Deputatul Pro România, Adrian Pau l-a numit pe Nicolae Robu - omul foarfecă, după ce a lăsat fără internet firmele, instituțiile și abonații persoane fizice din centrul orașului.
Ideea îngropării acestor cabluri este lăudabilă, mai spune deputatul Adrian Pau, însă este inadmisibil ca un astfel de gest să fie făcut într-un asemenea mod, fără un calcul al pagubelor produse.
”Cu siguranță, ar fi existat metode prin care furnizorii de servicii de internet, telefonie sau televiziune ar fi trecut singuri la îngroparea cablurilor dacă ar fi fost amendați pentru nerespectarea unei hotărâri luate de Consiliul Local și Primăria Timișoara, și nu doar notificați. Cum pagube suficiente au fost deja făcute, îi solicităm primarului Nicolae Robu să oprească această operațiune de tăiere haotică a cablurilor și să găsească o metodă prin care timișorenii să nu aibă de suferit de pe urma acțiunilor sale. Există instituții publice aflate în blocaj total, societăți comerciale care nu își pot desfășura activitatea și totul din cauza unei idei deloc strălucite a vremelnicului primar al Timișoarei”, spune deputatul Pro România, Adrian Pau.