FC Braşov s-a impus azi cu 2-1 pe arena „Ştiinţa”, după ce alb-violeţii au deschis scorul devreme prin Doru Andrei.
Acesta a punctat în minutul 6 dintr-o lovitură liberă bine executată şi lucrurile păreau să meargă în favoarea timişorenilor. Mai mult, putea fi 2-0 din minutul 17, când lovitura de cap, cu pământul, expediată de Bocşan a făcut ca balonul să salte puţin peste transversală.
Încă din minutul 25 alb-violeţii au trebuit să efectueze o modificare, prin accidentarea lui Oanea.
Repriza secundă a început în schimb foarte prost.
În minutul 53 Negrean a egalat cu o execuţie cu călcâiul din faţa porţii.
Poli a revenit cu ocazii importante la poarta lui Popescu.
În minutul 58 Gerbi a trimis cu capul puţin peste ţintă, apoi Ursu (62) a ajuns o minge la colţul lung, dar realuarea din prima a fost iarăşi peste poartă.
Iar din minutul 67 a fost 1-2, după ce Piper a trimis plasat în stânga lui Păduraru din marginea careului.
Pe final, timişorenii au atacat cu mingi aruncate direct spre careul advers iar acelaşi Erik Gerbi a trecut pe lângă egalare în două ocazii.
În minutul 83 a reluat în transversală cu o deviere cu capul iar în ultimele momente ale jocului a şutat din voleu din interiorul careului, dar peste poartă.
Returul este programat peste o săptămână, sâmbătă, 21 mai, pe stadionul Tineretului, din Braşov.