Telefon: 0731 028 626

Contact: [email protected] | Publicitate: 0731 028 626

AQUATIM infestează apa cu otrava corupției (1)

Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

16 milioane de euro aruncate în canal și pe apa sâmbetei. Un grup de oameni deștepți, fentează sistemul și pun mâna pe banii Companiei de Apă și Canal a Timișoarei, AQUATIM.

Este vorba de trei firme abonate, pe bani grei, la lucrările de investiții ale Aquatim: SC TUBULAR TEHNO-SISTEM, TUBOTERM CONSTRUCT și ROM – INSTAL.

Prima dintre ele, SC TUBULAR TEHNO-SISTEM, a fost înființată în anul 1998 de către omul de afaceri Ioan Elekeș.

Coincidență sau nu, și soția lui și-a deschis o firmă similară, și ca nume, și ca domeniu de activitate: TUBOTERM CONSTRUCT, în care și l-a luat ca partener pe Roman Napău. Acesta este cumnatul unei PNL-iste,Luminița Napău, angajată a Aquatim și mâna dreaptă a directorului general Ilie Vlaicu.

Cea de-a treia societate, prin care banii de la Aquatim erau sifonați de băieții deștepți din cooperativă, a fost înființată tot de un om din sistem. Este vorba despre Ovidiu Napău, fost angajat al Aquatim, nimeni altul decât soțul Luminiței Napău. ROM – INSTAL, acesta și-a luat drept asociat, fratele geamăn, Roman Napău, care așa cum am arătat mai sus, este este acționar și în Tuboterm Construct.

În ultimii ani, cele trei firme au reușit să câștige licitații și contracte prin atribuire directă în valoare de aproximativ 16 milioane de euro.  

În anul 2012, Luminița Napău avea, în cadrul Aquatim, funcția de șef Serviciu Programe Internaționale – Manager de Proiect POS MEDIU. Adică supraveghea întocmirea caietelor de sarcini pentru lucrările din două mari proiecte de infrastructură: “Extinderea și Modernizarea Rețelelor de Apă și Canalizare în orașul Sânicolaul Mare” și „Extinderea și Modernizarea Rețelelor de Apă și Canalizare în Timișoara Nord”.

După finalizarea caietelor de sarcini și a celorlalte documente pentru licitație, Luminița Napău s-a mutat subit într-un alt departament al Aquatim. Aparent, nimic nu o leagă de organizarea licitațiilor ulterioare, câștigate amândouă de firma SC TUBOTERM CONSTRUCT, a cumnatului său.

În realitate însă, Luminița Napău a fost în conflict de interese, pentru că la baza așa ziselor licitații a stat documentația întocmită de echipa pe care o conducea.

Astfel, în 2012, TUBOTETERM CONSTRUCT, firma cumnatului său, a semnat cu societatea Aquatim contractul nr. 218/AP/30 în valoare de 20 de milioane de lei și contractul nr. 256/AP din 05.12.2012 în valoare de 30 de milioane de lei.

VOM REVENI

sursa foto: evz.ro

 

Ultima modificare Luni, 27 Martie 2017 22:10

2 comentarii

  • Inginerul de serviciu

    Bravo baieti, ati tras apa peste ragat. O mica rectificare. Luminita nu era maritata la momentul castigarii licitatiei. Traia in concubinaj cu domnul, bine, in definitiv cam tot aia e

    Raportează Inginerul de serviciu Marți, 28 Martie 2017 13:51 Link la comentariu
  • Popa

    ce jigodii!!! mai este ceva curat in taraasta? alo dna-ul voi ce faceti? hibernati?

    Raportează Popa Marți, 28 Martie 2017 00:21 Link la comentariu

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Administrație

Dispar vaporaşele, bicicletele şi trotinetele din Timişoara! Circulaţia lor se suspendă până la primăvară

Dispar vaporaşele, bicicletele şi trotinetele din Timişoara! Circulaţia lor se suspendă până la primăvară

Sunt ultimele două zile în care timişorenii se pot bucura de transportul public cu vaporaşe, biciclete şi trotinete.

Detalii

Mesajul deputatului Matei Suciu, de Ziua Naţională a României!

Mesajul deputatului Matei Suciu, de Ziua Naţională a României!

Astăzi este zi de mare sărbătoare, pentru românii de pretutindeni, care celebrează Unirea Principatelor Româneşti.

Detalii

Valeriu Lupu, de numele căruia se leagă moartea a 48 de oameni, a ajuns secretar de stat în ministerul Transporturilor

Valeriu Lupu, de numele căruia se leagă moartea a 48 de oameni, a ajuns secretar de stat în ministerul Transporturilor

Aşa cum a anunţat sursadevest, în urmă cu trei zile, un PMP-ist din Timiş a fost numit deja, secretar de stat în ministerul Transporturilor.

Detalii

Politică

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Login