Skip to main content

Responsabilitățile agenților economici privind protecția mediului, dezbătute astăzi la CCIAT

XPilates & Spa

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și al gestionării deșeurilor au fost discutate astăzi, în cadrul unui seminar organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș.

Evenimentul a fost organizat de CCIAT, în calitate de partener Enterprise Europe Network, în colaborare cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate – Direcția Județeană de Mediu Timiș și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș.

Astăzi pentru noi așa cum știți, este al patrulea eveniment pe care organizăm în parteneriat cu Instituția Prefectului Județului Timiș, ne bucurăm că astăzi cele două structuri sunt alături de noi și că vor aduce noutăți care interesează mediul de afaceri, am reușit să mă informez că sancțiunile sunt destul de mari, mai mari decât în altă parte, așa că interesul mediului de afaceri ar trebui să fie foarte mare. Ce aș mai vrea să spun este că dacă fiecare firmă ar trebuie sp fie interesată de informațiile pe care le primesc astăzi, pentru că indiferent de ce domeniu ești, cred că aceste două structuri au ce să le informeze. Nu ne oprim aici, săptămâna viitoare mai avem seminar cu DSP-ul, cu DSVSA, aveam încă șase sau șapte seminarii și așteptăm acum să ne dea o dată precisă și ANAF”, a declarant Florica Chiriță, președinte CCIA Timiș.

Reprezentanții Direcției Județene de Mediu Timiș au prezentat aspecte privind modul de evidență și raportare a datelor pentru diverse fluxuri de deșeuri – ambalaje și deșeuri de ambalaje, echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori, vehicule scoase din uz –, precum și obligațiile privind evidența cronologică a cantităților de deșeuri generate sau gestionate, conform legislației în vigoare.

Au fost abordate și procedurile de reglementare din punct de vedere al protecției mediului – avize, acorduri, autorizații și autorizații integrate de mediu –, precum și obligațiile de monitorizare a factorilor de mediu și de raportare a incidentelor sau poluărilor accidentale.

Sperăm să fie de folos pentru toată lumea, cel mai important și pentru agenții economici, vizita de astăzi. Vor fi prezentate aspecte relevante pe care trebuie să le cunoască foarte bine agenții economici din legislația specifică de protecția mediului necesare a fi respectate pentru a obține acorduri de mediu pentru proiecte, investiții noi, autorizații de mediu pentru desfășurarea activităților, autorizații integrat de mediu pentru activitățile care se supun legislația. Procedura de solicitare și aplicare a vizei anuale care este foarte importantă, după obținerea autorizației de mediu ei trebuie să aplice viza anuală dacă nu este obținută se pierde valabilitatea autorizației de mediu, și de asemenea sunt raportări foarte importante care trebuie depuse la termen pentru a se menține valabilitatea actelor de reglementare. Legislația este vastă, apar constant modificări legislative, și colegele vor prezenta toate aspectele relevante astăzi pentru a fi la îndemâna agenților economici” spune Cosmina-Daniela Popescu, director executiv Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate – Direcția Județeană de Mediu Timiș.

La rândul lor, reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș au subliniat că respectarea legislației de mediu reprezintă atât o obligație legală, cât și o oportunitate pentru dezvoltarea durabilă a afacerilor.

Cred că una dintre cele mai mari schimbări ale ultimilor ani o reprezintă faptul că performanța economică și responsabilitatea față de mediu nu mai pot fi separate.  Cred că întâlniri precum aceasta, care aduc  la aceeași masă autoritatea publică și mediul economic, sunt cheia unei conformări eficiente și a unei economii durabile. Mă bucur să fiu astăzi aici și sper ca intervenția mea din continuare de la seminar să fie utilă și practică pentru mediul de afaceri”, spune Luci Mușuroi, comisar șef Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș.

Seminarul a fost susținut de specialiști ai celor două instituții, iar participarea a fost gratuită pentru agenții economici interesați.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Timișoara se află printre municipiile cu cele mai multe locuri de parcare publice raportate la numărul de locuitori și, în același timp, printre orașele cu cele mai mici tarife pentru parcările rezidențiale, potrivit unei analize realizate de G4Media și Info Sud-Est. Sursa de Vest See Full Bio
Institutul Național de Sănătate Publică Timișoara (CRSPT) va organiza, între 11 și 17 martie, o serie de evenimente în cadrul „Campaniei Naționale pentru Promovarea Vaccinării”, sub titlul „Vaccinarea pe înțelesul tuturor. Porți deschise pentru sănătate!”. Sursa de Vest See Full Bio
SCM Politehnica Timișoara a înaintat către Federația Română de Handbal o ofertă pentru organizarea turneului Final Four al Cupa României la handbal masculin. Sursa de Vest See Full Bio
Timișoara găzduiește în aceste zile cel mai amplu eveniment dedicat exclusiv cosmeticii profesionale din România – Convenția Internațională de Cosmetologie, ce își propune să consolideze statutul și standardele acestei ramuri din industria înfrumusețării. Sursa de Vest See Full Bio
Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și al gestionării deșeurilor au fost discutate astăzi, în cadrul unui seminar organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Evenimentul a fost organizat de CCIAT, în calitate de partener Enterprise Europe Network, în colaborare cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate – Direcția Județeană de […]
Trei bărbați s-au gândit, probabil, că noaptea și câțiva saci de gunoi aruncați la stradă îi vor scuti de responsabilitate, numai că, isprava lor a fost surprinsă de camerele de supraveghere, iar finalul nu a fost cel așteptat. Sursa de Vest See Full Bio
Primăria Timișoara amenajează o nouă parcare publică în Piața Consiliul Europei. Sursa de Vest See Full Bio
Primăria Municipiului Timișoara a atribuit contractul pentru modernizarea a aproximativ 13 km din rețeaua primară de termoficare, pe tronsoane unde se înregistrează în prezent cele mai multe avarii și cele mai mari pierderi de energie. Sursa de Vest See Full Bio
Exercițiul de alarmare publică, denumit generic „Miercurea Sirenelor”, care ar fi trebui să aibă loc mâine, 4 martie, a fost amânat, pe fondul contextului actual de securitate, marcat de războiul din Orientul Mijlociu. Sursa de Vest See Full Bio
Un caz șocant a ajuns în atenția polițiștilor, după ce un tânăr de 21 de ani a mers la un spital și le-a declarat medicilor că a fost victima unui atac. Sursa de Vest See Full Bio
Inspectorii de muncă din cadrul ITM Timiș au desfășurat, luna trecută, mai multe controale, pentru a verifica dacă angajatorii respectă legea în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Sursa de Vest See Full Bio
Consilierul județean din Timiș, Manu Filip anunță că a transmis o petiție oficială către Parlamentul României, Guvernul României, Președinția României, Ministerul Sănătății, precum și către PNL, PSD, AUR și USR. Sursa de Vest See Full Bio
Un caz revoltător a fost semnalat polițiștilor timișeni. Mai multe persoane necunoscute au dat buzna în casa unei femei, unde au bătut-o și jefuit-o. Sursa de Vest See Full Bio
Mai multe tronsoane importante din zona Traian vor fi închise odată cu demararea proiectului de regenerare urbană, anunțată pentru această lună. Sursa de Vest See Full Bio
Două comune din Timiș și-au anunțat intenția de a fuziona. Decizia vine în contextul în care Consiliul Județean a anunțat acordarea unui stimulent financiar pentru localitățile care aleg să se unească voluntar. Sursa de Vest See Full Bio
author avatar
Sursa de Vest