Telefon: 0731 028 626

Contact: [email protected] | Publicitate: 0731 028 626

GREVA GENERALĂ ocolește spitalele din Timișoara

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În spitalele de stat din România s-a anunțat luni grevă generală! Doar serviciile de urgență vor fi asigurate și doar o treime din personalul unităților sanitare va fi la serviciu.

Aproape 75.000 de medici vor participa la protest. Cu toate acestea, la spitalele din Timișoara se va lucre la fel ca în fiecare zi.

Membrii Sanitas sunt nemulţumiţi de salariile şi sporurile pe care le primesc. Ei cer, mai exact, aplicarea sporurilor la salariul actual şi nu la cel din 2009 dar şi includerea personalului tehnico-administrativ şi cel din DSP-uri în ordonanţa 20/2016, privind salarizarea bugetarilor. Alte revendicări sunt legate de reducerea diferenţelor salariale între asistenţii medicali cu studii post-liceale şi cei cu studii superioare.

La Timișoara totuși sindicaliștii Sanitas nu au reușit să strângă suficiente semnături pentru a declanșa greva general.

Nu se face grevă, la Spitalul Județean nu suntem în grevă pentru că nu s-a strâns de către sindicatul Sanitas numărul minim de semnături necesare, astfel încât activitatea se desfășoară în mod normal”, a declarat managerul Spitalului Județean Marius Craina.

Situația este similară și la Spitalul Municipal Timișoara.

Colegii de la noi din spital nu sunt în grevă”, a declarat Olimpia Oprea, directorul Spitalului Municipal.

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Login