Telefon: 0731 028 626

Contact: [email protected] | Publicitate: 0731 028 626

Război între instituții din cauza carantinării Maternității Odobescu! DSP Timiș acuză Prefectura și Spitalul Municipal că au creat haos

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Situația de la Maternitatea Odobescu din Timișoara, motiv de dispută între instituțiile din Timiș!

Ieri, conducerea Maternității a luat decizia de a închide spitalul, după ce mai multe asistente au fost depistate pozitiv cu COVID-19. Acest lucru s-a întâmplat după o discuție în prealabil cu prefectul de Timiș, Liliana Oneț, fără însă a se lua o decizie oficială în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

Șefa DSP Timiș, Mariana Rădulescu le acuză le Liliana Oneț, prefectul de Timiș, dar și pe Olimpia Oprea, managerul Spitalului Municipal, cel de care ține Maternitatea Odobescu, de  faptul că au luat decizii fără a informa Direcția de Sănătate Publică. Mariana Rădulescu spune că a aflat din presă de aceste decizii.

In primul rand, este absolut falsa afirmația conform căreia DSP Timiș sau Comitetul Județean pentru Situații de Urgentă ar fi instaurat carantina la Maternitatea “Odobescu”. Total falsa, neadevărată și, in același timp, și minicinoasa! Decizia de a declara carantina la Maternitatea “Odobescu” a aparținut, de la sine putere, doamnei Olimpia Oprea, manager al Spitalului Clinic Municipal Timișoara, instituție care are in subordine maternitatea in cauza, după o consultare/informare a doamnei prefect de Timiș, Liliana Oneț. Adică, fără nicio consultare cu DSP Timiș și fără nicio decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă Timis, așa cum prevede legea”, spune Mariana Rădulescu, șefa DSP Timiș.

Tot șefa DSP mai spune că a aflat dintr-un comunicat al Prefecturii Timiș că unitatea medicală va fi redeschisă mâine la ora 8.00.  Marian Rădulescu susține însă că și acest lucru este fals, pentru că DSP nu a propus închiderea unității medicale și nici este finalizată ancheta epidemiologică în acest caz.

Astăzi, acum câteva minute, tot din presa, noi cei de la DSP Timiș am citit comunicatul emis de Prefectura Timiș, in care se menționează si se anunța ca “în cadrul ședinței Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a fost prezentată ancheta epidemiologică efectuată de Direcția de Sănătate Publică Timiș la Maternitatea Odobescu și, la propunerea DSP, s-a decis ca unitatea medicală se va putea redeschide mâine, 2 aprilie, la ora 8”. Si de aceasta data, din nou fals. In primul rand, pentru ca DSP Timiș nu a cerut/nu a propus acest lucru și nici nu ar fi avut cum sa procedeze in această direcție, enunțata de către Prefectura Timiș, din doua motive mari și late. In primul rand, așa cum am afirmat, deja, nu DSP Timiș a decis carantinarea Maternității “Odobescu” deci, logic, nu avea cum sa fie de acord cu ridicarea acesteia. Altfel spus, nu am fi putut ridica un embargou pe care nu noi l-am instaurat! In al doilea rand, deciziile de carantinare se iau prin ordin/hotărâre de prefect, ca urmare a unui vot in Comitetul Județean pentru Situații de Urgentă, decizie care nu exista și ordin de prefect care nu exista. Și nici nu ar fi avut cum sa existe o asemenea hotărâre, atâta timp cât, la vremea anunțului de închidere a Maternității “Odobescu”, DSP Timiș nu făcuse nici măcar o ancheta epidemiologică, iar subiectul carantinarii Maternității “Odobescu” nu a fost discutat, nici măcar la nivel de analiza, in ședința de ieri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă Timiș! Acest gen de decizii, de-a alba-neagra, au aruncat sistemul sanitar banatean in haos și nu fac decât da adâncească neîncrederea populației in instituțiile sanitare și de control ale statului roman”, mai spune șefa DSP.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Timiș mai spun că încă nu sunt finalizate concluziile anchetei epidemiologice - vorbim despre 60 de persoane -.

Tot cu bucurie și tot din presa, noi de la DSP Timiș am aflat ca Primăria Timișoara a garantat, încă de ieri, testarea “subiectilor” de la “Odobescu”, alocând și o suma de bani din buget, lansând chiar și o comanda in vederea achiziționării testelor. Pana atunci, pana cand vor apărea testele Primăriei Timișoara, “subiectii” de la Maternitatea “Odobescu” au beneficiat de “un imprumut” de 100 de teste din partea Spitalului “Victor Babeș”, in mod prioritar, in baza unei decizii a cuiva, in detrimentul unui număr de circa 250 de persoane, care așteaptă efectuarea de urgentă a testărilor, in baza procedurilor și normativelor legale. Acum, după 24 de ore de-a joaca cu carantina, din rațiuni strict politice si in goana după capital electoral, cei care ne-au aruncat in acest haos, încearcă sa scoată castanele din foc cu mâna DSP Timiș, lucru absolut delirant, jignitor și ofensator pentru toti angajatii acestei instituții. In curând, va veni vremea pentru cei care au luat și girat aceasta decizie, sa le explice părinților, mamelor, bunicilor și copiilor cum de a fost posibil ca la Matetnitatea “Odobescu”, in plină carantina, nu-i așa, sa fie testate doar cadrele medicale, aflate in tura, deși in unitatea medicală, la momentul anunțului și pana azi, mai erau internate alte 100 de persoane: gravide, copii, lăuze și însoțitori?!”, a conchis Mariana Rădulescu, șefa DSP Timiș.

Ultima modificare Miercuri, 01 Aprilie 2020 21:33

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Login