Skip to main content

Ultimele zile de înscrieri pentru Poli Bike Challenge! Pedalezi și susții două speranțe ale sportului românesc!

XPilates & Spa

Mai sunt doar câteva zile până la încheierea perioadei de înscrieri pentru Poli Bike Challenge 2025!

Competiția de ciclism este de tip criterium prin care Universitatea Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Asociația Club Sportiv Velocitas, continuă să promoveze sportul și tradiția în cadrul comunității academice, dar și în societate.

Evenimentul va avea loc duminică, 27 aprilie, în Piața Victoriei, și se adresează copiilor, amatorilor și sportivilor profesioniști, prin 5 curse dedicate fiecărei categorii în parte.

Instituită în 2022, Poli Bike Challenge, ajunsă acum la cea de-a IV-a ediție, a intrat, încă de la început, în rândul curselor de ciclism importante din România, fiind inclusă în calendarul oficial. Și în 2025 se va pedala pe străzile Timișoarei, iar Universitatea Politehnica Timisoara a pregătit cinci curse, pentru toate categoriile de vârstă și nivelurile de pregătire.

Programul competiției include ridicarea pachetelor de start, în Piața Victoriei, sâmbătă, 26 aprilie, între orele 17:00 – 20:00, și duminică, 27 aprilie, între orele 9:00 – 12:00. Deschiderea celei de-a IV-a ediții a Poli Bike Challenge va avea loc la ora 11:30, iar la 11:45 se va da startul în turul festiv. Cursele (Family, Copii – pe categorii de vârste, Open, Amatori, Elite) sunt programate începând cu ora 12:00.

Ca și la edițiile anterioare, se va organiza și o tombolă, unde cei mai norocoși pot câștiga trei biciclete, precum și numeroase alte premii surpriză oferite de partenerii competiției. Pentru cursele Open, Amatori și Elite se acordă și premii în bani.

Înscrierile se fac AICI, prin completarea formularului și plata taxei de participare în valoare de 100 de lei (doar pentru cursele Open, Amatori și Elite) în contul Asociației Club Sportiv Velocitas – ING Bank – RO54 INGB 0000 9999 0555 9591 sau direct cu cardul, accesând acest link.

Sumele colectate din taxa de participare vor fi utilizate pentru susținerea a doi sportivi, membri ai Cubul Sportiv Universitar Politehnica Timișoara, adevărate speranțe ale sportului românesc, componenți ai loturilor naționale ale României:

Ingrid Miti – Bikfalvi

Născută în 21.03.2006, la Timișoara. Componentă a secției de scrimă de la Cubul Sportiv Universitar Politehnica Timișoara din anul 2020,  în anul 2024 s-a clasat pe podium la toate categoriile de vârstă la care a concurat de la juniori până la seniori, atât individual cât și cu echipa, obținând 6 medlii (2 la juniori, 2 la tineret și 2 la seniori), iar în anul 2025 la campionatele naționale care s-au desfășurat deja a obținut titlurile de vicecampioană națională atât la juniori, cât și la tineret. Aceste rezultate au propulsat-o și în Lotul Național al României aducându-i participarea la Campionatele Europene și Mondiale de juniori, dar și la Campionatul European de Tineret, la probele individual și pe echipe. Ingrid este studentă a Universității Politehnica Timișoara la Facultatea de Mecanică,  secția Științe Inginerești Aplicate – Inginerie Medicală, anul 1.

