Skip to main content

Ajutor, mă înec! Strigătul disperat, care a pus pe jar pompierii

Două echipaje de pompieri s-au deplasat de urgenţă, pentru salvarea unui bărbat, care era în pericolul de a fi înghiţit de ape.

S-a întâmplat în Crişul Repede, pe raza oraşului Oradea, iar cel care a dat alarma a fost un martor.

Acesta a sunat la 112 şi a cerut ajutor, când a văzut că victima nu reuşea să se menţină la suprafaţă, decât preţ de câteva secunde.

„Pentru salvarea victimei, la locul indicat au fost mobilizate de urgență, două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea. Sosiți în aproximativ trei minute la fața locului, pompierii au intervenit rapid cu barca din dotare, reușind în scurt timp să salveze victima și să o aducă la mal, unde a fost preluată și asistată medical de echipajul SMURD”, transmite ISU Bihor.

Din fericire, bărbatul de 34 de ani a fost salvat, însă după ce a primit primul ajutor medical, a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Oradea.

Prezenta hipotermie, dar medicii urmează să îi facă mai multe investigaţii, pentru a se asigura că viaţa nu îi este pusă în pericol.

Distribuie pe rețele de socializare

Comments (3)

Dă-i un răspuns lui Măndica Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

SC AGRICOLA SAN GIORGIO SRL anunță publicul interesat asupra solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Amenajare locală de irigații prin aspersiune pe o suprafață de 300 ha în zona Checea, jud. Timiș, la SC AGRICOLA SAN GIORGIO SRL” propus a fi amplasat în comuna Checea, extravilan, jud, Timiș.

Atenție șoferi! Se închide traficul în toată zona centrală a Timişoarei, în acest final de săptămână!

Șoferii din Timişoara vor trebui să ocolească, duminică, zona centrală a oraşului, deoarece circulaţia va fi complet oprită, pentru desfășurarea unei competiții sportive.

Ultimele noutăți legislative din domeniul construcțiilor, prezentate firmelor de profil, în cadrul unui seminar marca CCIAT!

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat un seminar de informare privind aspecte ale legislației în vigoare în domeniul construcțiilor.