Probleme la una dintre cele mai aşteptate investiţii din Timiş! Lucrările, blocate de o contestaţie

Un proiect de aproape 15 milioane de euro, finanţat din fonduri europene, este blocat din cauza unei contestaţii.

Un proiect de aproape 15 milioane de euro, finanţat din fonduri europene, este blocat din cauza unei contestaţii.

Ceea ce se dorea a fi o partidă de sex s-a încheiat în cel mai prost mod cu putinţă, pentru un bărbat de 48 de ani.

Timp de două zile, poliţiştii s-au întrecut în faza finală a Campionatului Naţional de Unifight organizat de MAI.

Apel disperat pentru ajutarea unei femei bolnave de cancer, care a rămas fără documentele medicale care îi permit să beneficieze de tratamentul adecvat.

Condiţii mizere într-un magazin care se ocupă cu comercializarea peştelui proaspăt şi congelat din zona centrală a Timişoarei.

Consiliul de Administraţie al S.N. Aeroportul Internaţional Timişoara – “Traian Vuia” S.A., cu sediul în com. Ghiroda, str. Aeroport nr. 2, jud. Timis,

Patru firme care derulează lucrări pe raza Timişoarei au fost aspru sancţionate de inspectorii din Primărie, cuantumul amenzilor ridicându-se la aproape 20.000 de lei.

Caz revoltător anchetat de poliţişti, după ce o pensionară a rămas fără inciun leu, chiar înainte de Paşte.

Tramvaiul Iepuraşului a devenit deja o tradiţie în oraşul de pe Bega, în preajma Sărbătorilor Pascale.

Noul Spital de Copii din Timişoara are mari şanse să fie finalizat, în contextul în care sunt anunţate alocări importante de fonduri.

Se anunţă o amplă desfăşurare de forţe, peste 700 de poliţişti urmând să iasă în stradă.

Primarul municipiului Timişoara nu mai are răbdare cu operatorii de internet, telefonie şi cablu TV, care refuză să mute păienjenişul de fire, în subteran.

Bărbatul de 34 de ani care şi-a înjunghiat mortal, fosta concubină, la Timişoara este recidivist.

Primăria Timişoara dă startul unui concurs de fotografie şi producţii video despre oraşul de pe Bega, iar premiile puse în joc sunt de 15.000 de lei.