Începând din acest weekend, șalupa Poliției Locale a revenit în patrulare pe Canalul Bega! Aceasta va monitoriza malurile pentru depistarea situațiilor prin care sunt încălcate prevederile legale referitoare la ordinea și liniștea publică, dar și în ceea ce privește protecția mediului, cum ar fi copaci uscați, obiecte de dimensiuni mari aflate pe luciul apei care periclitează circulația, distrugeri de mobilier urban și orice alte probleme care pot apărea pe apă sau pe maluri.
Chiar din primul weekend de patrulare, polițiștii locali au intervenit la un incident care punea în pericol siguranța circulației. Aceștia au observat plutind în derivă, în zona turbinelor de la Uzina de Apă, o hidrobicicletă.
În urma verificărilor s-a stabilit că aceasta aparține unei societăți comerciale, fiind desfăcută, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de persoane necunoscute din zona Catedralei și fiind ulterior abandonată. Mijlocul de deplasare a fost preluat de polițiștii locali și a fost predat proprietarului.
Poliția Locală Timișoara a fost dotată cu șalupă din anul 2017, fiind extrem de utilă pe timp de vară, în patrularea pe Canalul Bega.
Polițiștii locali care se deplasează cu ea acționează în legătură permanentă cu patrulele de bicicliști care supraveghează malurile Begăi, dar și cu patrulele auto care sunt solicitate în sprijin, în cazul în care situația o impune.
În săptămâna 16 – 20 mai, între orele 9-15, se va întrerupe zilnic alimentarea cu apă în localitatea Mașloc, pentru efectuarea lucrărilor de spălare a rețelei de distribuție cu utilaje speciale, cu un amestec de apă și aer sub presiune. Tot în perioada 16 – 20 mai, între orele 9-15, se va întrerupe furnizarea apei în localitatea Giarmata, pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție, după următorul program: luni 16 mai, se va spăla rezervorul de înmagazinare; marți, 17 mai, se va spăla rețeaua de distribuție pe strada Bătrână; miercuri, 18 mai, se va spăla rețeaua de distribuție pe strada Nouă; joi, 19 mai, se va spăla rețeaua de distribuție pe strada Morii; vineri, 20 mai, se va spăla rețeaua de distribuție pe strada Ardealul.
De asemenea, se vor efectua lucrări de spălare a rețelelor de alimentare cu apă și în următoarele localități: în data de 16 mai, între orele 8 – 15, în Buziaș și Herendești; în data de 17 mai, între orele 8 – 15, în Buziaș și între 8:30 – 13, în Jena; în data de 18 mai, între orele 8 – 15, în Bacova și între 8:30 – 14, în Găvojdia. Pe perioada desfășurării lucrărilor, presiunea apei din aceste localități va fi redusă.
In data de 17.05, în intervalul orar 8 – 15, presiunea apei din localitatea Știuca va fi redusă, în vederea derulării unor lucări de mentenanță la foraj.
Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aquatim recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă.
Pasajul Michelangelo se închide din nou traficului rutier! Primăria Timișoara anunță că mâine în intervalul orar 08.00 – 13.00, circulația va fi restricționată prin pasaj, în vederea executării lucrărilor specifice de mentenanță la stația de pompare ape meteorice, precum și a rețelei de canal și a receptorilor pluviali.
Totodată, reprezentanții municipalității reamintesc că este închis traficul rutier pe str. 1 Decembrie 1918, tronsonul cuprins între strada Ghirlandei și strada Cluj din până în data de 16 mai pentru lucrări de reparații cu mixtură asfaltică la linia cale.
De asemenea, este restricționat traficul rutier în zona intersecției strada Cluj – strada 1 Decembrie 1918 – strada Arieș, prin închiderea benzilor 1 și 2 de circulație de pe străzile Cluj și Arieș pe un tronson de aproximativ 20 m, în zilele de 14 ș i 15 mai, adică sâmbătă și duminică, în vederea executării lucrărilor de așternere a covorului asfaltic, precum și a masticului bituminos la linia cale tramvai.
