Teatrul Național din Timișoara prezintă Copiii nopţii de Ziua Națională a Tineretului!

Din 2016, România aniversează în fiecare 2 mai, Ziua Națională a Tineretului. Timișoara a fost, de altfel, primul oraş desemnat Capitală a Tineretului din România. Astfel că, astăzi, Teatrul Național din Timișoara prezintă, în Sala 2, spectacolul COPIII NOPȚII de Andrei Radu, în regia lui Alexandru Weinberger-Bara (care a avut premiera pe 9 martie).

Cu luciditate și umor, Copiii nopții este o poveste despre candoare și maturizare, despre acel univers unic al tinerilor sau al adolescenților care trebuie să treacă pragul acestei vârste, aflați încă la granița dintre realitate și fantastic. Personajele sunt studenți, iar lumea lor este cea a garsonierelor și a camerelor de cămin, o lume în care nevoia de apropiere, despărțirea de trecut, frica de necunoscut și perspectiva vieții de adult creează situații aflate la limita realității.

Spectacolul este inclus în programul NAȚIONAL al Teatrului timișorean și are la bază textul cu care tânărul actor Andrei Radu – în calitate de dramaturg, de această dată – a câștigat ediția din 2021 a Concursului Național de Dramaturgie.

Tânărul regizor Alexandru Weinberger-Bara este absolvent al Max Reinhardt Seminar din Viena și montează cu precădere în teatre din Austria și din Germania, spectacolul Copiii nopții fiind al doilea text pe care îl pune în scenă în România.

Decorurile și costumele sunt semnate de Corina Grămoșteanu, scenografă a Teatrului Național, cunoscută atât în România, cât și în numeroase teatre și opere din Europa.

Conceptul video îi aparține lui Sebastian Hamburger, membru extrem de valoros al echipei Naționalului timișorean, de asemenea.

Copiii nopții este o poveste despre tineri, cu tineri. Astfel, distribuția îi reunește pe tinerii și foarte talentații actori ai Naționalului timișorean Cristina König, Andrei Chifu și Marin Lupanciuc, cărora li se adaugă, într-un exercițiu artistic plin de prospețime, Iulia-Victoria Ioana, Otniel Floruț și Alexandru Negrea – studenți-masteranzi ai secției de actorie din cadrul Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest.

Biletele pot fi achiziționate on-line pe www.tntimisoara.com sau fizic, de la Agenția de bilete „Mărășești” (str. Mărășești nr. 2, între orele 11 – 19). Precizăm că numărul de locuri este limitat în funcție de normele de distanțare în vigoare.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Alte articole

Și tu poți fi ajutorul lui Moș Crăciun pentru ca acesta să ajungă la fiecare copil ucrainean refugiat în Timișoara!

Asociația LOGS invită timișorenii cu inima mare, să se alăture campaniei de strângere de cadouri pentru cei 320 de copii din Ucraina care locuiesc în prezent în Timișoara.

Încă 12 milioane de euro, pentru transportul public din Timişoara! Primăria a câştigat un nou proiect prin PNRR

Primăria Municipiului Timișoara a câștigat proiectul ”Achiziția de mijloace de transport mai puțin poluante (troleibuze) necesare îmbunătățirii transportului public de călători în Municipiul Timișoara”, prin PNRR.

Bebeluşii de la Maternitatea Odobescu, lăsaţi în frig, o noapte întreagă! Societatea anunţă că are cărbune şi gaz, dar problema este alta

Administratorul special al Societăţii de Termoficare a Timişoarei anunţă ce stocuri de materie primă are în acest moment, pentru producerea agentului termic.

Moment plin de emoţie, la Timişoara! Un pompier a ieșit din dispozitivul de defilare și și-a cerut iubita în căsătorie

Ziua Naţională a României va avea de acum, o însemnătate deosebită pentru un cuplu din Timişoara.Este vorba despre Andrei, un pompier de la ISU Banat şi iubita lui, Ana-Maria.

email: redactie@sursadevest.ro | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.