Skip to main content

Demisii în lanț la Muzeul Satului din Timișoara! Angajații refuză să mai lucreze cu noul director: Muzeul nu este moșia lui Trifan!

XPilates & Spa

Tensiunile de la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara ating un nou nivel. După acuzațiile grave apărute în spațiul public privind stilul de conducere al directorului Radu Trifan, conflictul intern a produs deja primele consecințe concrete.

Doi angajați cu funcții-cheie au părăsit instituția, iar alți cel puțin trei au demisiile scrise. Potrivit surselor din interior, și alți salariați iau în calcul să plece.

Într-o scrisoare anonimă transmisă redacției, angajații muzeului vorbesc despre un climat de lucru „toxic, bazat pe frică, presiune și intimidare”, care ar fi devenit imposibil de suportat.

„Managerul interimar (șefa biroului de achiziții – n.a) și-a solicitat transferul după ce a fost amenințată cu desfacerea contractului de muncă și umilită public, în fața colegilor, iar juristul și-a depus demisia, declarându-și motivul în fața colegilor: imposibilitatea de a mai lucra cu managerul din cauza neplăcerilor la care a fost supus”, spun angajații muzeului, sub protecția anonimatului.

Aceste plecări din rândul personalului calificat și supracalificat reprezintă o pierdere pentru instituție și riscă să afecteze grav, pe termen lung, calitatea actului cultural și a cercetării muzeale, mai spun subalternii lui Trifan.

De asemenea, ei susțin că noul director este un reclamangiu de profesie, pentru că de fiecare dată când nu-i convine ceva sună la 112.

„În doar trei luni, managerul a chemat poliția în instituție de trei ori. La una dintre intervenții a fost atenționat de agenți pentru lipsa temeiului legal și pentru abuzul apelării numărului de urgență, apel efectuat de pe număr ascuns”, se arată în documentul transmis redacției Sursa de Vest.

Angajații descriu stilul managerial ca fiind „aberant”, orientat spre obediență totală și menit să descurajeze performanța profesională, creativitatea și inițiativele personale.

Mai grav, susțin aceștia, directorul ar încerca să divizeze colectivul, să întoarcă angajații unii împotriva altora și să creeze o atmosferă de teamă constantă.

„Induce o stare de frică și stres, pentru unii chiar de teroare, care amintește de practici securistice sau comuniste. Sunt amenințări cu desfacerea contractului de muncă și hărțuire, mai ales la adresa personalului feminin”, afirmă semnatarii scrisorii.

În plan profesional, angajații reclamă o stagnare fără precedent a activității muzeale. Numărul evenimentelor culturale a fost redus drastic, iar unele activități tradiționale, care aduceau public numeros, au fost refuzate sau eliminate fără explicații.

Semnatarii scrisorii resping ferm orice tentativă de politizare a conflictului și subliniază că demersul lor nu este îndreptat împotriva Consiliului Județean sau a vreunui partid politic.

Totodată, aceștia anunță că iau în calcul organizarea într-un sindicat profesional pentru a-și apăra drepturile.

„Muzeul Satului Bănățean nu este moșia lui Radu Trifan! Unii dintre muzeografi au o vechime de mai mult de 20 de ani de când muncesc pentru etnografia, istoria și muzeografia bănățeană! Și, oricât de șocat ar fi managerul de această mărturisire, muzeografii își iubesc muzeul și nu sunt de acord ca imaginea lui să fie discreditată de cineva venit de nicăieri! Muzeul Satului Bănățean este mult mai mult AL LOR, decât al lui Trifan!”, se mai arată în scrisoare primită pe adresa redacției.

De cealaltă parte, directorul Radu Trifan a declarat anterior că acuzațiile sunt o reacție la reformele și măsurile de eficientizare pe care le-a inițiat și că nemulțumirile vin din refuzul unor angajați de a se adapta la un ritm de muncă mai strict.

Conflictul rămâne deschis, însă valul de demisii ridică semne serioase de întrebare privind viitorul uneia dintre cele mai importante instituții de cultură din Banat.

Distribuie pe rețele de socializare

Comments (11)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Asociația Seeds of Kenosis a anunțat că renunță la spațiul din Piața Victoriei atribuit recent de Primăria Timișoara, în urma scandalului politic și mediatic generat de această decizie. Petronela Axinte See Full Bio
Un apel la 112 care anunța un incendiu violent izbucnit într-o gospodărie a mobilizat de urgență mai multe echipaje de pompieri. Petronela Axinte See Full Bio
Expoziția „Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit” aduce în prim-plan o serie de desene semnate de Florin Drăgoi care construiesc o mitologie speculativă a unei lumi modelate de colaps și regenerare. Petronela Axinte See Full Bio
Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara efectuează plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie cu combustibili solizi şi/sau lichizi, pentru sezonul 1 noiembrie 2025 – 1 octombrie 2026. Petronela Axinte See Full Bio
Bolile oncologice sunt una dintre principalele cauze de mortalitate la nivel mondial. În fiecare an, în România sunt depistate peste 100.000 de cazuri noi de cancer, iar mii de vieți sunt pierdute pentru că boala este descoperită prea târziu. Petronela Axinte See Full Bio
Accident cumplit, în această după-amiază, pe DN 19, în urma căruia un bărbat și-a pierdut viața. Petronela Axinte See Full Bio
Ești elev și vrei să începi anul 2026 cu un plan clar pentru examenul de bacalaureat și pentru viitorul tău academic? Universitatea de Vest din Timișoara îți aduce vești excelente. Petronela Axinte See Full Bio
Timișoara are, după vreme îndelungată, o evidență actualizată a spațiilor verzi și a arborilor din oraș. Registrul Local al Spațiilor Verzi include aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare de zone verzi. Petronela Axinte See Full Bio
Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare lansează cea de-a noua ediție a Programului „LA PAS – Educație pentru schimbare”, dedicat promovării consumului responsabil, alimentației sănătoase, combaterii risipei alimentare și modei sustenabile în rândul elevilor. Petronela Axinte See Full Bio
Anul 2025 marchează o etapă definitorie în dezvoltarea Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, prin implementarea unor investiții majore, finanțate din fonduri europene, naționale și resurse proprii. Petronela Axinte See Full Bio
author avatar
Petronela Axinte