Telefon: 0731 028 626

Contact: [email protected] | Publicitate: 0731 028 626

Agent șef-adjunct al Poliției de Frontieră, arestat pentru luare de mită

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un om al legii a ajuns în arestul poliției, după ce a luat șpagă de la o persoană, la vamă.

Bărbatul este agent șef-adjunct al Poliției de Frontieră Borș și este cercetat de procurori pentru că, în luna februarie, aflându-se la muncă, a primit de la o persoană suma de 500 de lei.

Persoana respectivă voia să intre ilegal în România, astfel că, pentru a nu fi amendată, l-a mituit pe agent.

CITEȘTE ȘI: Au început lucrările de reparații pe drumurile județene! Primul vizat, drumul ce duce la autostradă

“Facem precizarea că efectuarea de proceduri judiciare împotriva suspectului reprezintă  etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedura penală, care nu pot, în nici un caz, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis Maria Cotrău, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

CITEȘTE ȘI: FOTO: Expoziție inedită de fotografie, la Aeroportul Internațional Timișoara

Agentul șef-adjunct se află acum în arestul poliției, pentru 24 de ore.

În cauză, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au beneficiat de sprijinul de specialitate al D.G.A. Bihor

1 comentariu

  • Yo

    Da ma fraților . Ii da lu asta pt 500 lei 5 ani cu executare , iar gunoaielor din parlament pt milioane de euro le da 3 ani din care fac unu , Mah nebunilor , ca popor sunt gata , Terminați , ori toți suntem orbi sau nebuni . Da hai sa ieșim in strada sa ii linșăm dracului de nebuni .

    Raportează Yo Miercuri, 04 Aprilie 2018 18:37 Link la comentariu

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Administrație

Încă un pas, pentru realizarea centurii de sud a Timişoarei! S-a semnat contractul pentru supervizarea proiectării și execuției

Încă un pas, pentru realizarea centurii de sud a Timişoarei! S-a semnat contractul pentru supervizarea proiectării și execuției

A fost semnat "Supervizarea proiectării și execuției Variantei de ocolire Timișoara Sud" cu Asocierea VENTRA PROJECT MANAGEMENT SRL - UTIBER Kozuti Beruhazo Kft.

Detalii

Timișul are oficial, un nou prefect! Liliana Oneț a depus jurământul, în prezența ministrului Marcel Vela

Timișul are oficial, un nou prefect! Liliana Oneț a depus jurământul, în prezența ministrului Marcel Vela

Liliana Oneț, noul prefect al județului Timiș a depus astăzi jurământul!

Detalii

Timişul are un nou subprefect! Liliana Oneţ va depune astăzi jurământul

Timişul are un nou subprefect! Liliana Oneţ va depune astăzi jurământul

Continuă schimbările din teritoriu, demarate odată cu instalarea noului Guvern.

Detalii

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Login