Urmărire ca în filmele de acțiune, la Timișoara, după ce un tânăr în vârstă de 26 de ani, aflat la volanul unei mașini, nu a oprit la semnalele polițiștilor.
Copiii cu dizabilități din Lugoj și din localitățile învecinate vor beneficia de îngrijiri de cea mai înaltă calitate. Astăzi, a fost inaugurat un centru modern pentru recuperare și reabilitare.
Cu un buget insuficient pentru organizarea Olimpiadei Naționale de Limbă Română pentru Minorități, inspectorul școlar general al Timișului a făcut astăzi un apel la oamenii de afaceri și nu numai, să ofere sprijin financiar.
Sentință definitivă, în cazul primarului comunei Belinț, Laurențiu Tîrziu, care a dat în judecată Agenția Națională de Integritate pentru că a fost declarat incompatibil, în al doilea an de mandat. .
Șefa Inspectoratului Școlar Timiș, Aura Danielescu, face apel la firme și persoane fizice să sprijine Olimpiada Națională de Limba Română pentru Minorități, care va avea loc la Timișoara, în acest an.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara va organiza, în perioada 31 martie – 11 aprilie, un curs postuniversitar, dedicat importanței evaluării posturii în practica medicală.
Misiunea Economică și Comercială a Israelului la București și Ambasada Statului Israel în România, în colaborare cu partenerul strategic Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, organizează un seminar online axat pe tehnologii agricole destinate celor care cultivă legume, fructe și flori în seră, sub genericul „Tehnologii israeliene pentru sere și solarii”.