Timişoara devine capitala internaţională a sportului!
În perioada 3 – 5 iunie 2022, la Timişoara va avea loc o adevărată pledoarie pentru sport și sănătate!
Este vorba despre SportFest, prima ediție din vestul țării a unei manifestări dedicate sportului și vieții sănătoase.
Evenimentul este pentru toate vârstele și toate categoriile de public – copiii, părinți sau bunici, iubitori ai sportului și sportivi de performanță, specialiști dar și persoane care vor să afle regulile unui stil de viață sănătos!
CITEŞTE ŞI: Caz şocant! Violuri, sclavie şi copii împiedicaţi să meargă la şcoală, sub umbrela unei secte spirituale
SportFest este un eveniment internațional care reunește producători și comercianți de articole sportive din toate domeniile, companii care oferă servicii sau produse conexe domeniului sportiv, săli de fitness, centre și cluburi sportive, suplimente alimentare, health and care, articole tehnico-medicale etc., din țară dar și din străinătate: Ungaria, Italia.
SportFest, locul unde puteți asista sau participa la concursuri și demonstrații de baschet, handbal, rugby, fitness, judo, karate, kick-boxing, box și frisbee.
„SportFest vă oferă șansa de a întâlni și de a primi autografe de la sportivi români celebri, campioni cu care ne mândrim! Invitat special: Simona Amânar, triplă campioană olimpică (medaliată cu aur la două ediții ale JO de la Atlanta 1996 și Sydney 2000), de șase ori campioană mondială și dublă campioană europeană la gimnastică”, anunţă CCIAT
Orar: Vineri – Sâmbătă 10 – 20 și Duminică 10 – 18.
Intrarea este gratuită.