Skip to main content

Etichetă: NEVERSEA

S-a stabilit perioada în care va avea loc Neversea! În premieră, fanii își pot rezerva abonamentul cu 1 euro doar prin platforma extasy!

A cincea ediție a celui mai mare festival de pe o plajă din Europa vine cu un concept nou.

Continuă lectura

Mergi gratuit la UNTOLD sau Neversea, dacă donezi sânge

BLOOD NETWORK, cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, inițiată de organizatorii UNTOLD și Neversea, îi așteaptă din nou pe eroi să salveze vieți și să se bucure de experiențe de neuitat la unele dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume.

Ajunsă la cea de-a opta ediție, campania de donare de sânge se desfășoară în perioada 14 mai – 3 iulie 2022 în toate centrele de transfuzii din țară și în caravanele mobile.

Nevoia de sânge pentru salvarea de vieți persistă în spitalele din țară. În România e nevoie anual de peste 500.000 de unități de sânge.

Calendarul caravanelor mobile BLOOD NETWORK 2022

o Cluj-Napoca, 14-15 mai, Monumentul Memorandiștilor, Str. Eroilor
o Timișoara, 21-22 mai, Parcare Politehnică
o Brașov, 21-22 mai, Bulevardul Republicii
o Iași, 28-29 mai, Iulius Mall
o Craiova, 28-29 mai, Mall Electroputere
o Sibiu, 4-5 iunie, Pietonal Magazin Dumbrava / Piața Mare
o Zalău, 4-5 iunie, Prefectura Zalău
o Ploiești, 11-12 iunie, Primăria Ploiești
o București, 18-19 iunie, Parcul Herăstrău
o Târgu Mureș, 25-26 iunie, Piața Tineretului
o Oradea, 25-26 iunie, Piața Unirii
o Constanța, 2-3 iulie, Piața Ovidiu

Cei care donează sânge la caravana mobilă, între orele 8:00 și 14:00, și se înscriu în baza de date ,,Și Eu Donez” (reteaua.sieudonez.ro) primesc un abonament la UNTOLD sau Neversea 2022 și tichete de cumpărături în valoare de 100 de RON din partea Kaufland România. Donarea la caravana mobilă se face în limita locurilor disponibile.

Cei care donează în unul dintre Centrele de Transfuzii din țară trebuie să acceseze site-ul untold.com sau neversea.com, secțiunea BLOOD NETWORK.

Acolo vor completa formularul solicitat, vor atașa o poză cu adeverința de donator, iar mai apoi vor primi pe adresa de mail un voucher cu care vor putea achiziționa abonamente UNTOLD, la prețul special de 645 de lei + Taxe (reducere de la 995 lei + Taxe) sau Neversea, la prețul special de 520 de lei + Taxe (reducere de la 920 lei + Taxe).

În cele 7 ediții de până acum, BLOOD NETWORK a mobilizat peste 18.000 de oameni să doneze la caravanele mobile de donare de sânge și la centrele de transfuzii din întreaga țară.

Doar în 2021, în cadrul campaniei BLOOD NETWORK, s-au recoltat peste 1.200 de litri de sânge de la aproape 2.700 de donatori, iar 3.627 de bolnavi au fost salvați.

Neversea 2022 are loc între 7-10 iulie la Constanța, iar UNTOLD se desfăşoară în perioada 4-7 august la Cluj-Napoca.

Aviz, iubitorilor de mare! Se deschide Neversea Beach

Neversea Beach revine în acest an, cu un decor de poveste și cu o oază de relaxare și distracție în ritmurile Mării Negre și ale festivalului Neversea.

Organizatorii celui mai mare festival de muzică de pe o plajă din Europa, Neversea, deschid și în acest an cea mai mare și mai modernă plajă din Constanța.

Sezonul estival 2022 începe pe Neversea Beach pe 30 aprilie – 1 mai, cu petreceri de zi la care sunt invitați Pascal Junior, Adrian Șaguna, Andrew Maze și Arias.

Între 7 și 10 iulie, Neversea Beach va fi parte din lumea fantastică Neversea, iar fanii care vor veni la festival se vor putea bucura de energia locului și de zonele speciale ale plajei, care își are inspirația din insulele grecești.
Cu elemente din materiale naturale, precum paie, răchită și iută, și o temă marină, plaja Neversea se întinde pe 28.000 de metri pătrați și este una dintre cele mai mari plaje de pe litoralul românesc.

Creatorii festivalului Neversea au investit aproape un milion de euro în Neversea Beach.

800 de șezlonguri cu umbrele de stuf vor fi întinse în fața mării și vor exista 3 zone de plajă: Golden Beach și White Sands.

Prețurile variază între 30 și 100 lei, iar rezervările se fac online, pe https://neverseabeach.com/.