Săptămâna viitoare începe o nouă acțiune de dezinsecție la Timișoara! În perioada 19-24 mai, va avea loc acţiunea de dezinsecţie pe cale aeriană, dimineața de la răsărit până la ora 10 şi seara după ora 17 până la asfinţit. Această activitate va fi continuată cu tratamente terestre de dezinsecţie în perioada 25-31 mai între orele 21-06, pe domeniul public al municipiului Timişoara.
Firma care se ocupă de dezinsecție este societatea Coral Impex SRL.
Produsele folosite sunt: Cymina Plus, având substanţă activă Cipermetrin, pentru combaterea ţânţarilor adulţi, atât pentru activitatea de dezinsecţie aeriană, cât şi pentru activitatea de dezisecţie terestră; Vectobac WG având substanţă activă Bacillus thrugiensis subsp. israelensis, pentru combaterea larvelor, pentru activitatea de larvicidare. Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate ( pesticide non-agricole), Tip 18 ( insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor), sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii.
Cetăţenii sunt sfătuiți să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor, în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor şi larvelor acestora pentru a evita eventualele incidente neplăcute
Crescătorii de albine sunt rugaţi ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire.
Reprezentații Primăriei reamintesc și că locuitorii orașului au obligația de a lua măsuri de dezinsecție sau deratizare în gospodăria proprie.
”Totodată, reamintim că, prin HCL nr. 371/30.10.2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul Municipiului Timişoara, modificată şi completată, cap. VI – Reglementări privind combaterea vectorilor-rozătoare, insecte, dăunători-sunt consemnate sancţiuni, de pildă amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice în situaţia neefectuării lucrărilor de deratizare şi dezinsecţie imediat ce se constată apariţia de rozătoare (şoareci, şobolani) şi/ sau insecte (ţânţari, muşte, gândaci) şi neluării măsurilor de combatere a dăunătorilor din spaţiile proprii”, transmit reprezentanții Primăriei.
În cazul în care condiţiile meteo vor fi nefavorabile, perioada de desfăşurare a acestei acţiuni va fi extinsă.
Poliția Locală reamintește proprietarilor de terenuri de pe raza municipiului că trebuie să își întrețină proprietățile, cu atât mai mult cu cât, o dată cu încălzirea vremii, acestea devin locații propice dezvoltării de vegetație. Printre plantele care pot apărea pe terenurile neîntreținute crește și buruiana denumită ambrozia, plantă care provoacă alergii grave și are efecte nocive asupra unui număr mare de cetățeni.
Deși efectele acestei plante apar după luna iunie, Poliția Locală Timișoara dorește să informeze proprietarii de terenuri că, alături de administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a ambroziei, pentru evitarea instalării și răspândirii vegetatiei din această categorie pe terenurile intravilane sau extravilane. Cei care nu se conformează riscă sancţiuni, care pot ajunge chiar şi la 20.000 de lei.
„Nerespectarea prevederilor Legii 62/2018, modificată prin Legea 129/2020, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice. Măsurile de distrugere a acesteia trebuie să fie luate în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescente, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, prin lucrări de cosire, smulgere, erbicidare sau alte metode specifice„, transmite Poliţia Locală Timişoara.
Ca urmare a lucrărilor de asfaltare ce se vor desfăşura pe strada 1 Decembrie 1918, în data de 14.05.2022, circulaţia mijlocelor de transport din zonă va fi deviată, pe toată durata programului, după cum urmează:
– tramvaiele liniilor 6a şi 6b vor circula deviat pe urmatorul traseu (dus-întors): Gara de Est – Piaţa Badea Cârţan – Piaţa Traian – Piaţa 700 – Catedrala Mitopolitană – Piaţa Sf. Maria – Piaţa Bălcescu – bulevardul Liviu Rebreanu – A.E.M. – Ciarda Roşie.
– traseul liniei 23 va fi prelungit până la Gara de Est pe traseul (dus -întors): A.E.M. – Calea Stan Vidrighin – strada Ştefan cel Mare – Piaţa Traian – strada Dacilor – Piaţa Badea Cârţan – strada Mihail Kogălniceanu – Gara de Est.
