Skip to main content

Etichetă: ninsoare

Se circulă în condiţii de iarnă, la Timişoara! Echipele de intervenţie acţionează în tot oraşul, pentru a preveni îngreunarea traficului

Primăria Timișoara anunţă că echipele de intervenţie sunt pe teren și efectuează operațiuni pentru a preveni formarea poleiului și a evita îngreunarea traficului rutier.

Continuă lectura

Ninsori, ploi și intensificări ale vântului, în zilele următoare! Meteorologii anunță temperaturi specifice iernii

Meteorologii au emis două avertizări de vreme rea, pentru următoarele zile! Sunt așteptate ninsori, ploi, vânt puternic, iar temperaturile vor fi unele extrem de scăzute, pentru această perioadă.

Continuă lectura

Prăpăd în vestul ţării, din cauza vremii! Drumuri blocate, localităţi fără curent electric şi alunecări de teren

Este cod galben de ninsori şi vânt puternic, în aproape toată jumătatea de vest a ţării, unde zăpada cade din abundenţă, mai ales în zonele montane, iar vântul suflă chiar şi cu peste 80-90 km/oră, iar efectele acestor fenomene meteo nu au întârziat să apară.

Continuă lectura

Pregătiri de iarnă, la Primăria Timişoara! Locuitorii sunt ameninţaţi cu amenzi, dacă nu deszăpezesc trotuarele din faţa casei

Primăria Municipiului Timișoara a activat Comandamentul de iarnă, şi anunţă că firma care ocupă de dezăpezire este pregătită.

Continuă lectura

  • 1
  • 2