Doi bărbați, în vârstă de 38, respectiv 32 de ani, condamnați la închisoare au ajuns, ieri, după gratii.
Să-i fie învățătură de minte! Un șofer și pasagera din mașina acestuia au scăpat ca prin urechile acului în urma unui accident.
Ghinion curat pentru şoferul unei maşini a firmei de salUbritate, care ridica gunoiul de pe o stradă din Arad.
Momente cumplite pentru o femeie de 51 de ani, care conducea un tractor pe câmp.
Caz incredibil, într-un spital din vestul țării! O femeie acuză asistentele unității sanitare cu nu s-au îngrijit de mama sa, lăsând o rană care arată groaznic cu aceleași pansamente zile întregi, în condițiile în care afară au fost temperaturi de peste 30 de grade.
Și-au împărțit pumni și picioare și au spart geamurile unei mașini parcate pe marginea drumului. Este vorba despre patru tineri care acum au ajuns în arest.
Polițiștii locali din Timișoara și-au tras șalupă și, de ieri, au început să o și folosească.
Un nou șantier se deschide în Timișoara! Astfel, de joi vor fi instituite o serie de restricții de circulație pe șosele aglomerate din oraș.
Un bărbat a pus pe jar autorităţile după ce s-a ascuns în cimitir şi a sunat la 112, cerându-le poliţiştilor să vină de urgenţă acolo.
Accident în această după amiază, în apropiere de Buziaș! O mama și fetița sa în vârstă de doar 3 anișori au ajuns la spital după ce au fost izbite de tren.
Direcția Formare și Perfecționare Profesională a Camerei de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş organizează o nouă serie a cursului de ARHIVAR (Cod COR: 441501).
Rezultate extrem de slabe la examenul de Titularizare, în Timiș! Mai bine de jumătate din candidați nu au promovat.
Se spunea că lucrările la noul pod care va fi construit peste Bega vor demara chiar în această toamnă, însă proiectul bate pasul pe loc. Motivul? Nu au venit toate avizele.
Polițiștii locali timișoreni împreună cu reprezentanții societății de salubrizare Retim demarează, începând de astăzi, o nouă acțiune comună!