Două persoane în stop cardio-respirator după prăbușirea unei parapante cu motor, în vestul țării! UPDATE: Victimele au fost declarate decedate
Două persoane au ajuns în stop cardio-respirator după ce o parapantă cu motor s-a prăbușit, duminică seara, pe un câmp din apropierea localității Olosig din județul Bihor.
Incidentul a fost semnalat autorităților în jurul orei 18:55.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor, în momentul apelului la 112 s-a anunțat că în aparatul de zbor se aflau două persoane.
La fața locului au fost mobilizate de urgență două echipaje de pompieri din cadrul Stației Săcueni, cu o autospecială de intervenție și ambulanța SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
La sosirea echipajelor de intervenție, cele două victime se aflau în afara parapantei, ambele în stop cardio-respirator.
Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare pentru pilot, un bărbat în vârstă de 52 de ani, și pentru pasagera acestuia, o tânără de 19 ani.
Intervenția echipajelor de salvare este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.
UPDATE
Din păcate manevrele de resuscitare nu au dat rezultate, iar medicii au declarat decesul ambelor victime.

Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
De la Timișoara la Houston! Elevii Colegiului Pedagogic au câștigat Naționala de Robotică și merg la Campionatul Mondial din Statele Unite!
Două persoane în stop cardio-respirator după prăbușirea unei parapante cu motor, în vestul țării! UPDATE: Victimele au fost declarate decedate
Un bărbat de 72 de ani, găsit inconștient în urma unui incendiu care i-a cuprins apartamentul!
FOTO Primăvara a ajuns în piețele din Timișoara! Au apărut arpagicul și semințele pentru grădină
Modificări în circulația liniei M39! Autobuzele nu vor mai ajunge la Otelec
Emoții mari pentru elevii din clasa a VIII-a! Începe simularea Evaluării Naționale
Bărbat de 42 de ani, convins de pompieri să renunțe la un gest extrem după ce s-a urcat pe acoperișul unui bloc!
Intervenție contracronometru a pompierilor pentru salvarea unui bărbat prins sub un tractor! A fost solicitat și elicopterul SMURD
Radu Paraschivescu, invitat la ”Dialogurile Rediviva” organizate la USVT!
Tânăr de 25 de ani, mort după ce a căzut de pe un bloc! Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz
Explozie de culoare la doar câteva ore de Timișoara! Câmpurile de lalele din Ungaria atrag tot mai mulți turiști români!
Primăvară cu gust bănățean: seria de evenimente Banat Brunch revine în 2026!
Managerul Spitalului Județean Timișoara, Dorel Săndesc, condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare!
Direcția Fiscală din Timișoara suspendă temporar plata taxelor locale pentru actualizarea reducerilor fiscale!
FOTO Vila Internațional, preluată de CJ Timiș! Imobilul revine în patrimoniul public după două decenii
Video: Slugile lui Simonis! Cine sunt oamenii care pun umărul la dictatura instaurată de șeful CJT? Astăzi, șefa ITM Timiș
Trei parcuri noi vor fi amenajate în cartierele Timișoarei! Primăria a semnat contractul de proiectare
Lasă un răspuns