Video: Undă verde pentru construirea Stadionului Lego din Timişoara! Va costa peste 20 de milioane de euro şi ar trebui să fie gata în 2026

Astăzi a fost emisă autorizaţia de construcţie a stadionului de pe Calea Buziaşului, care va purta numele “Eroii Timişoarei”, dar care este cunoscut ca “Stadionul Lego”.
După ce va fi dat şi ordinul de începere a lucrărilor, Tehnodomus SA, firma care a câştigat licitaţia pentru execuţie, va avea la dispoziţie 28 de luni să finalizeze şantierul.
Stadionul va ocupa o suprafață de peste 9.000 mp și avea un număr de 10.101 locuri pentru spectatori, deşi administraţia Robu, în vremea căreia a luat naştere acest proiect, vorbea despre o capacitate de 15.000 de locuri.
CITEŞTE ŞI: Bătrână arsă de vie, în propria casă! Tragedia a fost provocată de o sobă defectă

Lângă viitorul stadion va fi amenajat și un parc cu loc de joacă, precum și o parcare cu peste 450 de locuri, care va putea fi folosită și de locuitorii din zonă.
“Am pornit la drum în administrație cu gândul că, atât timp cât voi fi în Primărie, voi face totul pentru a lăsa ceva în urmă, ceva ce, deocamdată, lipsește unei Timișoare moderne. Mulți au promis, dar eu m-am zbătut să se și întâmple. Din prima zi am spus că voi lua proiectul stadionului „lego” în mâini și îl voi duce la final! Nu a fost ușor să conving pe toată lumea despre necesitatea lui, despre obligația noastră de a construi infrastructura sportivă și nu numai. Acest stadion va fi dedicat Timișoarei, tineretului, sportului. Surprins, am constatat că aproape nimeni nu credea în el, dar, încetul cu încetul, am reușit să îi conving și pe cei mai sceptici. Mi s-a spus de multe ori: „nu se poate face”, „renunta la proiect”, „este irealizabil”. Nu exista „nu se poate atunci cănd iți dorești ceva! Și, trebuie să recunosc, se cuvine să mulțumesc celor de la care am preluat Studiul de Fezabilitate al stadionului de la vechea administrație PNL, adică fostul primar Nicolae Robu”, a scris viceprimarul Cosmin Tabără, pe facebook.
Stadionul va avea fundație din beton și structură metalică și va fi de categoria 4, în conformitate cu cerințele UEFA și IFAB (International Football Association Board).

Pentru acoperirea stadionului vor fi folosite membrane tensionate – structuri ușoare din materiale compozite, pentru a obține o iluminare naturală datorită proprietăților specifice membranei.
Viitorul stadion va putea găzdui atât competiţii oficiale de fotbal, cât și antrenamentele echipelor din centrele de copii și juniori. De asemenea, acesta va putea fi o locație optimă pentru evenimente și concerte mari, atunci când nu sunt organizate competiții sportive.
Valoarea contractului de execuție se ridică la 115 milioane de lei, iar sursa de finanțare este bugetul local.
Contrucția noului stadion va afecta însă, linia de tramvai din zonă, care practic va fi scurtată cu o stație. Mai exact, bucla de întoarcere va fi mutată cu aproximativ 250-300 de metri, în apropierea sensului giratoriu de la Liceul Electrotimiș.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Scandal violent pe terasa unui local, între mai mulți bărbați! Situația a degenerat când unul dintre indivizi a scos un cuțit
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Petronela Axinte See Full Bio
Impact devastator, pe centura Timișoarei! Un om a murit pe loc, într-un accident în care au fost implicate trei mașini și un tir
S-a dat alarma, în urmă cu foarte puțin timp, după un accident rutier grav, petrecut pe șoseaua de ocolire a Timișoarei, în zona localității Giroc. Petronela Axinte See Full Bio
Video: Durere fără margini! Matias, copilul ucis într-un accident cumplit, la Dumbrăvița, condus pe ultimul drum, de o mare de oameni
Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Petronela Axinte See Full Bio

Alin Popoviciu, un politician care nu poate fi luat în serios! Marilen Pirtea: Spune lucruri doar pentru efectul mediatic
Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu, care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Petronela Axinte See Full Bio
De la remorca PSD, la căruța USR! Primarul din Buziaș prevede un viitor sumbru pentru PNL, în timp ce Pirtea îl așteaptă cu demisia
PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Petronela Axinte See Full Bio

Rețele noi de apă și canalizare în patru localități din Timiș! Investițiile se ridică la peste 33 de milioane de lei
Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Petronela Axinte See Full Bio

Ocolul lumii, fără bilet de avion! Flight Festival revine în curând la Timișoara, cu un concept inedit
Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Petronela Axinte See Full Bio

Aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați la Bacalaureatul din acest an, în județul Timiș! Iată calendarul examenelor
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Petronela Axinte See Full Bio
Circulația vaporașelor pe Bega, suspendată temporar, sâmbătă, pentru desfășurarea unei competiții cu ambarcațiuni reciclabile!
Transportul public pe Canalul Bega va fi suspendat temporar sâmbătă, 6 iunie, din cauza desfășurării evenimentului „Make it! Race it! Recycle it!”. Petronela Axinte See Full Bio

Schimbări în jurul Gării de Nord și Gării de Sud din Timișoara! Vor fi amenajate zone drop-off, noi stații de transport public și trasee pietonale
Primăria Timișoara vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și Gării de Sud! Petronela Axinte See Full Bio
Adio, dar rămân cu tine! Pirtea rupe colaborarea cu PSD, dar păstrează acordul de la nivelul CJT! Vrea o colaborare și cu USR
Președintele PNL Timiș joacă la două capete, pe plan local. Vrea și cu PSD, și cu USR. Pe rând, în echipe diferite. Petronela Axinte See Full Bio
VIDEO: Noi imagini ale inconștienței! Copii, pe trotinetă electrică, filmați în trafic, printre mașini
Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Petronela Axinte See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1 Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Petronela Axinte See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Se redeschide baza de agrement a STPT
Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Petronela Axinte See Full Bio

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival revine în Parcul Rozelor, în acest final de săptămână
Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Petronela Axinte See Full Bio

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Petronela Axinte See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Petronela Axinte See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Petronela Axinte See Full Bio







Lasă un răspuns