Skip to main content

Etichetă: tramvai bozankaya

FOTO Primul tramvai Bozankaya a ieșit pe traseu la Timișoara și va circula pe linia 1!

Reprezentanții Primăriei Timișoara au anunțat în această dimineață că primul tramvai nou, produs de compania turcească Bozankaya a ieșit pe traseu. Acesta va circula pe linia 1, între Gara de Nord și UMT-Stația Meteo.

STPT a primit echipamentele care lipseau pentru ca tramvaiele să poată circula. Este vorba în principal de cricurile hidraulice folosite în caz de deraiere, care nu erau incluse în contractul initial cu firma din Turcia.

Primul tramvai nou din ultimii 50 de ani, conceput și construit special pentru Timișoara, a ieșit de dimineață pe traseu și va circula pe linia 1. Este un prim pas în modernizarea flotei de transport în comun pentru ca aceasta să devină confortabilă și atractivă pentru cât mai mulți timișoreni. Obiectivul nostru este ca, până în 2030, jumătate din călătorii să aibă loc cu transportul public”, transmit reprezentanții Primăriei Timișoara.

La Timișoara au ajuns opt din cele 21 de tramvaie produse de Bozankaya. Fiecare dintre garnituri a costat 11,6 milioane de lei.

Celelalte 13 tramvaie produse de compania Bozankaya ar urma să ajungă la Timișoara până la finalul anului.