Skip to main content

Bătaie de joc la adresa bătrânilor din aziluri! În Timiş, nu a fost vaccinat niciunul

XPilates & Spa

Etapa a doua a vaccinării anti-COVID continuă să se desfăşoare cu sincope şi neconcordanţe, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Timiş.

Aici sunt 1.381 de persoane instituţionalizate, în vârstă de peste 65 de ani, aflate în evidenţă cu boli cronice.

CITEŞTE ŞI: Explozie de infectări cu COVID-19, la Timişoara! Incidenţa cazurilor se menţine la peste 5 la mia de locuitori

Dintre acestea, 1.251 şi-au exprimat intenţia de a se imuniza, iar listele au ajuns la DSP.

Este vorba despre bătrâni din aziluri şi unităţi de îngrijire publice şi private, care trebuie vaccinaţi cu ajutorul echipelor mobile.

În acest sens, la nivelul Timişului, au fost constituite trei echipe mobile, care însă, din data de 15, când a început vaccinarea bătrânilor instituţionalizaţi, în alte judeţe, nu au ajuns la niciun azil.

Situaţia îi revoltă atât pe beneficiarii centrelor, cât şi pe cei din conducerea azilurilor.

“Nimeni nu ne spune nimic. La Cluj şi la Iaşi, vaccinarea în centrele de bătrâni a început pe 15 ianuarie. Nouă nici măcar nu ne-a cerut cineva o listă cu cei care vor să se vaccineze. În urmă cu vreo două săptămâni, am trimis la Direcţia de Asistenţă Socială o situaţie, dar de atunci nimeni nu ne-a mai contactat. Nu ştim ce se întâmplă, nu ştim când şi dacă vor ajunge echipele mobile la noi, la azil. Cât să mai aşteptăm? De ce nu ne spune nimeni, nimic? Aşteptăm să se îmbolnăvească toţi?!”, întreabă retoric Tudor Ionescu, manager – Casa Harmonia Timişoara.

Reprezentanţii DSP Timiş recunosc că nu au început vaccinarea bătrânilor din aziluri, însă până la această oră nu au explicat care este motivul.

CITEŞTE ŞI: Aproape 100 de morţi, pe fondul infecţiei cu SARS-CoV-2, de ieri până astăzi. Câte cazuri noi au apărut?

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Smiling man in a blue suit and striped tie with a residential building behind him.

Au fost publicate datele financiare ale firmelor, pe anul 2025, iar cifrele arată o creștere spectaculoasă, în cazul societății controlate de Alfred Simonis, de când e președinte al Consiliului Județean Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Reprezentanții STPT anunță închiderea temporară a ștrandului din cadrul bazei de agrement a societății. Sursa de Vest See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

Tot mai mulți copii sunt victime ale accidentelor cu trotinete electrice. Este anunțul medicilor de la Spitalul Județean Timișoara, conform cărora unul din trei accidente de trotinetă implică un copil. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar al Proiectului „#Skills4Future:Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei” – ID 311110, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, lansează o nouă serie a cursului gratuit de „Îmbunătățirea continuă a proceselor”. Sursa de Vest See Full Bio

Conference room training session: a presenter and a facilitator at the front delivering slides to a seated audience around long white tables.

O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional „Croatian Inspiration”, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Sursa de Vest See Full Bio

A street crew cleans a puddled road with a large white utility truck, spraying water from a hose held by a worker in a safety vest and cap.

Salubrizare Timișoara anunță recrutarea de personal pentru posturile de șofer profesionist și muncitor pentru întreținerea căilor publice, în vederea consolidării activităților de curățenie și întreținere urbană din municipiu. Sursa de Vest See Full Bio

A man sits on grass with hands behind his back as three Romanian police officers surround him; face blurred, police logos visible above.

Individul care a deschis focul asupra mașinei în care era fosta lui iubită și rudele acesteia, printre care și un copil, a fost prins de polițiști. Sursa de Vest See Full Bio

Scene de coșmar, în această după-amiază, când un bărbat a început să se certe cu partenera lui, iar la un moment dat și-a iesit din minți. Sursa de Vest See Full Bio

Doi tineri au ajuns în arest după ce au furat un ATV și s-au plimbat cu acesta prin oraș, deși cel care îl conducea nici măcar nu avea permis de conducere. Sursa de Vest See Full Bio

restrictii trafic

Șoferii trebuie să se „înarmeze” cu multă răbdare în perioada următoare, întrucât vor fi instituite restricții de circulație, în mai multe zone ale Timișoarei. Sursa de Vest See Full Bio

Emoții pentru mii de absolvenți de liceu din județul Timiș. Mâine încep probele examenului național de Bacalaureat 2026, sesiunea iunie–iulie, la care sunt așteptați aproximativ 3.500 de candidați. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest