Începe distracția pentru cei mici! „Vânătoarea Ouălor de Paște” ajunge la Ghiroda și Giarmata Vii

Copiii din Ghiroda și Giarmata Vii sunt așteptați, mâine, să ia parte la o zi plină de jocuri și voie bună, în cadrul evenimentului „Vânătoarea Ouălor de Paște”.
Programul pregătit de organizatori include activități recreative și interactive pentru toate vârstele: vânătoare de ouă, concursuri, trasee cu obstacole și jocuri dinamice.
Cei mici se vor putea întâlni și cu mascota iepuraș, iar pentru amintiri de neuitat va fi amenajat și un spațiu de tip photobooth, unde participanții își pot face fotografii pe loc.
La Ghiroda, activitățile vor avea loc la Arena „Emilian Pavel”, în intervalul orar 11:00 – 13:00. Ulterior, programul continuă în Giarmata Vii, la Stadionul „Giarmata Vii”, între orele 14:00 – 16:00.

Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Începe distracția pentru cei mici! „Vânătoarea Ouălor de Paște” ajunge la Ghiroda și Giarmata Vii
Copiii din Ghiroda și Giarmata Vii sunt așteptați, mâine, să ia parte la o zi plină de jocuri și voie bună, în cadrul evenimentului „Vânătoarea Ouălor de Paște”. Programul pregătit de organizatori include activități recreative și interactive pentru toate vârstele: vânătoare de ouă, concursuri, trasee cu obstacole și jocuri dinamice. Cei mici se vor putea […]

Semnificația ouălor de Paște și obiceiurile din România
Puține simboluri ale Paștelui sunt la fel de cunoscute și îndrăgite precum oul roșu. Prezent pe mesele de sărbătoare și în numeroase tradiții populare, acesta poartă o puternică încărcătură spirituală și culturală. Sursa de Vest See Full Bio

Tragedie în sfânta zi de Paște! Un om a murit, iar o femeie și trei copii au ajuns la spital, după un accident cumplit!
Impact violent, în această dimineață, când șoferul unei mașini a pierdut controlul asupra volanului și a intrat cu putere, într-o clădire de pe marginea șoselei. Sursa de Vest See Full Bio

Mai puțini șomeri în Timiș! Rata ajunge la 1,04%. Ce caută angajatorii din județ?
Deși sunt anunțate disponibilizări, în județul Timiș, rata șomajului la finalul lunii martie este 1,04%, în scădere cu 0,05% față de luna precedentă. Sursa de Vest See Full Bio

Mesajul Pastoralei de Învierea Domnului, pentru credincioși! Paște fericit!
Mesajul pastoralei de Paște, la fel ca în fiecare an, este plin de lumină, speranță și chemare la iubire și unitate. Sursa de Vest See Full Bio

Hristos a înviat! Mii de credincioşi au paticipat la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din Timișoara
Astăzi este celebrată Învierea Domnului, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Sursa de Vest See Full Bio
Cum să te bucuri de masa de Paște fără excese? Vezi ce spun specialiștii
Paștele este una dintre cele mai importante și așteptate sărbători ale anului, asociată cu momente petrecute alături de familie, tradiții păstrate de generații și mese festive bogate. Sursa de Vest See Full Bio
Program prelungit al mijloacelor de transport în comun, în această noapte
Societatea de Transport Public Timișoara asigură transportul în comun, cu program extins, în această noapte, cu ocazia oficierii slujbelor religioase de Paști. Sursa de Vest See Full Bio

VIDEO: Impact violent între două mașini, urmat de un incendiu, în ajunul Paștelui! La fața locului intervine un elicopter SMURD UPDATE O victimă a murit
S-a dat alarma, în urmă cu puțin timp, după un apel la 112 care anunța un accident rutier grav, pe o șosea din Timiș. Sursa de Vest See Full Bio
Reciclezi și câștigi! Nu uita de campania Retim, prin care poți primi reducere la Flight Festival
Veste bună pentru timișoreni. Sunt răsplătiți dacă gestionează cu responsabilitate deșeurile. Sursa de Vest See Full Bio

Mașină răsturnată, pe marginea drumului, în pragul Paștelui! Șoferul a rămas încarcerat
Accident grav de circulație, azi-noapte. O mașină s-a răsturnat pe trotuar. Sursa de Vest See Full Bio
O nouă licitație Timpark! Trei mașini abandonate sunt puse la vânzare
TIMPARK a lansat din nou o licitație publică cu strigare. De data aceasta, pentru trei autovehicule ridicate de pe străzile din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Vrei să te lansezi în fotografie? Concursul „Timișoara înflorită” îți oferă șansa
Dacă ești pasionat de fotografie și vrei să te faci cunoscut, concursul foto „Orașul meu. Timișoara în imagini”, ediția de primăvară, îți oferă ocazia perfectă. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara urcă pe scena lumii! Performanță spectaculoasă a unor tineri dansatori timișoreni
Un moment istoric pentru dansul românesc se conturează în orașul de pe Bega. Sursa de Vest See Full Bio

Accident rutier cumplit, în Vinerea Mare! Un om și-a pierdut viața, iar alți patru sunt răniți. A fost solicitat elicopterul SMURD
Echipaje de pompieri, medici și polițiști au fost mobilizate în această după-amiază, la locul unui accident rutier grav. A venit în sprijin, totodată și un elicopter SMURD. Sursa de Vest See Full Bio

Mai multe restricții de circulație intră în vigoare la Timișoara! Ce străzi sunt vizate?
Începând de mâine, vor fi instituite mai multe restricții de circulație la Timișoara, în vederea realizării lucrărilor de mentenanță la rețelele de gaz și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio

Coșmarul trăit de o femeie din Lugoj! A fost urmărită, bătută, sechestrată și șantajată de fostul partener
Un caz șocant este anchetat de polițiștii timișeni. O femeie de 36 de ani a trăit coșmarul vieții sale după ce fostul amant s-a întors împotriva ei. Sursa de Vest See Full Bio
Sărbătoarea Paștelui, între odihnă și epuizare! De ce nu ne simțim mereu mai bine după zilele de concediu?
Perioada sărbătorilor, inclusiv Paștele, este adesea percepută ca un moment de pauză și un nou început emoțional. Sursa de Vest See Full Bio
Alte articole

















Lasă un răspuns