SCM Timișoara învinsă de Știința Baia Mare în derby-ul Superligii de rugby!
SCM Timișoara a pierdut cu 12-17 meciul cu Știința Baia Mare din etapa a III-a a campionatului.
SCM Timișoara a pierdut cu 12-17 meciul cu Știința Baia Mare din etapa a III-a a campionatului.
CSC Dumbrăvița a suferit a patra înfrângere consecutivă în liga secundă, și a treia în play-out-ul campionatului, pe terenul lui FC Bihor.
Mai multe echipaje de poliție și ambulanțe au intervenit la Timișoara, în urma producerii unui accident rutier pe Calea Circumvalațiunii.
În această dimineață, de la ora 9.00, cel de-al treilea transport agabaritic care transportă componente pentru Termocentrala Mintia a intrat în țară, pe la Nădlac.
Peste 120 de pompieri militari și paramedici timișeni sunt la datorie în acest sfârșit de săptămână și sunt pregătiți să intervină atât pentru acordarea asistenței medicale de urgență, cât și pentru gestionarea celorlalte tipuri de misiuni aflate în competență.
O fetiță de 5 ani a ajuns la spital, după ce a fost ademenită de un bărbat într-un loc retras și apoi a fost violată.
O femeie a ajuns la spital, după ce șoferul troleibuzului în care călătorea a frânat brusc pentru a evita un accident. Femeia s-a dezechilibrat și a căzut.
De Florii, Fântâna cu Pești și fântâna din Piața Unirii îmbracă haine de sărbătoare.
Președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, a participat la conferința organizată de Christian Tours și AnimaWings în colaborare cu Aeroportul Internațional Timișoara, dedicată relansării curselor charter ale tour-operatorului Christian Tour împreună cu AnimaWings, companie aeriană românească.
Liliana Oneț este noul subprefect al județului Timiș.
Bărbatul de 57 de ani, dispărut la începutul lunii februarie, a fost găsit mort, într-o râpă.
Misiunea Economică și Comercială a Israelului la București și Ambasada Statului Israel în România, în colaborare cu CCIA Timiș, au organizat unseminar online dedicat inovațiilor israeliene din domeniul tehnologiilor agricole inovatoare.
Teatrele lumii celebrează în fiecare an, în data de 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului.
Accident grav la Moșnița, în care au fost implicate două autoturisme.