Totodată, ca urmare a lucrărilor la infrastructura tehnico-edilitară din zona Calea Stan Vidrighin şi a problemelor pe care le ridică transbordarea în siguranţă a călătorilor în şi din staţiile de pe traseul liniei 23, ca urmare a consultărilor cu reprezentanţii Primăriei Municipiului Timişoara, stațiile Detergenți, Mecatim şi Spumotim vor fi suspendate începând cu data de 13.05.2022, ora 12. Pe traseul liniei 23, se vor păstra staţiile de capăt Garaj S.T.P.T., respectiv A.E.M., iar în cursul săptămânii viitoare Primăria Municipiului Timişoara, reprezentanţii S.T.P.T. și reprezentanţii executantului lucrărilor de pe Calea Stan Vidrighin vor asigura o soluţie tehnică pentru amenajarea unei stații şi a unei treceri de pietoni la mijlocul tronsonului A.E.M. – Garaj S.T.P.T.
În perioada 17 – 20 mai, Universitatea de Științe Agricole si Medicină Veterinară a Banatului împreună cu echipa Sigma Romania, organizează Massey Ferguson eXperience Tour – un eveniment dedicat tuturor fermierilor din vestul tarii.
Ultimele noutăți din gama Massey Ferguson, Tractorul Anului 2021, Red Dot Award 2021, AE50 Award și Farm Machine 2022, Tractorul MF 5S – castigatorul titlului Tractor of Spain 2022, la categoria 101-200 CP, dar și combina MF IDEAL 9T sunt doar câteva dintre utilajele prezentate.
Participarea este GRATUITA, rezervarile se fac la numarul de telefon 0723 568 481.
Cei care vor să participe la evenimentul ce se va desfasura in cadrul Universitatii pot face o rezervare la una din sesiunile programului.
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, va planta un nou stejar în locul stejarului plantat de Regele Ferdinand I.
După aproape 100 de ani în care a umbrit intrarea în garnizoana din Piața Libertății, stejarul plantat de Regele Ferdinand I în 1 mai 1923, grav afectat de lucrările de reabilitare a pieței, va fi ridicat și donat Facultății de Arte pentru a fi transformat într-o operă publică de artă.
În cursul zilei de mâine, 13 mai, lucrătorii Horticultura, cu sprijinul STPT, vor îndepărta stejarul uscat. Grav afectat de lucrările începute în 2012 în Piața Libertății, în timpul cărora rădăcinile arborelui au fost distruse, acesta nu a avut nicio șansă de a mai fi salvat. Tăierea lui a devenit urgentă din motive de siguranță atât pentru vizitatorii pieței, cât și pentru clădirea istorică din apropiere.
Trunchiul stejarului sădit de Regele Ferdinand I va fi donat Facultății de Arte și Design din Timișoara și va fi transformat într-o operă de artă care va fi amplasată într-un spațiu public.
În data de 19 mai, pe locul unde s-a aflat acest stejar, va fi plantat un alt arbore, la eveniment fiind așteptată să participe și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei.
”Tăierea stejarului cel mai iubit este un moment dureros pentru Timișoara, dar din păcate de câțiva ani nu mai putea fi salvat. Mă bucur mult că Majestatea Sa Margareta a acceptat invitația de a planta în locul lui un alt stejar, ca semn de respect pentru legătura specială pe care Timișoara o are cu Casa Regală și pentru valorile comune pe care le împărtășim,” a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
În cursul acestui an, Primăria Timișoara și Horticultura vor realiza mai multe intervenții asupra celuilalt stejar din piață, plantat tot în 1923 de Regina Maria, aflat încă în viață. Intervențiile au fost recomandate în urma unui studiu realizat de specialiștii Asociației Peisagiștilor din România (ASOP) – Filiala Teritorială Vest pentru a-l proteja, însă, potrivit studiului amintit, nu există garanții că acesta va mai putea fi salvat.
Polițiștii locali se antrenează continuu din punct de vedere profesional. Periodic au loc ședințe de tragere în poligon.
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului de Intervenție Rapidă au început o amplă sesiune de pregătire profesională cu scopul perfecționării în gestionarea situațiilor conflictuale care pot apărea în teren și care nu pot fi soluționate întotdeauna prin dialog și negociere.
