Skip to main content

Peste 17.000 de cereri pentru Cartea Electronică de Identitate, depuse în Timișoara!

Sărbători fericite!

Interes crescut al timișorenilor pentru noua Carte Electronică de Identitate (CEI).

Potrivit Direcției de Evidență a Persoanelor Timișoara, până la finalul lunii noiembrie au fost înregistrate 17.414 cereri pentru obținerea acestui document modern de identitate, dintre care aproape 16.500 au fost deja soluționate.

În prezent, depunerea și soluționarea cererilor se realizează la șase ghișee dedicate. Pentru persoanele care nu reușesc să obțină o programare online, instituția pune la dispoziție ghișeul nr. 8, unde accesul se face pe baza unui număr de ordine eliberat la sediu. Acest ghișeu este destinat cu prioritate persoanelor vârstnice, celor cu nevoi speciale, cazurilor sociale, femeilor însărcinate și persoanelor însoțite de copii sub 5 ani.

Eliberarea actelor de identitate se face diferențiat, în funcție de inițiala numelui: documentele pentru literele A–L se ridică de la camera 1, iar cele pentru literele M–Z de la camera 10. Actele eliberate în baza unei procuri notariale se ridică de la camera 9.

Reprezentanții Direcției reamintesc faptul că preluarea cererilor pentru Cartea Electronică de Identitate se realizează exclusiv pe baza programărilor efectuate prin platforma Ministerului Afacerilor Interne, disponibilă la adresa https://hub.mai.gov.ro/cei/programari.

De asemenea, cererile pot fi depuse la orice serviciu public comunitar de evidență a persoanelor din țară, indiferent de domiciliu, cu condiția existenței unei programări prealabile.

Cartea Electronică de Identitate este eliberată gratuit, în limita fondurilor asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru cetățenii români cu domiciliul în România, începând cu vârsta de 14 ani.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Aquatim este partener într-un proiect european lansat în luna decembrie, care își propune să facă muzeele dedicate apei mai prietenoase, mai accesibile și mai ușor de înțeles pentru toți vizitatorii.
Interes crescut al timișorenilor pentru noua Carte Electronică de Identitate (CEI). Potrivit Direcției de Evidență a Persoanelor Timișoara, până la finalul lunii noiembrie au fost înregistrate 17.414 cereri pentru obținerea acestui document modern de identitate, dintre care aproape 16.500 au fost deja soluționate. În prezent, depunerea și soluționarea cererilor se realizează la șase ghișee dedicate. […]
Compania RETIM aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi din Timiș informații referitoare la programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
Accident grav de circulație, în această dimineață, în municipiul Logoj! Două mașini în care se aflau doar șoferii, au fost implicate.
Un incendiu a izbucnit aseară la sediul Primăriei orașului Oravița, fiind semnalat printr-un apel la numărul unic de urgență 112.
Cu prilejul Sărbătorilor Nașterii Domnului, Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara, adresează un mesaj plin de căldură și speranță.
Având în vedere că se apropie cea mai așteptată sărbătoare a anului, ISU Timiș amintește cetățenilor câteva 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐞𝐬𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐫𝐞 𝐚 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐧𝐝𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐚𝐦𝐩𝐥𝐚𝐬𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞𝐜𝐨𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 b𝐫𝐚𝐝𝐮𝐥𝐮𝐢 de Crăciun, fie că acesta este natural sau artificial.
Polițiștii timișeni au reținut un tânăr în vârstă de 25 de ani din Lugoj, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
O femeie în vârstă de 51 de ani și-a pierdut viața, în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință, cel mai probabil din cauza unei țigări uiteate aprinse.
Spitalul Municipal din Timișoara anunță continuarea cu succes a proiectului transfrontalier „Împreună putem învinge cancerul – Together We Can Beat Cancer”! Acest proiect aduce progrese semnificative în diagnosticul și tratamentul cancerelor ginecologice.

Alte articole

Sărbători fericite!
Sărbători fericite!
Sărbători fericite!
Sărbători fericite!
Sărbători fericite!
Sărbători fericite!
Sărbători fericite!
Sărbători fericite!
Sărbători Fericite!
Sărbători fericite!
XPilates & Spa
Retim – Fereşte-te de eticheta roşie!
RMN ImagisticAS
San Marco
A fi om!
A fi om!
Forța Dreptei
iGard panouri de gard – www.igard.ro
ATC BAUDESIGN