Telefon: 0731 028 626

Contact: [email protected] | Publicitate: 0731 028 626

România, poarta spre vestul Europei! Cum au încercat patru albanezi să ajungă într-o țară din Occident?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Polițiștii de frontieră timișeni au prins în apropierea graniței cu Serbia un grup de albanezi.

Aceștia au trecut frontiera pe fâșia verde. Bărbaţii au declarat polițiștilor că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pentru că își doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei şi aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat în zona de competenţă patru cetăţeni din Albania care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, întrucât aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen. Cei patru albanezi au fost predaţi autorităţilor sârbe în baza acordului de readmisie, în vederea continuării cercetărilor”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră Timișoara. 

Cei patru sunt cetăţeni albanezi, și au vârste cuprinse între 22 și 32 de ani. Polițiștii fac acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cei patru bărbați au fost predați autorităţilor sârbe, în baza acordului de readmisie.

Ultima modificare Miercuri, 14 Noiembrie 2018 10:29

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Login