Skip to main content

Autor: Sursa de Vest

Timișoara celebrează diversitatea la Festivalul „MulticulTiM”! Invitații speciali sunt Elena Gheorghe, Alen Islamović, precum și ansamblul de dansuri armene „Vardavar”

Timișoara își dă întâlnire cu multiculturalitatea, în acest sfârșit de săptămână, în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Festivalului Minorităților Etnice – redenumit, din acest an, MulticulTiM.

Continuă lectura

Primăria Timișoara își face o nouă firmă! „Atelierul de Proiectare” se va ocupa documentațiile tehnice

Primăria Timișoara anunță înființarea „Atelierului de Proiectare”, o structură dedicată pregătirii și optimizării proiectelor de investiții.

Continuă lectura

Incendiu violent, într-o clădire în care învăță zeci de elevi! Copiii și profesorii au reușit să iasă înainte ca flăcările să se extindă

Clipe de groază, pentru copiii și cadrele didactice din Dudeștii Noi care își desfășoară activitatea într-o anexă a bisericii din comună.

Continuă lectura

Dragoș, elevul timișorean, multiplu medaliat la olimpiade internaționale, sprijinit de Primărie pentru participarea la o tabără de excelență

Dragoș-Mihai Popuțe, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara, confirmă încă o dată pasiunea și performanța sa în domeniile științei și matematicii.

Continuă lectura

Răsturnare de situație în cazul educatoarei acuzate de ucidere din culpă, după ce un copilaș de doi ani a murit înecat, la creșă! Femeia a fost arestată

Ancheta în cazul tragediei petrecută la începutul lunii septembrie, când un copil de doi ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-un iaz artificial, ia o nouă turnură.

Continuă lectura

Sute de șoferi, sancționați pentru că au parcat pe locurile destinate persoanelor cu handicap! Amenzile se ridică la aproape un milion de lei

Amenzi de aproape un milion de lei pentru șoferii care ocupă locurile destinate persoanelor cu dizabilități și familiilor cu copii mici!

Continuă lectura

CCIA Timiș demarează noi serii de cursuri GRATUITE prin proiectul ECOTECH!

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, beneficiar și lider de parteneriat, împreună cu Fundația “Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining” și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea – parteneri, anunță demararea unor noi serii de cursuri cu accent pe dezvoltarea competențelor digitale și actualizarea cunoștințelor legislative în domeniul resurselor umane.

Continuă lectura

12 firme vor o bucățică din contractul uriaș pentru regenerarea Pieței Traian! S-a încheiat perioada de depunere a ofertelor

Până astăzi, la ora 15:00, firmele interesate de lucrările în valoare de 34 de milioane de euro pentru regenerarea Pieței Traian au putut sa își depună ofertele.

Continuă lectura

ANOFM a lansat un nou centru de tineret la Timișoara, în sprijinul integrării profesionale a tinerilor!

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a inaugurat astăzi, un nou centru de tineret în județul Timiș, în cadrul proiectului „SPOT – Serviciul Public de Ocupare pentru Tineri”.

Continuă lectura

VIDEO: Nepotul lui Gheorghe Dincă, monstrul din Caracal, capturat de polițiști! A furat bagajul unui călător CFR și a amenințat un agent de pază

Un bărbat de 24 de ani a fost prins de polițiști, la scurt timp după ce a furat un troller, iar când a fost observat de agenții de pază, a devenit agresiv.

Continuă lectura

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș se alătură rețelei Enterprise Europe Network pentru sprijinirea IMM-urilor din regiune

Începând cu luna iulie 2025, CCIAT face parte din prestigioasa rețea Enterprise Europe Network, în cadrul consorțiului Ro Boost SMEs, alături de partenerii: Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Tehimpuls – Centrul Regional de Inovare și Transfer Tehnologic și Universitatea din Craiova.

Continuă lectura