Scrisorile de Crăciun, mărul discordiei între tinerii din PSD Timişoara şi administraţia Fritz! Ce îi reproşează social-democraţii, primarului?

Tinerii din PSD Timişoara s-au mobilizat în preajma Sărbătorilor de Iarnă, pentru a afla care sunt cele mai mari nemulţumiri al oamenilor din oraş.
Au mers în zona centrală şi i-au îndemnat pe toţi trecătorii să scrie o scrisoare de Crăciun cu problemele pe care le doresc rezolvate.
Concluzia acţiunii este că timişorenii sunt nemulţumiţi de mizeria din oraş, oferta culturală sărăcăcioasă, traficul infernal, numărul insuficient al locurilor de parcare şi proasta gestiune a transportului în comun.
Cu tolba plină cu astfel de scrisori cu doleanţele timişorenilor, tinerii social democraţi s-au îndreptat către Primărie, pentru a i le înmâna edilului Dominic Fritz.
Doar că, surpriză: instituţia era închisă, deşi era data de 23 decembrie.
“Conform legii, ziua de 23 decembrie 2022 este o zi lucrătoare, așadar nu există niciun motiv care să justifice blocarea accesului în primărie pentru cetățeni. TSD Timișoara condamnă cu fermitate modul superficial în care administrația USR tratează relația cu cetățenii, precum și lipsa mecanismelor concrete de consultare destinate acestora. Primarul Fritz pare că se află într-o continuă campanie electorală pe Facebook, însă, atunci când vine vorba despre a le răspunde oamenilor obișnuiți, intervine nepăsarea, neglijența și lipsa totală de transparență decizională”, transmit tinerii din PSD Timişoara.
Aceştia anunţă că anul viitor vor continua demersurile prin care îşi doresc să implice timişorenii în chestiunile publice, inclusiv din perspectiva adoptării bugetului local.
Ei mai cer ca Primăria Timișoara să adopte o strategie de comunicare incluzivă și echitabilă, astfel încât niciun cetățean să nu se simtă lăsat în urmă, iar transparența decizională să se resimtă în fiecare acțiune a administrației publice locale.
“Este regratabil faptul că, în loc să asculte problemele cetățenilor, administrația USR nu menține dialogul cu aceștia. Echipa TSD Timișoara a colectat scrisorile de Crăciun care conțineau dorințe pentru orașul nostru. În anul care vine, ne-am dori ca primarul orașului, Dominic Fritz, să realizeze că dialogul cu cetățenii nu se face doar pe Facebook, iar o administrație deschisă și transparentă nu înseamnă doar comunicare pe social media”, spune Răzvan Barta, președinte TSD Timișoara.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Atenție, șoferi! Unul dintre cele mai circulate bulevarde din Timișoara intră în șantier! Cum se va desfășura traficul, pe perioada lucrărilor?

Tânără dispărută fără urmă, dintr-un centru pentru minori! Dacă ai văzut-o, anunță imediat poliția

Sorin Grindeanu este noul președinte interimar al PSD, la nivel național! A fost votat de colegii din CN

Iluminat public modern, la Lugoj! Primăria caută firma care să eficientizeze sistemul actual

ABA Banat lansează un proiect în premieră, în zona răului Timiș: soluții naturale pentru creșterea gradului de reziliență la schimbările climatice, pe terenuri private

Sărbătoare mare, la un pas de Timișoara! Liliana Laichici, Luminița Safta sau Gheorghe Brancu, doar câțiva dintre interpreții care vor urca pe scenă, la Ruga de la Ghiroda

Universitatea de Științele Vieții Timișoara a premiat echipa locală de rugby, pentru cucerirea Supercupei!

Patru oameni au ajuns la spital, în urma unui accident rutier! Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz

Timișoara, mai aproape de a avea primul adăpost public, pentru câini și pisici! Primăria caută proiectant

Conferință dedicată energiei regenerabile și stocării energiei, organizată de CCIAT!

Festival de muzică folk, lângă Timișoara! Vezi aici programul evenimentului!

Pasarela Gelu, un adevărat pericol! Primăria Timișoara refuză recepția lucrării, după ce au apărut probleme la structura obiectivului

Avertismentul meteorologilor: Cod galben de vânt și instabilitate atmosferică în toată țara!

VIDEO: Costume, motoare și-o cauză nobilă. Parada „The Distinguished Gentleman’s Ride” revine la Timișoara, pentru a VIII-a ediție!

Rezultate finale! Nicușor Dan este președintele ales al României! George Simion și-a recunsocut înfrângerea

Nicușor Dan câștigă alegerile în 24 de județe ale țării! Unde a obținut peste 90% dintre voturi?

Ruben Lațcău, după victoria lui Nicușor Dan: Votul de astăzi s-a trasformat într-un referendum pentru viitorul României

Lasă un răspuns