Telefon: 0731 028 626

Contact: [email protected] | Publicitate: 0731 028 626

Criminalul de la Făget era drogat, în momentul atacului sângeros! Şi-a ales victimele la întâmplare

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ionel Boldea, individul care a ucis un om şi a rănit alţi 5, avea în sânge trei tipuri de droguri: amfetamină, canabis şi cocaină.

Asta a ieşit la iveală în urma analizelor rapide, făcute la aproape 24 de ore de la comiterea primei fapte.

Procurorii au reuşit să creioneze şi filmul parţial al agresiunilor, în timpul cărora bărbatul a dat dovadă de o agresivitate ieşită din comun.

„În sarcina acestuia s-a reținut faptul că în dimineața zilei de 03.07.2019, în jurul orei 08.00, suspectul s-a întâlnit în parc din localitatea Făget cu un cuplu de persoane în vârstă, C.T. și C.E, pe care nu le cunoștea, și, fără motiv, a început să le aplice acestora lovituri repetate cu pumnii și picioarele, precum și cu un corp contondent. Victima de sex masculin a decedat, iar soția sa a suferit leziuni grave, fiind transportată la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale”, a explicat procurorul Diana Gîtan, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

CITEŞTE ŞI: Alina Brie, medic pediatru, președintele femeilor din ALDE Timiș: vom susține toate investițiile în sănătate!

După acest atac sângeros, el a mai bătut cu sălbăticie o bătrână de 80 de ani, care a avut ghinionul de a fi pe traseul criminalului.

Apoi şi-a continuat drumul şi a mai agresat doi oameni: un tractorist şi pe soţia lui, aceasta din urmă fiind internată în Spitalul Judeţean din Timişoara.

Şirul infracţiunilor nu s-a oprit aici, el intrând peste o familie din Temereşti, de unde a furat o maşină, cu care a accidentat un om.

CITEŞTE ŞI: Motivul halucinant pentru care un tânăr a jefuit o casă de pariuri! VIDEO

Momentan este acuzat doar de uciderea unui om şi de rănirea a alte trei persoane.

Însă, cercetările urmează să fie extinse şi pentru alte fapte şi anume: vătămarea a încă două persoane şi agresarea unui poliţist, pe care l-a îmbrâncit în casa familiei de unde a furat maşina.

De asemenea, el va fi anchetat şi pentru furt, dar şi pentru conducerea unui autoturism sub influenţa stupefiantelor.

 

 

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Login