Skip to main content

Au construit un robot și un vis. Tu poți să îi ajuți să ajungă mai sus și să pună Timișoara pe harta roboticii mondiale

XPilates & Spa

Au muncit un an pentru un vis uriaș, l-au câștigat, dar acum sunt pe punctul de a-și rata șansa să ajungă mai sus.

Este vorba despre cei 17 elevi din Timișoara care au ajuns în vârful roboticii românești și și-au câștigat, prin muncă și talent, locul la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge din Houston, SUA. Au învins zeci de echipe, au obținut premiul suprem al competiției naționale și au demonstrat că pot concura cu cei mai buni din lume.

Numai că, după medalii, aplauze și emoția victoriei, a venit realitatea crudă: nu au bani să ajungă acolo.

Echipa CSH a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara s-a calificat pentru al doilea an consecutiv la Campionatul Mondial, care va avea loc în perioada 29 aprilie – 2 mai 2026, la Houston, Texas. La etapa națională, 96 de echipe din toată țara au luptat pentru doar opt locuri. Elevii din Timișoara nu doar că s-au calificat, ci au obținut Inspire Award Locul 1, cel mai important premiu al competiției, acordat echipei care excelează la toate capitolele: tehnică, documentare, colaborare și impact în comunitate.

Au fost cei mai buni. Au fost primii. Au făcut performanță adevărată.

Anul trecut, la prima participare mondială, au terminat pe locul 3 în lume. Anul acesta, visul este și mai mare. Vor să se întoarcă la Houston și să urce și mai sus, dar se confruntă cu o problemă: lipsa banilor.

Costurile pentru participarea la competiția din Statele Unite depășesc 100.000 de euro. Vorbim despre transport internațional, cazare, logistică și pregătirea finală a robotului. O sumă uriașă pentru niște copii care au făcut tot ce depindea de ei și care acum riscă să rămână acasă, deși și-au câștigat locul printre cei mai buni din lume.

Inspectorul școlar general al ISJ Timiș, Aura Danielescu, a lansat un apel public către comunitate, într-un mesaj încărcat de emoție.

„17 elevi din Timișoara au construit un robot. Și, făcând asta, au construit ceva mult mai mare — un vis care a ajuns să fie recunoscut pe scena mondială a roboticii (…)

Acești tineri — elevi de liceu, cu ghiozdane în spate și cod pe ecrane — demonstrează că Timișoara poate produce performanță de nivel mondial. Că educația STEM și pasiunea pot duce copiii români în topul competițiilor internaționale. Că visele mari au nevoie de oameni care să creadă în ele.

Astăzi, echipa CSH are nevoie de sprijinul vostru.

Participarea la Houston implică costuri care depășesc 100.000 de euro — transport internațional, cazare, optimizarea robotului, logică de competiție. Costuri reale, pentru o șansă reală, pentru niște copii care au muncit pentru ea.

Orice contribuție contează. Mică sau mare, ea devine parte din povestea acestor tineri și din istoria roboticii românești„, este mesajul Aurei Danielescu.

Acești copii nu cer un favor, nu cer un premiu nemeritat. Ei cer doar șansa de a ajunge acolo unde au demonstrat că merită să fie.

Cei care vor să îi sprijine o pot face prin:

ASOCIAȚIA AICI
Timișoara, Str. Demetriade nr. 15, cam. 3, jud. Timiș
CIF: 30784309
IBAN: RO39 WBAN 0058 3650 5671 RO01
Banca Comercială Intesa Sanpaolo România SA – Sucursala Timișoara

Pentru acești 17 elevi, Houston nu este doar o destinație. Este dovada că munca lor contează. Că România poate. Că visurile mari nu se nasc doar în filme, ci și într-un laborator din Timișoara.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Sursa de Vest See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Sursa de Vest See Full Bio

Declarațiile lui Alfred Simonis despre încălțămintea și ținutele liderilor USR au stârnit un val de reacții, iar una dintre cele mai dure vine din partea fostului președinte al partidului, Cătălin Drulă. Sursa de Vest See Full Bio

Three-story school building with large windows, banners above, and a sheltered entrance framed by trees.

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16. Anunțul vine la trei luni de la semnarea contractului cu ADR Vest, pentru finanțare europeană. Sursa de Vest See Full Bio

Blue overturned truck trailer spilling gravel onto the highway shoulder beside a guardrail on a sunny day.

Intervenție de urgență a pompierilor și medicilor, după un accident petrecut, în urmă puțin timp, pe audostrada A1, pe sensul de mers dinspre Arad spre Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Firefighters descend into a deep brick well using a ladder during a rescue operation in progress (left panel). Right panel shows two firefighters kneeling in a field with a dog, likely assisting or comforting it.

Pompierii au fost solicitați să intervină, în această dimineață, pentru salvarea unui câine, rămas captiv de câteva zile, într-un puț de aproximativ 6 metri. Sursa de Vest See Full Bio

Two urban scenes: left a square with a large mural banner featuring dogs and text, people walking; right a tall curved building with big billboard ads.

Polițiștii locali i-au luat în vizor pe cei care pun pe clădiri sau mașini bannere publicitare, fără să dețină aviz. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial night view of a brightly lit sports complex: oval running track around a soccer field, with modern buildings and surrounding fields.

Președintele Consiliului Județean Timiș a făcut publice primele randări ale viitorului Complex Multifuncțional „Timiș 4 All”, investiție care promite să transforme ziona de la intrarea în comuna Giroc dinspre Timișoara, într-un adevărat pol al sportului și recreerii. Sursa de Vest See Full Bio

Two-panel photo: left shows a man in a pinstripe suit speaking at a podium with a crest behind him; right shows a man in a blazer and jeans seated on outdoor concrete steps.

Un nou scandal a izbucnit pe scena politică și administrativă din Timișoara, după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a ales să atace administrația Fritz. S-a transformat, mai nou, în critic de modă și a comentat vestimentația USR-iștilor. Sursa de Vest See Full Bio

Eight panelists sit at a long conference table in a meeting room, with a large emblem projected on the wall and Romanian/EU flags in the background, during a formal briefing.

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a lansat, luni, Modulul de Practică al platformei SUMS, un sistem digital integrat care gestionează întregul proces de practică al studenților, de la identificarea unui loc de practică până la validarea finală a documentelor. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Vest din Timișoara își consolidează poziția pe harta educației internaționale, după ce a fost inclusă în ediția 2026 a clasamentului Center for World University Rankings (CWUR), unul dintre cele mai prestigioase rankinguri universitare la nivel mondial. Sursa de Vest See Full Bio

Speaker stands at a podium delivering a talk at a conference stage, in front of a large blue banner reading 'FORUMUL REGIONAL AL APEI Dunăre-Europa de Est 2026' with logos along the bottom edge of the screen and a building illustration on the right side.

Reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat participă, în această perioadă, la o serie de evenimente de nivel înalt organizate în cadrul Forumului Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026, desfășurat la Palatul Parlamentului. Sursa de Vest See Full Bio

Promotional banner for Salonul Industriei Ușoare with a smiling woman holding shopping bags; dates 17–21 Iunie, 10:00–20:00, free entry, contact info included.

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Sursa de Vest See Full Bio

Smiling man in a blue suit and striped tie with a residential building behind him.

Au fost publicate datele financiare ale firmelor, pe anul 2025, iar cifrele arată o creștere spectaculoasă, în cazul societății controlate de Alfred Simonis, de când e președinte al Consiliului Județean Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest