Skip to main content

Stadionul „Dan Păltinișanu” își oprește activitatea! Locația nu mai întrunește standardele de calitate

XPilates & Spa

Porțile arenei din Timișoara se închid pentru competiții sportive sau evenimente cu public!

Asta pentru că locația nu mai întrunește standardele de calitate. Decizia a fost luată după ce Poli Timișoara a pierdut primul meci din retur la „masa verde”, din cauza faptului că nocturna de pe stadion a cedat.

CITEȘTE ȘI: Zona Traian va fi complet transformată! Vor fi amenajate spaţii verzi, piste de biciclete, iar patru pieţe vor fi renovate

Nu este prima dată când închiderea stadionului este luată în considerare. Am amânat decizia mânați de cele mai bune intenții, cu gândul că nu putem lăsa Timișoara fără arenă, chiar dacă starea acesteia dădea semne clare de degradare. Ni s-a spus de multe ori, și din partea suporterilor și din cea a jucătorilor, că îi ajutăm dacă le permitem accesul în condițiile existente, să nu închidem stadionul. Probabil am greșit și ar fi trebuit să oprim activitatea mai de mult timp, înainte să afectăm rezultatele echipei Poli Timișoara. Am fost acolo, pe stadion, și am trăit aceeași furie și supărare ca suporterii. Regret din suflet situația creată, deoarece, la rândul meu, sunt iubitor de fotbal, cunosc fenomenul fotbalistic din Timișoara și știu că merită tot ce este mai bun. De aceea, cred că ar trebui să găsim soluții împreună: Consiliul Județean Timiș, Primăria Timișoara și suporterii. CJ Timiș a obținut finanțare pentru un stadion nou de la Compania Națională de Investiții, însă, din păcate, lucrurile merg foarte greu și va dura ani de zile până ne vom bucura de investiție. Ce a ținut de partea noastră, noi am făcut: am fost la zi cu documentația, am alocat bani pentru demolarea actualului stadion și suntem pregătiți să acționăm imediat, dar lucrurile nu trenează la noi”, a spus Alexandru Proteasa, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș și coordonator al Direcției de Prestări Servicii, instituție care gestionează stadionul „Dan Păltinișanu”.

Înainte de trecerea la stadiul de „obiectiv în conservare”, Direcția de Prestări Servicii a încercat funcționalizarea stadionului prin intermediul unor lucrări de reparații și de mentenanță, dar aducerea acestuia la o stare rezonabilă ar presupune investiții majore care nu se justifică, având în vedere demolarea care urmează în scurt timp. Consiliul Județean Timiș are obligația de a preda terenul gol și curățat constructorului viitoarei arene.

Dacă ne referim la partea electrică, adică motivul închiderii stadionului, Consiliul Județean Timiș a aprobat bani pentru mentenanță și am fost asigurați de firma care are contract că putem găzdui în siguranță meciul Poli Timișoara – Petrolul Ploiești. Înțelegem că instalația electrică este foarte veche, însă suntem în proces de verificare a modului în care firma și-a făcut treaba, inclusiv pe lunile și anii dinainte, vom primi un raport detaliat. Facem de asemenea o analiză și în interiorul Direcției de Prestări Servicii. deoarece există un responsabil de bună funcționare a stadionului – lucru care implică și monitorizarea activităților de mentenanță din incinta acestuia. Lucrurile nu vor rămâne așa, iar persoana sau persoanele care au greșit vor suporta consecințele”, a mai spus vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa.

CITEŞTE ŞI: Revin vaporaşele pe Bega, de la 1 martie!

Consiliul Județean Timiș a inițiat deja discuții și întâlniri atât cu reprezentanții jucătorilor de fotbal cât și cu cei ai suporterilor, în vederea sprijinirii activității fotbalistice pe perioada în care stadionul va fi închis.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Declarațiile lui Alfred Simonis despre încălțămintea și ținutele liderilor USR au stârnit un val de reacții, iar una dintre cele mai dure vine din partea fostului președinte al partidului, Cătălin Drulă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Three-story school building with large windows, banners above, and a sheltered entrance framed by trees.

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16. Anunțul vine la trei luni de la semnarea contractului cu ADR Vest, pentru finanțare europeană. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Blue overturned truck trailer spilling gravel onto the highway shoulder beside a guardrail on a sunny day.

Intervenție de urgență a pompierilor și medicilor, după un accident petrecut, în urmă puțin timp, pe audostrada A1, pe sensul de mers dinspre Arad spre Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Firefighters descend into a deep brick well using a ladder during a rescue operation in progress (left panel). Right panel shows two firefighters kneeling in a field with a dog, likely assisting or comforting it.

Pompierii au fost solicitați să intervină, în această dimineață, pentru salvarea unui câine, rămas captiv de câteva zile, într-un puț de aproximativ 6 metri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two urban scenes: left a square with a large mural banner featuring dogs and text, people walking; right a tall curved building with big billboard ads.

Polițiștii locali i-au luat în vizor pe cei care pun pe clădiri sau mașini bannere publicitare, fără să dețină aviz. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial night view of a brightly lit sports complex: oval running track around a soccer field, with modern buildings and surrounding fields.

Președintele Consiliului Județean Timiș a făcut publice primele randări ale viitorului Complex Multifuncțional „Timiș 4 All”, investiție care promite să transforme ziona de la intrarea în comuna Giroc dinspre Timișoara, într-un adevărat pol al sportului și recreerii. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two-panel photo: left shows a man in a pinstripe suit speaking at a podium with a crest behind him; right shows a man in a blazer and jeans seated on outdoor concrete steps.

Un nou scandal a izbucnit pe scena politică și administrativă din Timișoara, după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a ales să atace administrația Fritz. S-a transformat, mai nou, în critic de modă și a comentat vestimentația USR-iștilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Eight panelists sit at a long conference table in a meeting room, with a large emblem projected on the wall and Romanian/EU flags in the background, during a formal briefing.

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a lansat, luni, Modulul de Practică al platformei SUMS, un sistem digital integrat care gestionează întregul proces de practică al studenților, de la identificarea unui loc de practică până la validarea finală a documentelor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își consolidează poziția pe harta educației internaționale, după ce a fost inclusă în ediția 2026 a clasamentului Center for World University Rankings (CWUR), unul dintre cele mai prestigioase rankinguri universitare la nivel mondial. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Speaker stands at a podium delivering a talk at a conference stage, in front of a large blue banner reading 'FORUMUL REGIONAL AL APEI Dunăre-Europa de Est 2026' with logos along the bottom edge of the screen and a building illustration on the right side.

Reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat participă, în această perioadă, la o serie de evenimente de nivel înalt organizate în cadrul Forumului Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026, desfășurat la Palatul Parlamentului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Promotional banner for Salonul Industriei Ușoare with a smiling woman holding shopping bags; dates 17–21 Iunie, 10:00–20:00, free entry, contact info included.

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Smiling man in a blue suit and striped tie with a residential building behind him.

Au fost publicate datele financiare ale firmelor, pe anul 2025, iar cifrele arată o creștere spectaculoasă, în cazul societății controlate de Alfred Simonis, de când e președinte al Consiliului Județean Timiș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