Mario Alexandru Dobrescu

Născut în 24.01.2004 la Adjud – Vrancea. Component al secției de atletism de la CSU Politehnica Timișoara din anul 2024. Campion Național  la categoriile  de vârstă Tineret și Seniori la proba de 400 m, Vicecampion Național  la categoriile de vârstă Tineret și Seniori la proba de 200 m. Calificat la Campionatul European de Atletism Tineret – U23 care se va desfășura la Bergen – Norvegia, în perioada 17 – 20 iulie 2025, la proba de 400 m, cu timpul 46,90 secunde. Acest timp l-a propulsat  la Lotul Național al României, cu care a participat la Campionatul Balcanic de la Belgrad, unde a obținut medalia de bronz cu ștafeta la proba de 4X400m. Mario locuiește la Londra, unde își desfășoară antrenamentele fiind integrat într-un grup de atleți de elită sub îndrumarea antrenorului Jake Awe, unul dintre cei mai apreciați antrenori de sprint din Marea Britanie, având rezultate remarcabile la Campionatele Europene și Mondiale, alături de atleții britanici. Cantonamentele și pregătirea pentru competițiile interne le desfășoară în țară în cadrul secției de atletism a Clubului Politehnica Timișoara sub îndrumarea antrenorului Daniel Chirilă – cadru didactic în Departamentul de Educație Fizică și Sport a Universității Politehnica Timișoara.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Muzică și Teatru, organizează cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Muzicii de Cameră, un proiect artistic și academic dedicat muzicii clasice, creației contemporane și formării noilor generații de artiști. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Departamentul de Asistență Socială din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială de la Universitatea de Vest din Timișoara a găzduit un schimb de experiență multicultural dedicat studenților și profesorilor din cadrul University of South Carolina College of Social Work (SCEDU, SUA). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

University certificate poster with a formal portrait of a man in a suit and the 'DOCTOR HONORIS CAUSA' heading.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara va decerna titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar dr. Derek John Hausenloy, în cadrul unei ceremonii oficiale programate pentru 26 mai, de la ora 12:00. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Wrecked white sedan after a severe crash on a road with emergency responders tending to a person nearby on the grass verge to the right of the scene.

Un accident cumplit s-a produs în această dimineață, în urmă căruia o persoană și-a pierdut viața. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Linia 16 de firobuz va suferi modificări temporare mâine, cu ocazia desfășurării competiției „Marele Premiu al Municipiului Timișoara 2026”, organizată de Asociația Auto Club Rally Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Gașca Zurli, trupa care aduce zâmbete pe fețele a milioane de copii din România și din Europa, vine din nou la Timișoara. De data aceasta, la cea de-a 5-a ediției a Poli Kids Fest 2026. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of motorcyclists riding down a city street, front rider wearing a black helmet and vest.

Eleganța pe două roți revine pe străzile Timișoarei odată cu cea de-a noua ediție a paradei caritabile „The Distinguished Gentleman’s Ride”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Female vocalist singing into a microphone on stage while a cellist and another string player accompany in the background on a dimly lit concert set.

Timișoara se pregătește pentru un concert de excepție, ce propune un dialog între muzica clasică, jazz și contemporană. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men on a stage in a panel discussion, audience seated in front, banners display Fundatia AZIMUT.

În cadrul ediției din acest an a Zilelor Studenților Timișoarei, organizate de Universitatea Politehnica Timișoara, seria de dezbateri Young Hub a adus în prim-plan teme de actualitate și interes pentru tânăra generație: democrație, implicare civică, leadership și viitorul politic al României. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

În acest sfârșit de săptămână sunt organizate două evenimnete sportive, în zona centrală a orașului. Pentru buna desfășurarea a lor, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea traficului rutier și pietonal, ca urmare a solicitărilor asociațiilor Sight Running și Club Rally Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

S-a data alarma, în această dimineață, când polițiști, pompieri și medici s-au deplasat de urgență la o unitate de învățământ, unde a fost pulverizat spray iritant-lacrimogen. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man in a dark suit speaks into a microphone at a panel, nameplate reads 'Marcel Mihoc' and 'Consilier județean' beside a bottle of water on the table, with a blue council backdrop behind him

Consilierul județean AUR Marcel Mihoc a lansat, în plenul Consiliului Județean Timiș, o afirmație șocantă și complet falsă, în încercarea de a ataca administrația Fritz și de a-i face pe plac stăpânului său, Alfred Simonis. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Reacție tranșantă a lui Alfred Simonis după ce viceprimarul Ruben Lațcău a acuzat că amenda de 105.000 de lei aplicată Primăriei Timișoara de Garda de Mediu pentru bolovanii montați pe spațiile verzi ar fi fost dată la comandă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