Etichetă: Spitalul Municipal

Primăria Timișoara vrea să obțină fonduri prin PNRR pentru noua maternitate! Investiția e de peste 150 de milioane de euro

Primăria Timișoara a depus o cerere de finanțare pentru noua maternitate a Spitalului Municipal, ce urmează să fie ridicată în zona Balta Verde. Proiectul este deja autorizat, însă municipalitatea nu dispune de fondurile necesare investiției.

În acest context, Primăria a depus o cerere de finanțare prin PNRR. Acum se așteaptă ca Ministerul Sănătății se finalizează în aceste zile, lista cu cele 25 de spitale care urmează să fie finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Noua maternitate va avea 236 de paturi (150 la obstetrică și ginecologie, 16 la ATI și 70 la neonatologie), laborator de fertilizare in vitro, centru de screening prenatal, centru de screening al cancerului genito-mamar și va deservi nu doar Timișoara, ci întreaga regiune.

Noi, la Timișoara avem un proiect de spital gata autorizat, care așteaptă doar finanțarea ca să înceapă lucrările. Se află pe lista scurtă cu cele 49 de proiecte care au ajuns în faza finală. Este o investiție de peste 150 de milioane de euro, pe care nu avem cum să o susținem doar din bugetul local. Dacă primim banii din PNRR, spitalul va fi gata înainte de 2026”, spune primarul Dominic Fritz.

Autoritățile spun că noul spital nu este un moft, ci o necesitate de primă urgență pentru Timișoara. Asta în condițiile în care clădirea care găzduiește acum maternitatea Odobescu este depășită ca funcțiune, iar Primăria plătește sume mari de bani în fiecare lună pe chirie. În plus, pentru a ajunge dintr-un corp de clădire în celălalt, pacientele și personalul medical trebuie să traverseze strada.

Le cer răspicat tuturor parlamentarilor, miniștrilor, secretarilor de stat plecați din Timișoara și acum în coaliția aflată la putere, să se bată pentru acest obiectiv așa cum nu au făcut-o niciodată până acum pentru interesele Timișoarei. Acum nu e momentul pentru dispute și calcule politice. Acum e momentul să acționăm toți în beneficiul Timișoarei. Încă nu e prea târziu”, a mai spus Dominic Fritz.


email: redactie@sursadevest.ro | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.