Skip to main content

Lucrări despre reorganizarea umanității, în expoziția „Triburi Viitoare”, semnată de artistul Florin Drăgoi

XPilates & Spa

Expoziția „Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit” aduce în prim-plan o serie de desene semnate de Florin Drăgoi care construiesc o mitologie speculativă a unei lumi modelate de colaps și regenerare.

În acest viitor imaginat, umanitatea nu dispare, ci se reorganizează în triburi hibride, profund conectate cu natura, purtând în același timp urmele tehnologiei, memoriei și cunoașterii acumulate.

Lucrările sunt situate la intersecția dintre evoluția tehnologică, transumanism și o reîntoarcere spirituală către rădăcinile ancestrale. Ele imaginează o realitate post-colaps în care magia și tehnologia se contopesc într-un limbaj intuitiv comun, dimensiuni subtile devin accesibile, iar relația dintre om și natură își recapătă un echilibru sacru și ecologic.

Măștile funcționează ca simboluri ale identității, protecției și rolurilor spirituale, în timp ce veșmintele și ritualurile poartă ecoul tradițiilor arhaice, mitologiei, folclorului și simbolismului păgân, reinterpretate într-o estetică a viitorului. Gesturile cotidiene sunt surprinse cu o semnificație discretă, sugerând o lume în care extraordinarul este integrat firesc în viața de zi cu zi.

Realizate exclusiv în grafit și creion colorat pe hârtie, desenele reflectă un dialog între gestul manual, instinctiv, și procesele contemporane de cercetare digitală. Expoziția reunește lucrări realizate în ultimii doi ani și invită privitorul să contemple viitorul nu ca pe o ruptură, ci ca pe o continuitate mitologică, în care trecutul arhaic și viitorul speculativ converg.

Pe durata expozitiei, pâna in 22 februarie, se vor susține artist talks și întâlniri cu artiștii Alina Bohoru, Andrei Sopon și Cristian Văduva.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Despre artist

Florin Drăgoi (n. 1985, Timișoara, România) este un artist vizual stabilit în Timișoara, cunoscut pentru desenele sale figurative detaliate, realizate în grafit și creion colorat pe hârtie.Lucrările sale prezintă personaje complexe, adesea purtând măști, plasate în cadre naturale sau peisaje post-apocaliptice, unde realismul magic se întâlnește cu simbolismul arhetipal.

Practica sa artistică explorează triburi imaginare și identități ale unei umanități viitoare, aflate la intersecția dintre evoluția tehnologică, transumanism și reconectarea spirituală cu rădăcinile ancestrale. Mitologia, folclorul, misticismul și relația ecologică dintre om și natură se află în centrul narațiunilor sale vizuale. El utilizează tehnici tradiționale de desen, completate de instrumente digitale în etapele de cercetare și documentare, construind un dialog între gestul manual și procesele contemporane de explorare vizuală.

Florin Drăgoi a studiat la Liceul de Arte Plastice din Timișoara, apoi Grafica la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest (2008). A urmat studii de animație la CSIA Lugano în Elveția și un master în Animație 3D la Universitatea din Bournemouth NCCA (2011) în Marea Britanie. A colaborat cu studiouri din România și Londra, iar din 2024 se dedică exclusiv practicii sale artistice, expunând în țară și în străinătate.

Anul 2025 a reprezentat un moment de consolidare și evoluție clară în parcursul artistic al lui Florin Dragoi. Debutul anului a fost marcat de participarea la expoziția „TALP Open” din Nottingham, UK, un prim context internațional important, urmat de o schimbare esențială în practica sa artistică: trecerea de la desenul exclusiv monocrom la utilizarea culorii. Această decizie s-a dovedit a fi una inspirată, deschizând noi direcții vizuale și expresive în lucrările sale.

În același an, patru desene au fost selectate în cadrul „Almenara Art Prize 2025 – Online Exhibition, The Almenara Collection”, în două categorii distincte. Lucrarea „Încoronarea nebunului / The Fool’s Coronation” a primit o mențiune de onoare, iar ulterior a fost inclusă și în catalogul oficial Almenara Art Prize 2025, confirmând recunoașterea internațională a demersului său artistic.

Fără îndoială, punctul culminant al anului a fost participarea la expoziția „Another Time Has Other Lives to Live”, curatoriată de Diana Marincu, în cadrul Art Encounters, Timișoara. Florin Dragoi a expus cinci lucrări alături de alți 11 artiști, într-un context expozițional de anvergură, care i-a oferit ocazia de a intra în contact direct cu curatori și profesioniști internaționali din domeniul artei contemporane.

Spre finalul anului 2025, participarea la târgul de artă contemporană „Art Your Christmas”, organizat de artouching, s-a dovedit a fi deosebit de fructuoasă, atât din punct de vedere al vizibilității, cât și al interacțiunii directe cu publicul și colecționarii. Tot în această perioadă, a fost invitat să participe la ediția a III-a a expoziției Balul Artelor, continuând astfel prezența constantă în contexte expoziționale relevante.

La începutul anului 2026, parcursul său a continuat firesc cu participarea la expoziția „Bright as a Black Hole”, confirmând continuitatea și coerența direcției sale artistice.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Asociația Seeds of Kenosis a anunțat că renunță la spațiul din Piața Victoriei atribuit recent de Primăria Timișoara, în urma scandalului politic și mediatic generat de această decizie. Sursa de Vest See Full Bio
Un apel la 112 care anunța un incendiu violent izbucnit într-o gospodărie a mobilizat de urgență mai multe echipaje de pompieri. Sursa de Vest See Full Bio
Expoziția „Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit” aduce în prim-plan o serie de desene semnate de Florin Drăgoi care construiesc o mitologie speculativă a unei lumi modelate de colaps și regenerare. În acest viitor imaginat, umanitatea nu dispare, ci se reorganizează în triburi hibride, profund conectate cu natura, purtând în același timp […]
Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara efectuează plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie cu combustibili solizi şi/sau lichizi, pentru sezonul 1 noiembrie 2025 – 1 octombrie 2026. Sursa de Vest See Full Bio
Bolile oncologice sunt una dintre principalele cauze de mortalitate la nivel mondial. În fiecare an, în România sunt depistate peste 100.000 de cazuri noi de cancer, iar mii de vieți sunt pierdute pentru că boala este descoperită prea târziu. Sursa de Vest See Full Bio
Ești elev și vrei să începi anul 2026 cu un plan clar pentru examenul de bacalaureat și pentru viitorul tău academic? Universitatea de Vest din Timișoara îți aduce vești excelente. Sursa de Vest See Full Bio
Timișoara are, după vreme îndelungată, o evidență actualizată a spațiilor verzi și a arborilor din oraș. Registrul Local al Spațiilor Verzi include aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare de zone verzi. Sursa de Vest See Full Bio
Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare lansează cea de-a noua ediție a Programului „LA PAS – Educație pentru schimbare”, dedicat promovării consumului responsabil, alimentației sănătoase, combaterii risipei alimentare și modei sustenabile în rândul elevilor. Sursa de Vest See Full Bio
Anul 2025 marchează o etapă definitorie în dezvoltarea Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, prin implementarea unor investiții majore, finanțate din fonduri europene, naționale și resurse proprii. Sursa de Vest See Full Bio
author avatar
Sursa de Vest