.

CCIA Timiș organizează o nouă ediție a „Salonului Industriei Ușoare”, chiar înainte de Paște!

Cu ocazia apropierii Sărbătorilor Pascale, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o ediție specială a ”Salonului Industriei Ușoare”.

Criminalul de la Medicină avea discernământ când şi-a măcelărit iubita! Concluziilie psihiatrilor care l-au expertizat pe tânărul de 23 de ani

La o lună de când Andreea Morega, studentă la Universitatea de Medicnă din Timişoara, a fost ucisă cu zeci de lovituri de cuţit, au venit rezultatele expertizei psihiatrice ale celui care i-a curmat viaţa, la numai 21 de ani.