Skip to main content

Cristian Anton, reținut de procurorii DNA! La percheziții, în casa lui au fost găsite aproximativ 500.000 de euro

XPilates & Spa

După descinderile de astăzi, de la sediul ARR și la locuințele mai multor angajați, printre care și șeful instituției, Cristian Anton, acesta din urmă a fost reținut.

Dosarul, instrumentat de DNA Cluj, vizează 12 persoane, iar acuzațiile sunt de luare și dare de mită, trafic de influență, constituirea unui grup infracțional organizat și divulgarea de informații.

În urma perchezițiilor desfășurate acasă la Anton,, anchetatorii ar fi descoperit sume importante de bani, estimate la aproximativ 500.000 de euro.

Banii ar fi fost ascunși în mai multe locuri: o parte într-o cutie de pantofi din dulap, alții într-o valiză, iar cea mai mare sumă într-un spațiu de depozitare din parcarea subterană.

Se pare că suspecții ar fi primit sume cuprinse între 600 și 1.500 de euro pentru a furniza subiectele la examenele pentru obținerea atestatelor profesionale necesare șoferilor de transport marfă.

Cristian Anton este jurist de profesie și are o relație de lungă durată cu liderul PSD Sorin Grindeanu. Cei doi au fost colegi în Consiliul Local Timișoara în urmă cu aproximativ două decenii.

În 2009, Anton a renunțat la funcția de consilier local pentru a conduce Oficiul pentru Protecția Consumatorilor Timiș, fiind susținut de PSD. Ulterior, a ocupat funcții în mediul privat, iar din 2012 activează în cadrul Autorității Rutiere Române, unde a fost director juridic.

Odată cu numirea lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor, în 2021, Anton a devenit director de cabinet al acestuia. În aceeași perioadă, a fost numit și în Consiliul de Administrație al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

După descinderile de astăzi, de la sediul ARR și la locuințele mai multor angajați, printre care și șeful instituției, Cristian Anton, acesta din urmă a fost reținut. Dosarul, instrumentat de DNA Cluj, vizează 12 persoane, iar acuzațiile sunt de luare și dare de mită, trafic de influență, constituirea unui grup infracțional organizat și divulgarea de […]
Comuna Ghiroda face un pas concret în direcția mobilității durabile, prin achiziția unui vehicul de teren destinat intervențiilor în cadrul proiectului „Mobility in Green” (ROHU00419). Sursa de Vest See Full Bio
Sunt percheziții de amploare, la această oră, la sediul ARR, dar și la domiciliile mai multor angajați, printre care și șeful instituției, timișoreanul Cristian Anton. Sursa de Vest See Full Bio
Marin Popescu, fost Inspector Școlar General al ISJ Timiș, dar și coordonator al departamentului pentru relaţia cu mediul preuniversitar din UVT, a fost cooptat în echipa ministrului Educației și Cercetării. Sursa de Vest See Full Bio
„Fake News Busters” este o inițiativă a cadrelor didactice și studenților Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării din cadrul Universității de Vest din Timișoara, dedicată dezvoltării educației media și gândirii critice în rândul tinerilor, într-un context digital în care informația circulă mai rapid ca niciodată, iar diferența dintre adevăr și dezinformare devine tot mai […]
În perioada 23-26 martie 2026, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al rețelei Enterprise Europe Network, a organizat o misiune economică multisectorială în Țara Bascilor – Spania, coordonată de Rafaela Colban, coordonator al proiectului EEN Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Pentru al șaselea an consecutiv, iubitorii de alergare de toate vârstele sunt așteptați la ture de mișcare pentru proiecte sociale, educaționale și de protecția animalelor din comunitatea din Giarmata și Cerneteaz. Sursa de Vest See Full Bio
Echipa de robotică CyberMoon, din cadrul Colegiul Național „C.D. Loga” Timișoara, se pregătește să reprezinte România la European Premier Event 2026, unul dintre cele mai prestigioase evenimente internaționale din cadrul programului FIRST Tech Challenge. Sursa de Vest See Full Bio
OncoHelp Timișoara organizează o nouă ediție a cursului de îngrijiri paliative. Programul, unic în vestul țării, are ca scop pregătirea asistenților medicali care au grijă de pacienți aflați în stadii avansate de boală oncologică. Sursa de Vest See Full Bio
Lucrările de regenerare urbană din zona Pieței Traian au început astăzi, marcând debutul unuia dintre cele mai ample proiecte de modernizare urbană din Timișoara din ultimii ani. Sursa de Vest See Full Bio
Un tânăr în vârstă de 19 ani cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice. Sursa de Vest See Full Bio
Calendarul de plată privind indemnizațiile de șomaj și primele a fost modificat, potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș. Sursa de Vest See Full Bio
Presa din Timișoara este în doliu după dispariția jurnalistului Adrian Vintilescu, care a murit în urma unei suferințe îndelungate. Sursa de Vest See Full Bio
author avatar
Sursa de Vest