Telefon: 0731 028 626

Contact: [email protected] | Publicitate: 0731 028 626

Rectorul UVT îşi donează indemnizaţia de parlamentar, unor elevi cu probleme financiare

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Patru elevi din judeţul Timiş, din mediul rural, vor primi chiar din această lună, burse care să îi ajute să acopere costurile ascunse din sistem.

Banii vor fi acordaţi de Fundația Universitatea de Vest Timișoara, iar sursa de finanțare este indemnizația de parlamentar a deputatului Marilen Pirtea.

CITEŞTE ŞI: Se pun bazele Alianței Vestului! Timișoara, Arad, Oradea și Cluj se interconectează

Acesta este al doilea an a consecutiv în care parlamentarul asigură, prin intermediul Fundației, astfel de burse.

„Acești copii au demonstrat deja că vor să învețe. Ar fi păcat ca situația financiară precară să fie o piedică în evoluția lor. Bursa le este de folos, întrucât, după cum bine se știe, școala în România este gratuită doar declarativ. Costurile ascunse ale educației se pot dovedi prea mari pentru multe familii. Sumele necesare plății burselor provin din indemnizația de deputat, Fundația UVT fiind cea care a făcut demersurile de identificare și selecție a beneficiarilor. Eu știu că a sprijini patru elevi este doar o picătură în ocean în contextul în care milioane de români trăiesc în sărăcie, dar, dacă fiecare dintre noi facem câte ceva în micul nostru colț de Românie, efectele pozitive vor fi cu siguranță vizibile”, spune deputatul Marilen Pirtea.

În criteriile de selecție a elevilor s-a ținut cont de situația socio-economică și de performanțele educaționale ale acestora.

Astfel, au fost vizați cei aparținând minorităților naționale, elevii care au părinții plecați în străinătate și ale căror condiții de viață sunt precare, cei cu venituri familiale limitate, orfanii, cât și olimpicii din mediul rural.

Cuantumul burselor este de 300 lei/lună, durata de acordare fiind de 10 luni, începând cu decembrie 2018.

CITEŞTE ŞI: Un tânăr de 19 ani, reținut de polițiști, după ce a spart două magazine într-o noapte și a furat o mașină!

Contractele au fost deja semnate, la acțiune fiind invitați elevii și însoțitorii acestora, directorii de școli și primarii din localitățile din care fac parte copiii.

Pentru a beneficia de bursă, aceștia trebuie să îneplinească unele condiţii: nu fie exmatriculați, să nu renunțe la frecventarea cursurilor, să nu înregistreze 10 absențe nemotivate într-un semestru și să nu aibă corigențe.

De asemenea, elevii trebuie să aibă media 10 la purtare și să obțină o medie semestrială și anuală mai mare de 8.

 

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Login