Evenimentul va avea loc în perioada 18-22 septembrie 2019, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT şi este dedicat publicului larg, arhitecților, constructorilor, beneficiarilor, designerilor, companiilor, inginerilor, urbaniștilor și tuturor specialiștilor din domeniu.
Vizitatorii vor avea posibilitatea să-și umpere proprietatea dorită din cadrul Salonului de Imobiliare, să-și amenajeze noua locuință în cadrul Salonului Amenajări Interioare, Exterioare, Instalații Electrice sau își pot proiecta și construi propria casă în cadrul Salonului Produse și Sisteme pentru Construcții, Anteprenoriat, Utilaje și Echipamente.
“Expo CASA, Construct & Imobiliare va crea cel mai potrivit cadru pentru expozanți de a-și prezenta ofertele, de a-și identifica clienți direcți și noi furnizori, subcontractanți, reprezentanți, importatori sau distribuitori. Totodată, publicul profesionist va putea lua contact cu ultimele produse și sisteme în domeniul amenajărilor și construcțiilor”, transmit reprezentanţii CCIAT.
Expo CASA, Construct & Imobiliare reunește peste 50 firme care vor expune o largă paletă de produse și echipamente specifice domeniului: plăcuțe decorative din ciment, gresie, faianță, parchet, tapițerii, mobilier stil și mobilier tapițat din lemn masiv, covoare, draperii, tapet, saltele, tencuieli, vopsele, alte materiale pentru finisaje interioare și exterioare, design interior cu mușchi, licheni, plante, sisteme acoperiș verde, materiale pentru construcții, scări interioare din lemn masiv, cărămidă aparentă, tehnologii moderne în domeniul recuperării și conservării energiei, sisteme “SMART HOME”, sisteme construcții pentru imobile pasive, consultanță și construcție domuri geodezice, consultanță în domeniul construcțiilor și amenajărilor, soluții de finanțare în domeniul construcțiilor, arhitectură și proiectare în domeniul construcțiilor.
CITEŞTE ŞI: Maşină făcută bucăţi! Autoturismul a fost lovit în plin de trenul Cluj-Napoca – Timişoara!
În cadrul Salonului de Imobiliare, firmele expozante vin în întâmpinarea celor interesați cu o gamă completă de apartamente și case noi, construite în ansamblurile rezidențiale din Timișoara și împrejurimi cât și cu soluții de finanțare și consultanță în achiziționarea și alegerea personalizată a viitoarei locuințe.