În acest context, un număr de 20 de polițiști locali participă la ședințe intensive de pregătire, pentru însușirea și perfecționarea regulilor generale de intervenție și tactică poliţienească.
În cadrul acestor ședințe de pregătire, polițiștii se antrenează și își dezvoltă deprinderile necesare folosirii armamentului din dotare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în condiţii cât mai apropiate de realitate, în condiții variate de efort susținut și stres.
Prima ședință a fost susținută la Poligonul Tactical Expert, în baza unui parteneriat de colaborare încheiat între reprezentanții acestuia și Poliția Locală Timișoara.
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Intervenție Rapidă au intervenit și au luat măsuri, de la începutul anului, în 69 de situații care au necesitat prezența lor la fața locului.
Universitatea de Vest din Timișoara ocupă poziţia cinci la nivel naţional, în clasamentul general (din douăsprezece universităţi prezente) și 786 la nivel mondial (dintr-un total de 1032 de universităţi ierarhizate, din 85 de ţări), conform datelor Rankingului internațional RUR2022, recent publicate. Același clasament plasează UVT pe locul trei național, pentru dimensiunea rezultatelor cercetării.
Clasificarea Round University Ranking măsoară performanța universităților pe baza a 20 de indicatori de performanţă, grupaţi pe 6 domenii de studii (științe umaniste, științe ale vieții, științe naturale, științe tehnice, științe sociale şi științe medicale), din 4 categorii:
predare (40%),
cercetare (40%),
diversitate internațională (10%) şi
sustenabilitate financiară (10%).
Această ierarhizare este obținută în urma analizei informaţiilor furnizate de universităţi prin completarea platformei Global Institutional Profiles Project (GIPP), dezvoltată de Clarivate Analytics, dar și pe baza interpretării datelor bibliometrice şi scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar, etc., precum şi prin interpretarea studiilor privind reputaţia academică.
„Pe lângă o clasare generală bună, între primele cinci universități românești, Universitatea de Vest din Timișoara se situează pe cea de a treia poziţie la nivel naţional pentru dimensiunea rezultatelor cercetării, în noul clasament RUR2022. Se confirmă, astfel, faptul că investițiile de resurse și prioritizarea susținerii centrelor noastre de cercetare, în ultimii ani, reprezintă una dintre direcțiile strategice de consacrare internațională a UVT – universitatea alianțelor europene.”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.
Agenția Round University Ranking publică sistemul de Ranking Universitar din 2013. Furnizorul de date pentru sistemul RUR este Clarivate Analytics, liderul global în furnizarea de informații și analize de încredere pentru a accelera ritmul inovației.
Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, se alătură evenimentului național „Noaptea Muzeelor 2022”. Astfel, sâmbătă, 14 mai 2022, instituția de cultură vă așteaptă să-i treceți pragul și între orele 18.00 – 03.00.
Lista expozițiilor care pot fi admirate și a activităților la care se poate participa este una pentru toate vârstele:
În curtea Bastionului Theresia, de la ora 18, începe deschiderea taberelor de reconstituire istorică – grupurile de re-enactment „Eyaletul de Timișoara”, „Losonczy Istvan”, „Hrafnabroethr”, „Proiectul Răscoala”, „Asociația de Reconstituiri Istorice Timișoara”. La ora 19 încep evenimentele interactive, prezentări și scenete din istoria Timișoarei și a Banatului, cu grupurile de re-enactment prezente – Armele și ținutele Evului Mediu, Obiceiurile trecutului, O zi din viața unui pașă de Timișoara, Raiduri și bătălii în Ținuturile de Margine, Bătăliile pentru fortăreața Timișoara în secolul XVI. De la ora 20.30 – „Fiare din Beci” – prezentare interactivă a pieselor din expoziția de spade și săbii istorice. De la ora 21.30 – Spectacol „Peregrinii” – Amurgul barzilor. De la ora 22.00 – Teatru pirotehnic „Amor Flammis – Basme de Foc”. Legendele nopții sunt narate prin muzică și coregrafii de foc în cadrul unui spectacol prezentat în premieră la Noaptea Muzeelor 2022 la MnaB;
În mansarda B1 a Bastionului Theresia vor putea fi vizitate expozițiile „Patrimonium 2021” și „Fiare din Beci – legende și oțel”. În mansarda B2 a Bastionului Theresia pot fi admirate obiecte de tezaur care nu au mai fost niciodată expuse în „Artă și măiestrie bănățeană”. Holul bastionului găzduiește expoziția de tarantule vii și exponatul lunii – „Cuțit de vânătoare tipul Hirschfänger (sec. al XVIII-lea)”, iar la parterul clădirii, Muzeul Ștefan Popa Popas.