O altă zonă de plajă și relaxare, Pearl Paradise, va fi la câțiva metri de mare, cu baldachine, perne, canapele, scoici din ratan și perdele care se unduiesc pe briza mării în bătaia soarelui.

Două baruri și două zone de lounge vor fi active atât pe timp de zi, cât și pe seară. Meniul include limonade, fresh-uri și cocktailuri delicioase, croissante, boluri cu fructe, granola, acai, ciocolată sau unt de arahide, sandvișuri gustoase și sănătoase pentru carnivori, vegetarieni și vegani.

Din iunie, pe plajă va exista și un food court, cu 5 vendori de mâncare.

Pofticioșii vor putea alege dintre pizza, burgeri, fructe de mare, salate, hot dog, humus și multe alte preparate de vară.

De la răsărit până la apus, plaja Neversea este zona perfectă pentru relaxare, dar și pentru activități și mișcare.
Din iunie, doritorii pot juca volei, pe un teren în nisip, sau pot face sporturi pe apă, precum stand-up paddle boarding, surfing, kayak sau cursuri introductive de kitesurfing.

Plaja Neversea are propriul ulei și parfum, cu miros de mare, alge, sare de mare și arome florale de lavandă, busuioc și lăcrămioare.

Parfumul Neversea Beach se numește Lily of the Sea și poate fi găsit în concept store-ul de pe plajă.
Tot acolo, vizitatorii găsesc haine, încălțăminte și accesorii de plajă create de designeri români.

Neversea Beach este locul potrivit și pentru cei care vor să lucreze de pe plajă.

Va exista o zonă special amenajată pentru biroul de la malul mării, cu internet wireless și o priveliște aparte.

Mai multe detalii despre Neversea Beach sunt disponibile pe neverseabeach.com, pe pagina de Instagram și Facebook Neversea Beach.

Neversea caută voluntari. Vezi aici, cum poţi să faci parte din echipă

Fanii celui mai mare festival de pe o plajă din Europa, Neversea, pot trăi în această vară una dintre cele mai frumoase experiențe din viața lor.

Organizatorii festivalului caută peste 1.000 de voluntari care să li se alăture în cea de-a patra călătorie de la malul Mării Negre.

Cei care doresc să se înscrie în cea mai tare experiență a verii, au sanșa să vadă culisele evenimentului, să facă parte din echipele artiștilor internaționali și să guste din ceea ce înseamnă lumea fantastică a celui mai așteptat festival de la malul Mării Negre.

Alan Walker, Alesso, Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike, Don Diablo, KSHMR, Nervo, Nicky Romero, Parov Stelar, Steve Aoki, Timmy Trumpet, ZHU, BBNO$ sau Paul Kalkbrenner sunt câțiva dintre artiștii care vin în această vară, între 7 și 10 iulie, la Neversea.

Pentru a putea intra în echipa voluntarilor, participanții trebuie să aibă între 16 și 35 de ani.

Perioada de recrutare are loc între 19 aprilie și 19 mai, iar răspunsurile vor fi trimise de organizatori pe e-mail pe 25 mai.

Înscrierea pentru voluntariat se face online pe neversea.com/volunteers.

Cei peste 1.000 de norocoși vor fi repartizați în festival în funcție de preferințele, aptitudinile și abilitățile lor.

Departamentele unde pot activa sunt: angels (artiști), acreditări, check-in, emergency team, logistică, comunicare, user experience și acces.

Voluntarii vor beneficia de un program de pregătire în care vor învăța tehnici și elemente de management al proiectelor, comunicare, customer care și self-management.

Fiecare va primi câte un echipament și acces în festival.

Voluntarii aleși se vor bucura de cea mai frumoasă vară la mare alături de organizatorii celui mai mare festival de muzică de pe o plajă din Europa, de artiști și DJ-i de top la nivel mondial, de experiențe unice, de prieteni și de oameni noi veniți din toate colțurile lumii la Neversea.

Cei care nu și-au achiziționat încă un abonament pentru cea de-a patra ediție a festivalului Neversea o pot face de pe neversea.com/tickets la următoarele preturi:

• General Access – 134 euro + taxe

• General Access Risk Free – 144 euro + taxe

• VIP – 260 euro + taxe.

În acest an, fanii pot cumpăra abonamente și în rate, exclusiv prin Aplicația Extasy, care poate fi descărcată din Google Play pentru Android și din iOS pentru iPhone.

Cei care au abonamente ANYTIME pot alege să participe la ediția din această vară sau la una dintre următoarele două ediții, iar cei care au Freedom Passports pot opta pentru ediția din acest an sau pentru cea de anul următor.

Cea de-a patra ediție a festivalului Neversea are loc între 7 și 10 iulie 2022, la Constanța. Peste 150 de artiști naționali și internaționali vor completa line-up-ul distracției, timp de 4 zile și 4 nopți, pe The Island of Dreams.