Pe patru benzi, de la Aeroportul Timişoara până pe autostradă! Investiţie de 18 milioane de euro
Proiectul de construire a unei noi șosele, la patru benzi, care să lege autostrada A1 de Aeroportul Internațional Timișoara a accelerat considerabil.
S-a terminat lupta de la CJT! Avem vicepreşedinţi: unul de la USR-PLUS şi unul de la PNL
Negocierile dintre PNL şi alianţa USR-PLUS s-au încheiat, iar astăzi au fost propuşi şi votaţi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean.
CJT dă bani în plus pentru noul drum de legătură între Aeroport și A1
Consiliul Județean Timiș avansează cu demersurile sale de a crea o nouă șosea care să lege Aeroportul de nodul de descărcare de pe A1, la Remetea Mare.
1.2 milioane euro de la Consiliul Județean pentru spitalele orășenești și municipale din Timiș!
Programul de minimis prin care CJ Timiș finanțează dotarea cu echipamente medicale a spitalelor din județ va continua și în intervalul 2021-2023.
FOTO Jimbolia va avea bazin de înot! Licitația pentru construcție și execuție se apropie de final
Licitația pentru proiectarea și execuția bazinului de înot pe care Consiliul Județean Timiș dorește să-l construiască la Jimbolia se apropie de final.
Timișul și Caraș-Severinul bat palma pentru interconectarea celor două județe!
„Train-tram” de la Reșița la Timișoara, drum expres între Berzovia și A1, patru benzi între Moșnița și Berzovia.