Telefon: 0731 028 626

Contact: [email protected] | Publicitate: 0731 028 626

Antonia a murit chiar de ziua ei, împreună cu trei dintre frăţiorii ei! Mesajul postat de mama lor, cu câteva ore înainte de tragedie

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Continuă drama familiei care şi-a pierdut patru copii, după ce un incendiu violent a cuprins camera în care erau cu toţii.

Părinţii nu erau acasă, iar cel care a dat alarma a fost Alex, băiatul cel mare, în vârstă de 14 ani.

El a mers în bucătăria situată în alt corp de clădire, pentru a le aduce frăţiorilor, lapte.

Când s-a întors, nu a mai putut intra în cameră, din cauza fumului gros care invadase deja încăperea.

CITEŞTE ŞI: Amendă de 3.000 de lei pentru un timișorean care și-a aruncat gunoaiele cu roaba, la colț de stradă

Chiar şi aşa, copilul a încercat să înainteze, fumul i-a pătruns în plămâni, iar când şi-a dat seama că situaţia este gravă, a fugit la vecini şi a anunţat incendiul.

Între timp au ajuns şi părinţii acasă şi au încercat să intre în camera în care erau Alexandra (6 ani), Andrei (4 ani), Antonia (2 ani) şi Adrian (7 luni).

Nu au reuşit să îi salveze şi s-au intoxicat şi ei cu fum, astfel că toţi trei au ajuns la spital, însă acum sunt în afara oricărui pericol.

“Erau intoxicaţi cu monoxid de carbon. Acum starea lor este mult ameliorată, în urma tratamentului medicamentos şi a supravegherii de pe Secţia ATI. În prezent doar mama mai prezintă o stare complicată, deoarece mai are nişte probleme respiratorii. La analize s-au găsit carboxihemoglobină care atestă expunerea intensă la fum. Ne-am temut că poate au suferit şi arsuri, dar din fericire, nu a fost cazul. Copilul de 14 ani este şi el în continuare aici şi este traumatizat în urma evenimentului”, a declarat managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu.

CITEŞTE ŞI: Sorin Grindeanu pune punctul pe I: Am fost om de stânga, voi fi om de stânga şi voi reveni în PSD

Ceilalţi patru copii ai familiei, două fete şi doi băieţi, au fost găsiţi carbonizaţi.

Cea mai mică dintre fetiţe, Antonia, a murit exact în ziua în care a împlinit doi ani.

Cu doar câteva ore înainte de tragedie, mama fetiţei a postat pe facebook o fotografie a copilei, alături de care a scris “La mulţi ani scumpa mea fetiţă, mami te iubeşte mult îngerasul meu mic”.

 

 

 

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Administrație

Acţiune în forţă, în toiul nopţii! Sute de metri de cabluri TV, de internet şi de telefonie, smulse de pe stâlpi

Acţiune în forţă, în toiul nopţii! Sute de metri de cabluri TV, de internet şi de telefonie, smulse de pe stâlpi

La Timişoara continuă acţiunea de îndepărtare a cablurilor aeriene, care, conform unei Hotărâri de Consiliu Local trebuiau mutate în subteran încă din anul 2015.

Detalii

A fost semnat contractul de extindere la patru benzi a drumului spre Aeroport! Investiția se ridică la 13,4 milioane de lei

A fost semnat contractul de extindere la patru benzi a drumului spre Aeroport! Investiția se ridică la 13,4 milioane de lei

Vești excelente pentru șoferi! Drumul care duce spre Aeroport va fi lărgit la patru benzi.

Detalii

[VIDEO] Încep lucrările de lărgire la patru benzi a drumului către Aeroport! Modul inedit în care a făcut Călin Dobra anunțul

[VIDEO] Încep lucrările de lărgire la patru benzi a drumului către Aeroport! Modul inedit în care a făcut Călin Dobra anunțul

Vești bune pentru șoferi! Încep lucrările de lărgire la patru benzi a drumului județean care duce la Aeroport.

Detalii

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Login