Skip to main content

Ghinion curat pentru șoferii de tir care și-au încercat norocul pe un drum cu limită de tonaj! Au fost amendați polițiștii locali

Paște Fericit!

Polițiștii locali sunt în continuare cu ochii pe șoferii autovehiculelor de mare tonaj care circulă pe raza municipiului Timișoara, în locuri în care acest lucru este interzis.

În acest sfârșit de săptămână polițiștii au stat pe Calea Stan Vidrighin din Timișoara, pentru verificarea modului în care conducătorii autovehiculelor de mare tonaj respectă semnificația indicatoarelor amplasate în zonă.

Încă de la demararea lucrărilor pe această arteră, au fost instalate panouri de informare referitoare la lucrări, presemnalizarea restricțiilor fiind efectuată și în afara municipiului, pe tronsoanele circulate de conducătorii de autovehicule de mare tonaj.

La finalul săptămânii trecute au fost instalate și indicatoare de restricție a circulației autovehiculelor de tonaj 7,5 tone, cu excepția riveranilor.

În urma acțiunii din weekend, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, de câte 1305 lei fiecare, unor conducători auto care, deși au observat că nu este permis să circule în zona restricționată, au încercat să scurteze drumul pe aici.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioadă următoare, anunță Poliția Locală!

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Societatea de Transport Public Timișoara asigură transportul în comun, cu program extins, în această noapte, cu ocazia oficierii slujbelor religioase de Paști.
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara anunță că sumele alimentate pe tichetele sociale pe suport electronic, destinate sprijinirii cuplurilor mamă–nou-născut aflate în situații de vulnerabilitate, pot fi utilizate până la data de 31 mai.
Incident șocant, în această seară la Timișoara! O tânără de 19 ani s-a aruncat în gol de la etajul unu al unui bloc, după o ceartă cu iubitul.
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță începerea primei campanii trimestriale pentru colectarea deșeurilor textile, din Zona 1 Timișoara. Utilizatorii casnici pot folosi această oportunitate pentru a se debarasa legal și gratuit de deșeurile textile din gospodărie. Campania se desfășoară în perioada 22 aprilie – 30 iunie 2025, în localitățile: Timișoara, Dumbrăvița, […]
Trei persoane au fost rănite după ce două mașini s-au izbit violent în municipiul Deva, la ieșirea din sensul giratoriu din Sântuhalm, spre Hunedoara.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, împreună cu Consiliul Județean Timiș, organizează o nouă ediție a Bursei Generale a Locurilor de Muncă, într-un format inedit… în aer liber.
Casieriile Aquatim și centrul relații clienți de pe strada Enric Baader nr. 11 din Timișoara vor fi închise în perioada 18-22 aprilie.

Alte articole

Paște Fericit!
Paște Fericit!
Paște Fericit!
Paște Fericit!
Paște Fericit!
Paște Fericit!
Paște Fericit!
Paște Fericit!
Retim – Fereşte-te de eticheta roşie!
San Marco
RMN ImagisticAS
A fi om!
A fi om!
Forța Dreptei
MAXAGRO
Metal Doors – www.usidesiguranta.ro
iGard panouri de gard – www.igard.ro
ATC BAUDESIGN