Telefon: 0731 028 626

Contact: [email protected] | Publicitate: 0731 028 626

Fără PSD! Fritz şi Nica exclud orice alianţă cu social-democraţii, pentru formarea unei majorităţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Negocierile eşuate dintre PNL şi USR-PLUS au dat naştere la speculaţii, cum că cele două formaţiuni ar face alianţă la PSD şi Pro România.

Zvonurile au fost imediat infirmate de liderii celor două partide, primul care a racţionat fiind Alin Nica.

“Nefinalizarea temporară a negocierilor între cele două formațiuni nu schimbă deloc hotărârea noastră de a nu face nici un fel de alianță cu PSD. Avem răbdare cu partenerii noștri și sunt convins că rațiunea și interesul oamenilor va prevala”, a scris Alin Nica, preşedintele interimar al PNL Timiş, pe facebook.

CITEŞTE ŞI: Noi locuri de spital, pentru bolnavii de coronavirus! Primii pacienţi, internați în Clinica de Recuperare Cardiovasculară din Timișoara

El mai spune că de vină pentru eşuarea negocierilor sunt cei din USR-PLUS, pe care îi acuză că vânează funcţii.

“Așa cum am afirmat în repetate rânduri, inclusiv la întâlnirea cu reprezentanții USR PLUS, noi, Partidul Național Liberal, suntem interesați de o colaborare pe termen lung, pe proiecte concrete, în vederea dezvoltării Timișului și a Timișoarei. Împărțirea funcțiilor, numirea urgentă a unor membri, așa cum își dorește partidul pe care l-am considerat ca fiind singura formațiune politică cu care putem avea un dialog corect, bazat pe încredere reciprocă, nu este principalul nostru obiectiv. Da, putem discuta și despre funcțiile de viceprimar și de vicepreședinte, dar nu acestea au fost, în opinia noastră, a celor de la PNL, principalul obiectiv al întâlnirilor”, a mai scris Nica.

Nu a întârziat nici reacţi lui Dominic Fritz, care spune că în continuare îşi doreşte să formeze majoritate cu PNL

Ba chiar i-a dat un ultimatum lui Alin Nica.

I-a dat termen până luni să ia o decizie cu privire la semnarea unui protocol de colaborare.

CITEŞTE ŞI: FOTO: Tone de haine, făcute scrum! Pompierii au intervenit de urgenţă

“Văd că apar primele articole cică ”Fritz nu exclude alianță cu PSD/Pro România”. Să vă întrebați cui servesc astfel de titluri...

Mai corect ar fi ”Fritz știe să numere până la 14”. Atâtea voturi ne trebuie pentru o majoritate în Consiliul Local Timișoara, o majoritate cu care putem gestiona pandemia, completa echipa executivă a primăriei și vota proiectele urgente ale orașului. USR PLUS are 13. PNL s-a retras azi (nu sunt sigur unde). Mai rămân două partide: PSD și Pro România. La Consiliul Județean, tot aceste 4 partide sunt. Fără un parteneriat cu USRPLUS, Alin Nica are aceleași două opțiuni, indiferent ce spune public”, a scris Dominic Fritz, pe pagina lui de facebook.

 

 

 

 

Ultima modificare Vineri, 23 Octombrie 2020 10:26

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Login