Centrul Regional de Afaceri va gazdui pentru prima oara editia de anul acesta a, a 24-a, a EZOTERIC FEST, printr-un parteneriat al CCIAT cu Expo Timisoara International.
Vor fi prezenti peste 60 de expozanti si conferentiari din intreaga tara. In standuri se vor regasi produse naturiste, servicii specifice terapiilor alternative si complementate, literatura de specialitate – completat cu consultatii gratuite, demonstratii, masaje etc.
Zilnic vor avea loc conferinte adecvate tematicii.
Invitat special este gen.dr.Emil STRAINU, cu lansare de carte si sesiune de autografe.
De asemenea, Gheorghe IOVU va incanta publicul cu muzica terapeutica.
Într-un moment în care curatorul nu este doar inițiatorul unei expoziții, ci un exponent al unor modele de practică creativă și un liant al comunităților artistice în mișcare, Bega Art Prize încearcă să răspundă contextului prin selectarea unui curator care a demonstrat atât implicare reală, cât și viziune. Ediția a patra o are laureată pe Diana Marincu, caracterizată de pasiune, curiozitate și inteligență. Laureații edițiilor precedente ale Bega Art Prize au fost: 2019 | Anca Verona Mihuleț ; 2020 | Sandra Demetrescu ; 2021 | Cosmin Costinaș.
Lumea artei vrea claritate și Diana Marincu este pregătită să o ofere, a concluzionat juriul format din Horea Avram, Liviana Dan și Anca Mihuleț. Diana Marincu are standarde înalte și consideră activitatea de curator o misiune care promovează excelența artistică. A parcurs numeroase teritorii ale artei, de la galerii, muzee, bienale, la zone performative, având mereu alături istoria artei. Experiența și credibilitatea ei sunt semnificative. Influența Dianei Marincu pe scena de arta contemporană validează miezul intelectual al unui loc și al unei stări care va avea importanță maximă în perioada următoare.
Diana Marincu știe că arta dă forma / concretă – logică / schimbărilor culturale și ca atare impune o vizualitate acută proiectelor sale. Organizând cadrul, organizând conținutul, arta devine un răspuns pentru temele și ideile contemporaneității. Este ceea ce Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023 așteaptă de la Diana Marincu.
Diana Marincu este curator și critic de artă, membru AICA (Asociația Internațională a Criticilor de Artă) și IKT (Asociația Internațională a Curatorilor de Artă Contemporană), Director Artistic al Fundației Art Encounters din Timișoara începând cu 2018.
Expozițiile pe care le propune pornesc de la o metodă investigativă, iar de cele mai multe ori întrebările pe care le formulează rezonează cu problemele identificate de artiști în practica lor, de la strategiile vizuale și narative ale construcției imaginii, la tensiunea relațiilor dintre subiect și context, precum și cotitura postumanistă în arta contemporană.
Între 2012-2018 a colaborat cu Fundația Plan B din Cluj și cu Fabrica de Pensule.
În 2017, Diana Marincu a curatoriat împreună cu Ami Barak cea de-a doua ediție a Bienalei Art Encounters din Timișoara, sub numele Viața – Mod de întrebuințare.
