Telefon: 0731 028 626

Contact: [email protected] | Publicitate: 0731 028 626

Cinci centre de admitere în sud-vestul țării, pentru admiterea la facultățile din cadrul UVT!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Universitatea de Vest din Timișoara vine în ajutorul absolvenților de liceu și deschide cinci centre județene de înscriere și admitere.

Centrele de înscriere și admitere, deschise în afara Timișoarei, sunt situate în:

• Județul Hunedoara: Colegiul Național Decebal, Deva

• Județul Caraș-Severin: Colegiul Național „Traian Lalescu”, Reșița

• Județul Mehedinți: Colegiul Național „Gheorghe Țițeica”, Drobeta-Turnu Severin

• Județul Vâlcea: Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Râmnicu-Vâlcea

• Județul Gorj: Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, Târgu-Jiu

Centrele de înscriere și admitere vor fi deschise în perioada 16 – 19 iulie, în intervalul orar 09:00 – 14:00, iar în cadrul acestora se vor prelua dosarele în aceleași condiții ca  la sediul principal al UVT. 

CITEȘTE ȘI: Avocatul Luminiţa Ţundrea, reacţie în scandalul momentului! Ce spune despre luarea Sorinei din familia care a crescut-o de la 1 an?

Universitatea de Vest din Timisoara, scoate la concurs pentru admiterea din acest an peste 2000 de locuri bugetate la nivelul Licență, 1200 la Master și 82 la Doctorat, în 11 facultăți: 

- Facultatea de Arte și Design

- Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie

- Facultatea de Drept

- Facultatea de Economie si de Administrare a Afacerilor

- Facultatea de Educatie Fizicăși Sport

- Facultatea de Fizică

- Facultatea de Litere, Istorie și Teologie

- Facultatea de Matematică și Informatică

- Facultatea deMuzică și Teatru

- Facultatea de Sociologie și Psihologie

- Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării

În plus față de oferta specializărilor în limba română, UVT pune la dispozitia absolvenților de liceu și 21 de specializări în 6 limbi străine. 

Universitatea de Vest din Timișoara organizează, ca în fiecare an, două sesiuni de admitere: în perioada 8-24 iulie și 4-13 septembrie, la sediul principal al instituției (Blv. Vasile Pârvan, nr. 4) și la sediile facultăților din cadrul UVT, care funcționează în alte locații din oraș. 

Toate detaliile privind înscrierea și probele de concurs sunt disponibile pe pagina de internet a Universității de Vest din Timișoara, www.admitere.uvt.ro. 

Pe lângă facilitățile celor 43 de centre de cercetare avansată, UVT oferă acces la centre de consiliere și orientare în carieră, încurajând, de asemenea, activitățile de voluntariat și dezvoltare personală în cele 15 organizații studențești.

CITEȘTE ȘI: Fetiţă de 8 ani, ucisă în gară! Copila era cu mama şi o surioară, când a fost lovită de o locomotivă

Membrii comunității UVT au posibilitatea obținerii de burse UVT, private sau străine de tip Erasmus – datorită parteneriatelor pe care aceasta le deține cu peste 500 de universități internaționale, precum internship-uri și stagii de practică în cadrul companiilor locale.

O măsură devenită deja tradiție la UVT prevede ca absolvenții de liceu cu rezultate foarte bune la olimpiadele naționale și la concursurile Universității de Vest din Timișoara beneficiază de intrare fără examen de admitere pe locurile bugetate, după un regulament adoptat de către fiecare facultate în parte, precum și de posibilitatea pre-înscrierii online la: https://elearning.e-uvt.ro/local/inscriere_uvt/. 

Zi de zi, aducem inovația în viața universității noastre, nu numai prin tehnologii, noi programe de studiu, cercetări avansate și rezultate internaționale meritorii, cât mai ales prin valorizarea experiențelor umane și a libertății de gândire. Spiritul inovativ ne-a îndemnat să încercăm să trecem la un alt nivel în comunicarea cu studenții de mâine, la Universitatea de Vest din Timișoara, pentru că tinerii devin tot mai conștienți de opțiunile deschise pe care le oferă societatea și tind să-și dorească să profeseze și să obțină rezultate în condiții tot mai bune”, menționează rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Ultima modificare Luni, 24 Iunie 2019 14:21

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Administrație

Vom merge pe patru benzi până la Sînandrei! Proiectul de lărgire a drumului prevede şi amenajarea unei piste pentru biciclişti

Vom merge pe patru benzi până la Sînandrei! Proiectul de lărgire a drumului prevede şi amenajarea unei piste pentru biciclişti

Dezvoltarea economică a zonei din jurul Timişoarei necesită şi ample investiţii în infrastructură, motiv pentru care CJT a demarat proiecte în acest sens.

Detalii

Veste mult așteptată de timișorenii din zona Blașcovici! Va fi construită o nouă creșă pe Calea Bogdăneștilor

Veste mult așteptată de timișorenii din zona Blașcovici! Va fi construită o nouă creșă pe Calea Bogdăneștilor

Vești bune pentru timișorenii din zona Blașcovici. O nouă creșă va fi construită pe Calea Bogdăneștilor.

Detalii

A fost semnat contractul de finanțare pentru primele șapte tramvaie noi! Când vor ajunge noile garnituri la Timișoara?

A fost semnat contractul de finanțare pentru primele șapte tramvaie noi! Când vor ajunge noile garnituri la Timișoara?

A fost semnat contractul pentru primele șapte tramvaie noi! 

Detalii

Politică

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Login