Un milion de euro pentru reducerea cheltuielilor cu electricitatea. Comuna Ghiroda își diminuează considerabil facturile de curent
Comuna Ghiroda face un pas important spre independența energetică și reducerea cheltuielilor din bugetul local, după ce administrația locală a semnat contractul de finanțare pentru realizarea unei centrale fotovoltaice destinată exclusiv autoconsumului.
Investiția, în valoare de peste un milion de euro (cu TVA inclusă), va permite alimentarea cu energie electrică a clădirilor și instituțiilor publice din comună.
Proiectul „Producție de energie electrică din sursă regenerabilă solară pentru autoconsum”, este finanțat prin Fondul pentru Modernizare, program gestionat de Ministerul Energiei.
Cererea de finanțare a fost depusă în decembrie 2023, iar după aproape doi ani de evaluări și proceduri administrative, comuna a obținut banii pentru implementare.
„Am semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Producție de energie electrică din sursă regenerabilă solară pentru autoconsum”, finanțat prin Fondul pentru Modernizare, program gestionat de Ministerul Energiei. Proiectul a fost depus pentru finanțare în decembrie 2023, iar după aproape doi ani de evaluări și etape procedurale, am ajuns astăzi în punctul în care finanțarea este asigurată.
Prin această investiție vom realiza o centrală fotovoltaică pe raza comunei Ghiroda, destinată producerii de energie electrică din surse regenerabile, utilizată exclusiv pentru autoconsum. Energia produsă va alimenta consumatorii publici din comună, astfel că vom reduce dependența de rețeaua clasică și vom putea optimiza cheltuielile din bugetul local.
Valoarea totală a proiectului este de 4.111.270,74 lei, din care 2.278.551,95 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Centrala va avea o capacitate instalată de aproximativ 0,35 MW, cu o producție anuală estimată la 387 MWh, ceea ce va duce la o reducere a emisiilor de CO₂ cu peste 237 de tone pe an.
Investiția se traduce în costuri mai mici pentru energie, mai multă autonomie pentru administrația locală și dezvoltare durabilă. Este direcția pe care am urmărit-o constant prin toate proiectele verzi implementate în comună, iar accesarea finanțărilor nerambursabile ne permite să transformăm aceste obiective în investiții concrete pentru comunitate„, anunță primarul comunei Ghiroda, Ionuț Stănușoiu.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Expoziție de blănuri și haine din piele, organizată la Timișoara, de Carolina Design în parteneriat cu CCIAT!
Un milion de euro pentru reducerea cheltuielilor cu electricitatea. Comuna Ghiroda își diminuează considerabil facturile de curent
Banatul caută platforme gastronomice pentru promovare internațională
A fost stabilită cauza morții lui Marco, tânărul de 18 ani din Timișoara. Ce arată necropsia?
Primul oraș din Timiș care scapă de ciori! Autoritățile testează sisteme performante de îndepărtare a păsărilor, iar primele rezultate au apărut deja
Programul cu publicul, la Primăria Ghiroda, în perioada sărbătorilor de iarnă
Un bărbat beat și fără permis a urcat la volanul mașinii și a pornit la drum. Cum s-a încheiat călătoria?
Haos în județul Timiș, din cauza intereselor meschine ale lui Simonis! Zeci de localități sufocate de gunoaie, de o lună de zile
Atac în plină zi! Un bărbat a ajuns la spital, după ce a fost agresat de mai mulți indivizi, chiar în curtea casei sale
Alaiul Colindătorilor revine la Timișoara! Peste 250 de urlători vestesc sărbătoarea Crăciunului
Se întrerupe furnizare apei, în mai multe localități din județ! Aquatim lucrează la rețeaua de distribuție
Fetiță de 4 ani, transportată de urgență la spital, după un accident grav!
Incendiu la unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Timiș! Oameni evacuați după ce Ana Lugojana a luat foc
Dramă fără margini! Mamă dărâmată de durere, după ce și-a găsit fiul mort, după o petrecere
Concert vocal-simfonic, dedicat victimelor comunismului, la Filarmonica Banatul Timișoara
Programul de lucru cu publicul la Primăria Șag, în perioada sărbătorilor de iarnă!
Video: Simonis, huiduit de o sală întreagă, la Dynamite Fighting Show! Organizatorii au încercat să acopere momentul, fără succes
Lasă un răspuns