În timpul Sezonului România-Franța, Diana Marincu a curatoriat două expoziții în Franța: Persona, MUCEM – Musée des Civilisations de l’Europe et de la Méditerranée, Marsilia (2019); Manufacturing Nature / Naturalizing the Synthetic, Frac des Pays de la Loire (2018)
***
Kunsthalle Bega este un spațiu alternativ si experimental de artă, fondat in 2019 la Timișoara de Fundația Calina, organizație non-guvernamentală si cu o platforma non -profit, activa neîntrerupt de 16 ani pe scena/in zona de arta contemporana. Dedicata susținerii producției artistice și înțelegerii problemelor actuale ale spectrului creativ din perspectivă curatorială, acorda premiul Bega Art Prize unui curator roman care reușește sa schimbe regulile percepției actului curatorial.
Biroul Erasmus din cadrul Departamentului de Relaţii Internaţionale a dat startul celei de-a zecea ediţii a evenimentului deja tradiţional Erasmus International Week @ West University of Timişoara.
Declarat model de bune practici la nivel naţional în 2019, desfăşurat exclusiv online în 2020 cu peste o sută de participanţi, evenimentul a continuat să fie organizat cu mult entuziasm şi curaj în 2021. Iar în 2022, odată cu revenirea la (noul) normal, s-a bucurat de un succes extraordinar în rândul aplicanţilor din străinătate care au optat pentru UVT ca destinaţie pentru o mobilitate de formare de scurtă durată în domeniul internaţionalizării învăţământului superior.
Un număr de peste 90 de participanţi, cadre didactice şi personal administrativ, provenind de la universităţile partenere Erasmus ale UVT din peste 20 de ţări, de pe 4 continente, se întalnesc la Timişoara pentru a discuta despre viitorul internaţionalizării învăţământului superior la nivel global, în contextul crizelor sanitare şi geopolitice din ultimii ani. Ţările reprezentate la eveniment sunt: Albania, Armenia, Azerbaigian, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Bulgaria, Egipt, Franţa, Georgia, Germania, India, Indonezia, Italia, Lituania, Marea Britanie, Muntenegru, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii, Tunisia, Turcia, Serbia, Ucraina, Uzbekistan.
Programul acestei săptămâni include activităţi de training susţinute de experţi din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, precum şi din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Printre temele pe care le propunem spre abordare participanţilor internaţionali sunt:
mobilităţile internaţionale în noul program Erasmus+,
digitalizarea proceselor de predare şi învăţare şi impactul lor asupra relaţiilor internaţionale în învăţămâtul superior,
iniţiativa European Universities şi Universitatea Europeană UNITA, din care UVT face parte ca membru fondator, sau
obiectivele internaţionalizării educaţiei în contexte de criză (pandemie, conflicte geopolitice).
De asemenea, participanţii sunt angrenaţi zilnic în activităţi ce presupun schimbul de bune practici în ceea ce priveşte cooperarea internaţională în învăţământul superior (activităţi de tip mutual learning workshop, mobility cafe, job shadowing), dar şi activităţi de predare în opt din cele unsprezece facultăţi ale UVT.
„Universitatea de Vest din Timișoara inovează permanent și, iată, acum a devenit o universitate a alianțelor europene. UVT continuă să îşi demonstreze rezilienţa şi să fie una dintre cele mai active universităţi din România în ceea ce priveşte cooperarea internaţională în general şi implementarea programului Erasmus+ în particular. Europa este aici, la UVT!”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.
UVT redefinește acţiuni deja cunoscute şi consacrate, precum Erasmus International Week @West University of Timişoara, adaptându-le noilor condiţii şi nevoi din învăţământul superior. Astfel de acţiuni aduc valoare adăugată experienţei profesionale a participanţilor din străinătate, dar şi a colegilor din UVT ce intră în contact cu ei pe perioada evenimentului. Pentru cei dintâi, săptămâna Erasmus reprezintă o formă de internaţionalizare în străinătate, după o perioadă în care accesul la experienţe internaţionale fizice a fost extrem de limitat. Iar pentru cei din Universitatea de Vest din Timişoara, reprezintă o altă formă de internaţionalizare acasă, pe care o încurajăm, ca parte din politica instituţională de a crea un mediu universitar multicultural, internaţional şi incluziv la UVT. De asemenea, evenimentul oferă un context propice promovării Universităţii de Vest din Timişoara şi oraşului Timişoara la nivel global.