Telefon: 0731 028 626

Contact: [email protected] | Publicitate: 0731 028 626

Mobilizare mare, la secţiile de vot! În Timiş, primii alegători şi-au exprimat dreptul constituţional, la prima oră! Date actualizate din oră în oră

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Imediat după ce s-au deschis secţiile vot, alegătorii s-au prezentat la urne în număr mare, pentru a pune ştampila pe candidatul preferat.

ORA 8:00

În judeţul Timiş, în prima oră, au votat 8.784 de persoane, ceea ce înseamnă un procent de 1,40%.

Este o prezenţă asemănătoare cea din turul I, când la ora 8:00 votaseră 1,23% dintre timişeni.

 

ORA 09:00

În judeţul Timiş, prezenţa la urne a depăşit-o cu aproape jumătate de procent pe cea din primul tur, când în primele două ore îşi exprimaseră dreptul constituţional, 3,17% dintre alegători.

De această dată, procentul este de 3,55%, ceea ce înseamnă un număr de 22.247 votanţi.

Se menţine diferenţa dintre mediul rural şi urban, unde s-au prezentat la urne 9.128 de persoane, respectiv 13.119 de persoane.

La nivel naţional, prezenţa este de 3,44%, astfel că judeţul Timiş se plasează în partea de sus a clasamentului.

 

ORA 10:00

45.349 de timişeni au votat deja până la această oră, cifra fiind aproximativ egală cu cea din primul tur.

Din cei 7.25% dintre alegătorii care au mers deja la urne, cei mai mulţi au fost în oraşele din judeţul Timiş, în timp ce mediul rural se menţine la coada clasamentului.

La nivel naţional, prezenţa este de 7,01%.

 

ORA 11:00

Aproape 12 % dintre timişenii cu drept de vot s-au prezentat până a această oră la urne.

Este o mobilizare mai mare decât în urmă cu două săptămâni, dar prezenţa cea mai ridicată este şi de această dată tot în mediul urban.

 

ORA 12:00

În primele 5 ore, judeţul Timiş se menţine în partea de sus a topului privind prezenţa la vot.

Până acum, în judeţul Timiş au votat 17,2% dintre cei cu drept de vot.

 

ORA 13:00

Este în continuare mobilizare mare, la urne, astfel că în Timişoara, la unele secţii de vot, s-au format deja cozi.

Oamenii aşteaptă minute bune, până să le vină rândul să pună ştampila pe candidatul preferat.

Până la ora 13:00, au votat 23,1% dintre timişenii care au acest drept, iar prezenţa cea mai ridicată se menţine în mediul urban.

 

ORA 14:00

Sunt 172.504 persoane care au votat până la această oră în Timiş, ceea ce înseamnă 27,6%, cu aproape 5 procente mai mult faţă de turul 1.

Dintre aceşti votanţi, 107.454 şi-au exprimat dreptul constituţional în oraşele din judeţ, iar alţi 65.050, în mediul rural.

A fost solicitată şi urna mobilă, pentru 1828 de persoane.

La nivel naţional, prezenţa este de 27,2%.

 

ORA 15:00

Prezenţa la vot în judeţul Timiş este la această oră, cu un procent mai mare decât la nivel naţional, unde până acum au votat 31,76 dintre persoanele care au acest drept.

În Timiş, procentul este de 32,64%, ceea ce înseamnă că peste 200.000 de alegători.

Dintre aceştia, 32.581 au votat pe listele suplimentare, iar 2.000 au solicitat urna mobilă.

 

ORA 16:00

Mobilizarea la vot continuă să fie una mare, astfel că în judeţul Timiş, prezenţa se apropie de 38%.

Se fac în continuare solicitări pentru urna mobilă, fiind făcute până acum 2.200 de solicitări în acest sens.

 

 UPDATE 17.00

42,92% dintre timișeni au votat până la această oră, ceea ce reprezintă 268.260 de alegătorii cu drept de vot.  44.813 de persoane au votat pe listele suplimentare.

În ceea ce privește urna mobilă, aceasta a fost solicitată în 2.319 cazuri.

 

UPDATE 18.00

Prezenţa la vot în judeţul Timiş este la această oră, cu trei procente mai mare decât la nivel naţional, unde până acum au votat 47.63% dintre persoanele care au acest drept. Mai exact, au votat 297.677 de persoane, iar dintre aceste, 50.400 pe listele suplimentare.

La nivel națonal, prezența la urne este de 44,36%.

 

 UPDATE 19.00

Mobilizare exemplară în Timiș, la vot! Prezența la urne este de 51,22%, cu cinci procente mai mare față de prezența la vot înregistrată la nivel național, care este de 47,08%.

Peste 320.000 de timișeni și-au exprimat votul până la ora 19.00.

 

UPDATE 20.00

48,93% dintre românii cu drept de vot și-au exprimat opțiunea electorală până la ora 20.00.  Prezență peste media pe țară s-a înregistrat în Timiș, unde au votat până acum 53,85% dintre alegătorii cu drept de vot.

 

UPDATE 21.00

Stop vot! Secțiile de votare s-au închis în urmă cu câteva minute, iar prezența la vot în Timiș este cu peste cinci procente mai mare decât media pe țară. 

În județul Timiș au votat până la ora 21.00, 55,11% dintre alegători, ceea ce înseamnă 344.428 de persoane. 

 

 

 

 

 

Ultima modificare Duminică, 24 Noiembrie 2019 21:15

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Login