Telefon: 0731 028 626

Contact: [email protected] | Publicitate: 0731 028 626

Facultatea de Drept CONDAMNĂ adoptarea OUG privind grațierea!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Atac dur al Consiliului Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, la adresa guvernanților.

În ședința de miercuri, reprezentanții Consiliului Facultății de Drept și-au exprimat ferm poziția față de modificările aduse Codului Penal și Codului de Procedruă Penală, după cum urmează:

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara condamnă cu fermitate adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Guvernul României a ales să utilizeze în interes individual și de grup prerogativele pe care le-a primit pentru gestionarea treburilor publice, în considerarea interesului general.

În calitate de responsabili cu educația juridică a tinerilor noștri, dezavuăm categoric deturnarea acestor prerogative. În calitate de apărători ai tradițiilor constituționale sănătoase ale României, reamintim că

Dreptul nu înseamnă manevrarea normelor de procedură legislativă împotriva scopului lor. Dimpotrivă, în democrațiile liberale, la ale căror valori este atașată și România, Dreptul înseamnă, în primul rând, statul de drept, respectiv supremația legii.

Or, cei care au primit un mandat popular pentru guvernare au decis ca, printr-un act normativ, să se situeze deasupra Dreptului. Contrapunând Dreptului un act normativ, acțiunea lor lovește însăși fundamentul sistemului juridic românesc, Constituția României. Procedând astfel, membrii Guvernului României au abdicat de la funcția care le-a fost încredințată, pierzând legitimitatea de a se mai ocupa de gestionarea treburilor publice ale națiunii”.

Membrii Consiliului Facultății de Drept invită reprezentanții comunităților academice ale celorlalte facultăți de drept din România să se alăture demersului lor.

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Login